CONSTANTIN TRIŢA (Piatra-Olt)

Născut la 10 ianuarie 1957- în comuna Bârza,Județul Olt
Domiculiul stabil este- în orașul Piatra Olt, Aleea Viilor nr 2,Județul Olt .
Studii postliceale Școala de operatori Rc din cadrul Ministerului Transporturilor.
Debut în poezie 1985. Premiul pentru debut în poezieal revistei ,,În Slujba Patriei „1980.
Volume de autor:,,Trubadur prin dragoste”-2014 ; ,,Doar pentru tine”-2015; ,,Patimi și iubir”1-2016;
Apariții în antologii:,,Cioburi de vise” 1-2013 ,,Raiul cucerii”2014, ,,Tata”2014; ,,Cioburi de vise”2-2014; ,,Undeva în poezie”2014; ,,Călătorie în regatul cuvintelor” ,2014; ,,Fiori de taină” 2015; ,,Poezii de primăvară”- Colecția Olănești -2015;-,,Poezii de Vară”- Colecția Olănești; ,,Poezii de toamnă” ; Poezii de iarnă -Colecția Olănești; ,,Cioburi de vise” 3-2015; ,,Căpușa -2015; ,,Satule izvor de dor”-2015;
Aparții în reviste; Revista ,,În Slujba Patriei”;Revista Dor de Dor-; ,,Revista Afrodisiac literar”;Revista ,,Amprentele Sufletului” ;
Revista ,,Rusidava Culturală”

Se culcară pân-şi plopii

Se culcară pân-şi plopii,
Curge luna-n ramuri reci,
Nebunatecă te-apropii
Negândindu-te să pleci.

O privire te dezbracă,
Cu o mână te-nvelesc,
Nu las clipele să treacă,
Nebuneşte…te doresc.

Te ascund după o floare
Şi în iarbă…te întind,
Făr-a pune o-ntrebare,
Braţele mi-te cuprind.

Frâng tăcerile…în rouă,
Stele-arunc spre dimineţi,
Cât aş vrea…încet să plouă
Şi-a iubi…să mă înveţi.

Se culcară pân-şi norii
Lunecoşi şi-ngânduraţi,
Printre saci în podul morii,
Aşteptând a fi chemaţi.

Şi te am fermecătoare,
Pătimaşă şi fierbinte,
Cu un soi de disperare
Ce nu poate-a fi cuminte.

La poarta dinspre dor

S-au scuturat nebuni în goana lor ani
Şi n-am ştiut de esti…floare sau fată,
Flori albe, cerneau, tandri castani,
Din şirul clipelor, ce-au fost odată.

La poarta sufletului, simt cum vine,
Albastra mare-n unduiri de val,
Cu tot ce-adună-n nopţile senine,
Sub salcia pletoasă…de pe mal.

În furca vremii, viaţa se framântă
Şi geme dureros, în vânt pustiu,
Ascultă, tu, furtunile cum cântă
Şi visele-mpleteşte-le…târziu.

Eu sunt plutaşul…călător pe ape,
O frunză dusă-n zbor neprihanit,
Sunt liniştea…venită să îngroape,
O lacrimă…şi-un zâmbet rătăcit.

Şi plâns-am scrumul, veşnicului ieri,
Iubirile…pierdute-n năluciri
Când fulgeră dinspre trecut…tăceri,
La poarta dinspre dor și amintiri.

Deschis-am zăvorul poveștilor sfinte

Privirea-mi înalţ, spre cerul cu soare,
Cuprind depărtarea….în palme de lut,
Fierbintele sânge-ncrustează cărare
De patimă dulce-n adânc…….aşternut.

Deschis-am zăvorul poveştilor sfinte,
Să pice-n mătăsuri cuvinte….de-argint
Şi-n lacrimi rebele….să spăl jurăminte
Uitate-n tăcere……..la margini de-alint.

Adulmec atingeri născute-nspre ziuă,
Când umbre nebune dansează, divin,
Adun curcubee……..s-amestec în piuă
Trecutul, prezentul……şi timpul puţin.

