Traian Calancia (Hăneşti de Botoşani),Proză satirică*

-M-am născut la 12 nov 1950 în Hăneşti de Botoşani – în vremuri destul de tulburi -in familia unui fost jandarm şi a unei foste învăţătoare. Am supravieţuit epidemiei de poliomelita a acelor timpuri rămânând doar cu o afecţiune aparent minoră a ochilor –nistagmus şi miopie – condamnat la un defect de vedere care m-a marcat toată viaţa. Am urmat şcoala acelor timpuri, scoala serioasă, cu dascăli adevăraţi şi educaţie adevărată. Mi-a plăcut viaţa la catedră, drept care am făcut greşeala de a urma matematică. Mi-a plăcut meseria de dascăl pe care am practicat-o 20 de ani, după care viaţa m-a determinat să-mi schimb meseria şi am devenit contabil, dar tot într-o unitate de învăţământ. Am avut nişte părinţi minunaţi şi un frate la fel, am şi eu o familie minunată, soţia şi 2 copii care mi-au fost întotdeauna alături şi bănuiesc că şi eu, lor. Literatura m-a încântat încă din şcoala primară şi deşi am mai corespondat la Arici Pogonici, , Cutezătorii, Urzică, Krokodil ,cu advarat de publicat, m-am apucat târziu. Am scris proză scurtă – majoritar umoristica – şi poezie cu rimă. Am editat un vol da versuri şi proza ,,În grădina lui Dumnezeu,, apoi ,,Atentat la normalitate,, şi am în format electronic un vol de versuri şi unul de proză ,,Suflete bolnave,, şi ,,Excepţia de la regulă,, Am scos un ziar local ,,Gazeta de Săveni,, vreo doi ani, care a mers bine, mi-am făcut o groază de duşmani şi apoi din lipsă de finanţare s-a oprit.Am mai cochetat cu pictură şi acordeonul, fără să dau în clocot, că bate la ochi … Am înfiinţat primul laborator de informatică la Liceul Săveni, am scos câteva serii de absolvenţi cu diploma de operator PC (peste 300) am înfiinţat printr-un proiect, un modern Centru de Informare şi Documentare, am înfiinţat şi dotat cu cheltuială proprie, împreună cu prof Dumitru Pancu, un PARACLIS, în cadrul liceului, tot cu el am iniţiat şi scos revista şcolară ,,GEOPOLIS,, pe care acum o duce singur mai departe ( culmea, tot pe cheltuială proprie) Am mai făcut multe… Cam asta aş fi EU.

 

