O palmă dată culturii botoșănene,articol scris de dl.prof.Gheorghe Median,în data de 16 ian.2017

O palmă dată culturii botoșănene
​Rog pe cei care vor citi aceste rânduri, să aibă convingerea că ele sunt scrise de un om implicat de peste 40 de ani în viața culturală a Botoșanilor și știe despre ce vorbește. Articolului de față, cu un titlu, poate prea blând față de cum ar trebui să se intituleze, mi-a fost inspirat de Programul Zilelor “Mihai Eminescu”,desfășurate la Botoșani, Ipotești și Vorona în perioada 13 -15 ianuarie 2017. Manifestările au fost susținute material de Primăria Botoșani în colaborare cu Consiliul Județean Botoșani, asociați la organizarea și desfășurarea acestora fiind Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii “Mihai Eminescu”, Teatrul “Mihai Eminescu” și Fundația Culturală “Hiperion” –Caiete Botoșănene, Botoșani.
Cei care au citit programul manifestărilor, difuzat on line, au avut surpriza să constate că unul dintre cei mai importanți oameni de cultură botoșăneni trecut pe afiș –poet, dramaturg, scriitor,jurnalist și accentuez, în aceste momente când neamul românesc este cu gândul la Mihai Eminescu, eminent eminescolog – este scris, fără îndoială cu rea voință, eronat. Este vorba despre Lucia Olaru Nenati, care apare pe documentul mai sus citat ca Lucian Olaru Nenati.
​​Este o nesimțire fără margini, imputabilă, celor care au redactat programul manifestărilor și care, desigur, nu l-au dat publicității fără a-l corecta, pentru că acesta cuprinde datele, orele și locurile de desfășurare a manifestărilor și numele unui mare număr de personalități, asupra cărora ești obligat să te apleci cu maximă atenție. Deloc întâmplător, singura greșeală, este masculinizarea numelui Luciei Olaru Nenati.
Lucia Olaru Nenati , Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani, om de vastă cultură, doctor în filologie, poet excepțional, dramaturg, scriitor, jurnalist, specialist cu merite deosebite în redefinirea spațiului eminescian și transformarea lui într-un pol al culturii naționale, și nu în ultimul rând, un ambasador al culturii românești în Europa și America, este un nume mult prea cunoscut la Botoșani, pentru a fi grafiat greșit. Numele ei, ca autor a peste 30 de volume de poezie, proză, teatru, jurnalistică și a mii de articole de teorie și critică literară, citite, citate și apreciate deopotrivă de cititori și de specialiști, este unul de refență pentru cultura botoșăneană și nu numai. De aceea, îmi este imposibil să înțeleg de ce, dintre zecile de nume amintite pe afișul manifestărilor, doar al ei a fost scris greșit. Cu siguranță, nu este o întâmplare, ci mai degrabă, ca să folosesc o expresie des folosită, o “bășcălie”, de un inimaginabil prost gust, de un grobianism de neimaginat, care descalifică, din toate punctele de vedere pe cei care au crezut că astfel, pot să minimalizeze un om, care de peste 40 de ani, este profund implicat în cultura botoșăneană, și nu mă sfiesc să afirm națională, cu realizări pe care puțini le vor putea întrece.
​În scurtul cuvânt ținut la festivitatea de decernare a Premiului Național de Poezie “Opera Omnia”, din seara zilei de 15 ianuarie, scriitorul Varujan Vosganian, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, a ținut să remarce faptul că elitele, sunt cele care propulsează spre progres și civilizație națiunile, fapt caracteristic și României, dar românii, spre deosebire de alte națiuni, au o deosebită plăcere de a le demola. Ceea ce i s-a făcut Luciei Olaru Nenati, demonstrează adevărul spuselor lui Varujan Vosganian. Cei care s-au pretat la acest infam gest, al căror nume nici nu merită să fie amintit, sunt oameni din teapa celor numiți de Mihai Eminescu “mici de zile, mari de patimi” și cu siguranță, posteritatea le va rezerva un loc pe măsura micimii lor.
​În calitatea mea de om de cultură, de actant și apărător al valorilor care dau substanță spațiului botoșănean de astăzi, făcîndu-l să se mențină la înălțimea la care l-au ridicat intelectualii de mare valoare ai generațiilor trecute, vreau să aduc un blam public atacului la care a fost supusă Lucia Olaru Nenati, fac un apel la cei care girează și susțin financiar manifestările dedicate omagierii lui Mihai Eminescu, să sancționeze acest derapaj de la regulile bunului simț, iar celor care se fac vinovați de o asemenea nemernicie, dacă mai au o brumă de decență, le cer să-și ceară scuze public doamnei Lucia Olaru Nenati.

1 Comment

  1. Stimate domnule profesor. Dvs. sunteti obisnuit ca lucrurile sa fie perfecte din punctul Dvs. de vedere,ceea ce reprezinta o stare de normalitate. Abaterea de la aceasta stare, va necajeste si este la fel de firesc, sa reactionati poate ceva mai spontan si personal, cand apar greseli, carora le acordati o intentie ce se abate de la bunele maniere cu rea credinta. Totusi, vreau sa subliniez faptul ca masculinizarea numelui unei doamne prin adaugarea unei singure litere nefericite, ceea ce poate fi pus pe seama unei erori sau oboseli involuntare, desi nu sunt de acord cu acest lucru,nu mi se pare ca trebuie sa trezeasca o reactie violenta din partea Dvs. indiferent de motivatiile pe care le aveti, incat sa folositi expresii de genul: „​​Este o nesimțire fără margini, imputabilă, celor care au redactat programul „, sau: „este scris, fără îndoială cu rea voință, eronat…” ori: „îmi este imposibil să înțeleg de ce, dintre zecile de nume amintite pe afișul manifestărilor, doar al ei a fost scris greșit. Cu siguranță, nu este o întâmplare, ci mai degrabă, ca să folosesc o expresie des folosită, o “bășcălie”, de un inimaginabil prost gust, de un grobianism de neimaginat, care descalifică, din toate punctele de vedere pe cei care au crezut că astfel, pot să minimalizeze un om”. Personal cred ca modul in care puneti problema este gresit, deoarece ar trebui ca cei carora va adresati in acest fel sa ia cunostinta de cererea Dvs. din revista d-lui Toma si apoi sa ceara scuzele de rigoare, doamnei. Iertati-ma ca va intreb, dar nu era mult mai comod sa va adresati aceasta nemultumire, fara calificativele acelea care va pun intr-o lumina delicata, adresandu-va, prin posta romana, organizatorilor sau primariei, rugandu-i sa acorde mai multa atentie modului de adresare, pentru a nu rani sentimentele unei doamne ale carei merite le-ati pus in evidenta atat de frumos la inceputul materialului Dvs.?

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.