Ascund întrebarea….pe buze-nflorite,
În ochi de cărbune şi-n trup îngeresc
Când curge destinu-ntristat şi cuminte
Ca șoapta ce spune mereu…Te iubesc!

Dinspre albastru picură a ploaie

Dinspre tăcere fluturi desenează,
Cu-aripe moi, ascunse orizonturi
Şi curcubee care-mi descifrează
Pinul ascuns din risipite conturi.

Excentric alb prin visele rebele
Parfumul răsăritului…persistă,
Amestecat cu pulbere de stele
Şi c-o ispită dulce… fantezistă.

Provocator…te-nvaţă menuete,
Pierdute-nspre amurgul inegal,
Ce-alunecă…..în părul unei fete
Şi-n aşternutul ca un madrigal.

Dinspre albastru…picură a ploaie
Răstălmacind aducerile-aminte
Şi aşteptând destinu-ntr-o odaie,
Tăcută, drăgăstoasă și fierbinte

Uită-mă la tine-n suflet

Uită-mă la tine-n suflet
Şi mă lasă…a păşi,
Pe cărări fără de umblet,
Visele…a răvăşi.

Uită-mă în suflet…iară
Şi atinge-mă cu şoapte,
Fericirea-n mine…zbiară,
Ceasul iată…bate şapte
.
Uită-mă la tine-n suflet
Şi mă lasă-ncet s-ascult,
Tunetele ca un urlet,
Gândurile…în tumult.

Uită-mă la tine-o noapte
Şi inchide uşa bine,
Voi sorbi buzele-ţi coapte,
Oare…ce te mai reţine?

Şi uite-aşa mi te dai toată

Ţi-s ochii dimineţi de rouă,
Când diamante râd în iarbă
Şi soarele cu raze… plouă,
Peste a câta clipă…oarbă.

Ţi-s buzele de foc şi pară,
De catifea…şi flori de mac
Iubirile…când se-făşoară
Cu vise-n dulcele…iatac.

Ţi-s sânii patimi…şi ispită,
Plini de nectar şi tainic dor,
Ca o chemare….nesfârşită
Când cerul, curge, pe covor.

Ţi-s coapsele izvor fierbinte
Ce nasc destine…şi plăceri,
Când sărutări vor să te-alinte
Şi să te-adune…din tăceri.

Şi uite-aşa…mi te dai…toată
Cum nu credeai…a fi…amor,
Turnat în trupul tău de fată,
La vremea…sfântului fior.

Noapte de vis

Să ieşi în noapte…calea să-mi aţii,
Veni-voi să te iau…înspre iubire
Şi rătăcesc…pe strazile pustii,
La ora când, luceferi, dau vestire.

Alerg spre tine-ntr-un oraş nebun
Şi mă tot pierd în întuneric…trist,
Unde mă aflu…n-aş putea să spun,
Dar…întrba-voi…un taximetrist.

Fularul alb…şi trupul ca o floare,
Le voi găsi în noaptea de cleştar,
Când stelele şi luna cad în mare
Şi eu nu am un ban…în buzunar.

Să ieşi iubito…şi să-mi fii reper,
Când voi veni cu visele-nspre tine,
Am să opresc în faţa ta, stingher
Şi din priviri, te rog, să vii cu mine.

O-mbrăţişare caldă…şi-un sărut,
Apoi urcăm spre noua-ţi reşedinţă,
Etajul zece-mi…pare cunoscut
Şi-i voi purta mereu, recunoştinţă.

Urcat-am pentr-o scurtă prezentare,
A clipei de curaj…şi de-nceput
Şi aruncând trecutu-nspre uitare,
Romantic, te purtam, spre aşternut.

Conduc încet, pe străzi necunoscute,
Mâna-ndrăsneşte, tandră, către tine,
Curgeau speranţe-n vise-abia-ncepute
Şi mângâierile, balsam, erau în mine.

Te-am dezgolit cu sărutări arzânde,
Într-un hotel, cu dragoste şi dor,
Iar degetele alergând flămânde,
Cale-şi făceau pe-al trupului izvor.

