Florin T Roman(Gura-Honţ)-Poezie

]

POEMUL UNUI POMELNIC DE ÎNGERI ÎNTEMNIŢAŢI

 

                        Motto:

„Mare fie-Ţi, Doamne, slava,

C-ai trimis cu sfânt temei

Rândunele la Jilava,

Şi la Gherla porumbei!”

(Andrei Ciurunga)

 

Iustin, Papacioc, Mina, Galeriu,

din lacrimile voastre curate, albastre,

pe cerul străbun azi renaşte-un imperiu

de săbii şi de păsări măiastre.

 

Turtureanu, Serghie, Mazăre, Ioanid,

din bezna celulelor voastre adânci

mii de ochi ferecaţi se deschid

înspre munţi de iubire şi stânci.

 

Steinhardt, Vulcănescu, Gyr, Dumitreasa,

puternice suflete îmbrăcate în ie,

din lanţurile voastre surori cu angoasa

vise înjunghiate mortal reînvie.

 

Noica, Ţuţea, Boca, Stăniloae,

silabe în a căror rezonanţă profundă

oţelul, granitul, moartea se înmoaie,

şi ochi heruvimici se inundă.

 

Atanasie, Manu, Lăcătuşu, Bejan,

lacăte, foamete, cătuşe, suspinuri,

schingiuiri, întuneric, plâns subteran,

oase, blesteme, ţipete, chinuri.

 

Coposu, Oprişan, Anania, Cleopa –

gropi comune de iubire şi vise.

Unde se-ascundea atunci Europa

cu drepturile omului – idealuri proscrise?

 

Când Petru şi Pavel merg la lucru, în zori,

lanţurile lor de la mâini şi picioare învie,

zăngănind printre pietre şi doruri şi flori,

a Galda, Periprava, Târgu-Ocna, Canal, Baia Sprie.

 

Nichifor, Ilarion, Daniil, Valeriu,

din sângele vostru ce încă mai curge,

sub glia străbună se încheagă-un imperiu

de veşnicii ce învaţă a plânge.

 

Jimboiu, Iscu, Bordeianu, Naidim,

noi, câţiva dintre cei rămaşi în celule plângând,

din gradinile Raiului, ca un imn, auzim

rugăciunile voastre, glas de îngeri cântând.

 

Marian, Pascu, Voiculescu, Maxim,

eu nu am fost cu voi în celulă,

dar rănile ţării şi în mine-s un chin,

aşa cum şi pe voi vă durură.

 

Cărare, Pillat, Grigorovici, Brătianu,

Caraion, Christu, Petrovici, Manoilescu,

Lapedatu, Ursu, Streinu, Slătineanu,

Iov, Gruia, Macovei, Martinescu.

 

Ciurunga, Bacu, Trifan, Ianolide,

cu voi plâng munţi, mame, dacii liberi şi ploi,

Eminescu şi păsări, sânge, gratii, colinde,

până şi lacrimile plâng împreună cu voi.

 

Când Petru şi Pavel merg la lucru, pe cer,

lanţurile lor de la mâini şi picioare se-aud

zăngănind, printre stele de iubire şi fier,

a Piteşti, Sighet, Gherla, Jilava, Aiud.

 

Şi obrazul Hristosului încă-i ud…

 

 

 

 

DECOR RURAL

 

Şir de plopi în bătătură,

lângă drum vale albastră,

laude şi psalmi în gură,

Tricolorul la fereastră.

 

Pe deal casă părăsită,

deasupra cerul senin,

în lut urme de copită,

în ochi lacrimi şi pelin.

 

Pe cărare frunze moarte,

oi şi vaci pe arătură,

pe masă nişte nuci sparte,

iar în mâini Sfânta Scriptură.

 

Pe perete o icoană,

sus, la grindă, un ulcior,

pe un scaun o maramă,

şi la copt de pâine spor.

 

                                                           

 

 

DECOR RURAL II

 

Pe uliţă bălţi şi noroi,

în nări miros de fân cosit,

pe ziduri şterguri de război,

pe frunte riduri de gândit.

 

Pe stânga gardul ruinat,

pe dreapta grâul ce se coace,

în piept răni multe şi oftat,

în minte linişte şi pace.

 

În spate urme de picior,

în faţă cale neumblată,

în suflet dragoste şi dor,

în lan recoltă-îmbelşugată.

 

Sub tălpi pământul năclăit,

pe limbă cântecul duios,

pe umăr cruce de granit,

în inimă, adânc, Hristos.

 

 

 

 

DULCE STRĂPUNGERE

 

Tot îmi vine să mă sui

pe poteci de zări albastre,

paşii mei tăcuţi, hai-hui,

să se piardă printre astre,

 

şi să trag în urma mea

florile înlănţuite,

iar din când în când o stea,

şi doi peşti, şi vreo cinci pite.

 

De amurguri strânse-n turmă

Calea Laptelui răsune,

şi vreun nor rămas în urmă

să mă fluiere pe nume.

 

Tot îmi vine prin zăpezi

scumpa mea primă iubire;

ea… ar vrea s-o-mbrăţişez;

eu… acum… am altă fire.

 

Fraţilor, nu m-am ascuns.

Sunt aici, cu veşnicia!

Doar că m-am lăsat străpuns

de poeţi, cu poezia!

 

 

 

 

NEDUMERIRE

 

Străbate asfinţitul lumina de luceafăr –

născut din înfruntarea între neant şi lut,

când soarele se scurge ca sângele, dar teafăr,

prin scorburi putrezite din cer contrafăcut.

 

Sub foşnetul de gânduri ce îşi maschează teama

croind raţionamente cu mult prea mult temei,

nici chiar înţelepciunea nu poate să-şi dea seama

cum mii de ani lumină se-ascund în ochii mei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.