O „PILĂ” BINE PUSĂ

Bădiţa Costache Ciobanu era chiar cioban. Un cioban gospodar, cu puţină carte, dar gospodar. Avea badea Costache un singur fecior la care ţinea ca la ochii din cap. Îl chema Ionuţ, era alintat nevoie mare şi cam tot atât de …leneş. A urmat şcoala primară în sat, fiindu-i învăţătoare preoteasa, care având şi ea nevoie de brânză, l-a scos premiant în fiecare an. Când a venit vremea să urmeze gimnaziul la oraş, Ionuţ a cam încurcat-o.Din premiant a ajuns corigent la vreo patru obiecte. Bădiţa Costache mai întâi s-a supărat – nu ştim pe cine – dar mai apoi a declarat ritos:
– Cât e brânza de mâncare, nici în …stână…nu mă doare. Dacă băiatul e sănătos şi profesorii flămânzi, se rezolvă toate. Şi să ştiţi că s-a rezolvat. Ionuţ nu a mai rămas corigent, ba dimpotrivă, a început „să înveţe” binişor, fiind printre primii din clasă. În afară de asta, dirigintele lui care fie vorba între noi cam uitase că este obligat să facă şi vizite la domiciliul elevilor, s-a trezit brusc interesat de situaţia lui Ionuţ venind de la oraş, prin noroi sau furtună, să vadă cum se pregăteşte… elevul.
Dar anii au trecut, s-au schimbat vre-o trei diriginţi – toţi foarte interesaţi de elevul Ciobanu – şi a ajuns Ionuţ la examenul de capacitate.I s-a tot sugerat dl-ui Ciobanu că băiatul lui este slab pregătit şi că e nevoie de ore suplimentare, de meditaţii, dar bătrânul o ţinea pe-a lui:
– Cât e brânza de mâncare,…
– O fi cum spui dumneata, dar examenul e examen, acolo nu mai merge cu…
– Om trăi şi om vedea.
Cu câteva zile înainte de examen, la scâncelile lui Ionuţ, căruia îi era frică să nu rateze examenul şi să se facă de râs, taică-su se duse acasă la director să vadă ce-l sfătuieşte.
– Bă nea Costache, să ştii că treaba e urâtă rău. Nu cred că te pot ajuta.
– Cincisprezece kg.?
– Nu, serios, îmi periclitez slujba…
– Douăzeci ?
– Ce naiba, bre nea Costache, nu înţelegi?
– Treizeci, atât.
– …
– Hai zii, domn director, cum facem?
– Păi…te pun în legătură cu preşedintele comisiei şi…
– Nooo! Eu nici nu mă pricep şi nici n-am timp de preşedinţi şi altecele. Eu cu dumitale tratez treaba, dumitale mă descurci până la capăt.
– Da, nea Costache, dar vezi dumneata, preşedintele la rândul lui trebuie să vorbească cu profesorii corectori, trebuie… înţelegi dumitale? Şi ăia sunt oameni…
– Ete, na! Păi dacă sunt oameni or fi mâncând şi ei nişte brânză. Ştii ceva? Hai să nu mai lungim vorba că am treabă. Mneatale îmi rezolvi problema şi îmi spui ce ai nevoie. Ştiu că plodul nu dă în clocot de deştept, dar un 5 – 6 acolo, se face, nu ?
– Gata, nea Costache, ştii cât ţin eu la Ionuţ…
– Ştiiiu …
Veni şi ziua examenului. Directorul a discutat cu preşedintele şi s-au înţeles ei cumva, dar preşedintele voia să vadă ce-i iese din afacerea asta.
– Şi eu ce câştig de-aici, că ştii că nu-i uşor?
– Ai zece kg. de brânză a-ntâia.
– Bun, să-mi dai o probă de scris de la prostălan. Să ai grijă de corectori să nu ducă lipsă de păpică şi băuturică, că de rest mă ocup eu.
– Ştiam eu că eşti om de treabă.
– Ei, asta-i viaţa!
Directorul însă nu voia nici cum să rişte şi să piardă treizeci de kile de brânză promise de cioban, aşa că se gândi să mai pună câte o pilă direct la profesorii corectori şi în felul acesta cu mai multe intervenţii să treacă examenul şi prăpăditul de Ionuţ. După prima probă scrisă, luă mai multe probe de scris de la băiat şi seara, la una mică, din vorbă în vorbă, abordă corectorii promiţându-le la fiecare câte cinci kg. de brânză „a-ntâia”. Îl căută apoi pe nea Costache şi-l puse în gardă.
– Nea Costache, e greu bre, dar ţi-am rezolvat-o. Uite cum facem: 30 de kile ale mele o să mi le dai dumneata, dar acum îmi trebuie 20 kg. pentru preşedinte şi câte 10 pentru cele trei corecturi.
– Hm! Îţi dau cât vrei da să văd măcar un cinci de trecere, căci altfel …
– Hai domnule, ce, eu vorbesc prostii?
– În sara asta ai brânza.
– Poimâine o să dai de băut că ţi-a reuşit băiatul.
– Tot eu? Oi da…
Corectatul mergea greu. Multe intervenţii, mult balamuc, oboseală…
Profesorii cu care vorbise directorul erau derutaţi.Pentru acelaşi elev intervenise şi preşedintele comisiei. Să fie aceeaşi pilă sau sunt două pile? Înseamnă că băiatul acela vrea notă mare. Tezele sunt foarte slabe, dar…de…e greu şi de mâncare. Au riscat toţi. Au riscat pentru că prin sondaj, un supracontrol putea să dea de fraudă. Fiecare a pus câte un punct în plus, astfel că din tezele de nota 4 a ieşit cu bunăvoinţa tuturor o medie de 8 de cea mai mare frumuseţe. Cel mai fericit şi mai câştigat a fost directorul care avea acum brânză pentru el şi pentru încă trei familii. Nu l-a anunţat pe cioban de rezultat, aşteptând să-i vadă reacţia când se vor afişa listele.
S-au afişat şi listele. Curtea şcolii era plină de lume curioasă să afle rezultatele examenului. Nea Costache, după ce citi rezultatul, părea supărat.
– Ce-i nea Costache, ce nu-ţi place?
– Apăi domn director, dacă ştiam eu că băietul meu e de nota 8 nu vă mai dădeam nici un gram de brânză.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.