Şi te-am culcat, uşor, uşor,pe pernă,
Am răvăşit, cearceafuri şi dorinţi,
Ştiam demult, iubirea, că-i eternă,
Dacă eşti sincer, dacă nu o minţi.

Băteau in geam, fiori de dimineaţă,
Încolăciţi, noi ne iubeam, nebuni,
Cuvintele, se rătăceau, prin ceaţă
Şi-n aburi, de magie şi minuni.

În braţe, mi-te conturai, plăpândă,
Gingaşă şi suavă…ca un crin,
Privirea ta, era ,atît de blândă,
Iar buzele, nectar, de dulce, vin.

A fost să fie, prima noastră, noapte,
Să o descriu, cuvinte nu găsesc,
Noi ne-nţelegem, din puţine şoapte,
Din ochii verzi, ce spun, că se iubesc.

Eşti zâna mea

Eşti zâna mea, dulce ispită,
Mătasea trupului…din stele,
Speranţa blândă şi-mplinită,
Prinţesa…….lacrimilor mele.

Ai apărut……dinspre uitare,
Din valuri plânse-n răsărit,
Retorică…….şi-ntrebătoare,
Caldă…ca un cuvânt şoptit.

Învaţă-mă…să zbor cu tine
Cuprins de vraja…unui dor,
Alintă-mă…..cu-n mărăcine
Şi-ntinde-mă…lângă izvor.

Tu vii…cu visele-nspre vale,
Rătăcitoare-nspre…..destin,
Când inorogi…..îţi ies în cale
Din matca timpului……puţin.

Ne-aruncă umbre în cărare
Luna vicleană…..şi păgână,
Tot aşteptând o-mbrăţişare
Iubita mea, frumoasă zână.

Un singur Eminescu

Tu ești cu noi la steaua răsărită,
În lacul codrilor şi-n flori de tei,
Tot legănându-te câte-o ispită
Şi înspre lume aruncând scântei.

Tu eşti cu noi…în nopţile tăcute,
Cu sute de catarge şi faclii,
Vin somnoroase păsări să asculte
Şoapta izvorului,..făr-a o ştii.

Tu eşti cu noi…luceferi numărând,
Când trece lebăda uşor pe ape,
Mereu vei da lumina unui gând,
Din braţe tot lasându-l să îţi scape.

Tu eşti cu noi, deşi trecut-au anii,
Pe lânga plopii veşnic fără soţ,
Ce-ascund în umbra frunzelor, jelanii
Şi-amorul trist al nu ştiu cărui hoţ.

Tu eşti cu noi…pe-aceeaşi ulicioară,
Sărmanul Dionis…printre scrisori,
Mintea şi inima în prag de seară,
Sau rugăciunea unui dac…în zori.

Tu eşti cu noi pentru eternitate,
Sara pe deal…mereu am sa te chem,
Oricâte stele zburdă-n libertate,
Un singur Eminescu noi avem.

Mă iartă Tu Doamne

Iartă „Tu Doamne” păcătosul din mine,
Păcat că tânăr…nu mai pot să fiu,
Dar să visez, mă lasă „Tu Stăpâne”
Sau poate că şi asta-i prea târziu.

Iartă-mi „Tu Doamne”greşala făcută,
Şi dă-mi tinereţea, te rog, înapoi,
Ochii mi-s plînşi şi gura mi-e mută
Doar către „Tine”genunchii-i îndoi

Mă iartă”Prea Sfinte” puterea mi-o lasă,
Să pot a iubi…cât înca sunt viu,
Cât mândrele, iata, mai cad încă-n plasă,
Ajută-mă „Doamne” şi slug-am să-ţi fiu.

Mă iartă”Părinte” eşti bun şi-nţelept,
Nu pot a promite, ispita-i prea mare,
Mă ţine în noapte, flămând şi deştept
Şi-mi place”Părinte”deşi chiar, mă doare.

Mă iartă”Tu Doamne”că nu ştiu, ce fac,
Pe apă aruncă păcatul…din mine,
Mă iartă”Părinte”că nu vreau să tac
Și-n lume îmi strig iubirea…de Tine.

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.