Călinescu Maria (Tudor Vladimirescu-Galaţi*Poezie dragostei şi a iubirii*

Maria Călinescu
Membru USEM

Data şi locul naşterii: 7.01.1954, com. Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi;
Studii: Liceul pedagogic ’’Costachi Negri’’, Galaţi- educatoare;
Debut: 2013
-Volumul de poezii‘’Podul de lacrimi’’- editura PIM, sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei-Iaşi;
Antologii : ’’Întâlniri afective’’- editura InfoRapART, 2013,
-’’Catalogul scriitorilor romani apăruţi după anul 1989’’- editura Socrate 2014;
-“Poesis și creație”, editura PIM;
-“Vitalitet Artistik”, Baki Ymeri.
-Antologie in memoria lui Eminescu-Negru pe Alb:
-Antologie”Lyric et prosa”vol. I ;i II;
-Atologie “Lumina din noi”
Reviste :
-rev. USE ‘’Cenaclul ‘’- editura Socrate,
-rev.‘’Cahulul literar şi artistic’ sub egida Asociaţiei ‘’Pro Cultura Sud’’2014,
– rev. ‘’DOR de DOR’’2013,
– rev. ‘’Negru pe Alb’’, 2013,
– rev. ‘’Cronos – Peniţa de aur’’, 2013,
– rev. ‘’ Cuvinte sculpate’’- Editura: Editgraph, Buzau, 2014,
– rev.”Contraste Culturale”NR. 1
-în paginile ’’Literatura de azi ’’şi în foarte multe reviste online din ţară şi de peste hotare;

Premii:
– Locul II, Concurs literar” Scrisoare Eminului”, pe Negru pe Alb,
– Locul III, Concurs international, organizat de revista Contraste Culturale””,
-Mentiune, Concurs organizat de revista „ Dor de dor”
Iubirea nu are culoarea nufărului
adun în talerele timpului
neliniștea zilelor de ieri și de mâine
împletită cu cu nuditatea nopților sihastre
ochii minții răsfoiesc printre vechi calendare
bat la porți de uitare
unde muguri de vise zac în cenușa urâtă
a unui destin
tălpile dezgolite ale sufletului
lasă urme șterse peste lutul umezit al amurgului
clocotul simțirii zămislește zborul
într-o direcție fără azimut
ascult descântecul răsărit din clepsidra spartă a sorții
ecoul rasună peste crestele ce-au adăpostit toate temerile
că iubirea nu are culoarea nufărului imaculat
are culoarea luminii tăcerilor nocturne
din ploaia stelelor obosite
rămâne cuvântul
reîntregește tabloul mersului înainte
înmugurește în orice anotimp
e martor viu ce echilibrează balanța
transformă uscătura în floare de vâsc.

Cioplind cuvântul
Şterg o lacrimă ce vine,
o pitesc în vers de dor,
o ascund acum de tine,
sunt un simplu muritor.
Şterg şi urma de pe faţă,
ce rost are s-o păstrez,
dâra ei este-o postfaţă,
a anilor, care-i bifez.
Şterg şi gândul care doare,
cu mesajul rând pe rând,
în buchet de lăcrămioare,
ani frumoşi îi strâng,şi când,
cartea vieţii se va-nchide,
cei rămaşi ş-or aminti,
rasfoind, dor s-o aprinde
doar citind vor consfinţi.
Azi cioplesc frumos cuvântul
şi mă joc mereu cu el,
sta ascuns în geana gandul,
mă transpun în Menestrel.
Torc fuior de rime calde,
râu născut fără izvor,
īn vers trist ca de balade,
nu mai strig dup-ajutor.
Gol imens umplu cu ele,
tu, din cer să nu mă laşi
voi urma un drum cu stele,
urmărindu-ţi ai tăi paşi.
Sub semnul înţelepciunii
voi învinge tot ce-i greu,
mărturie sunt strabunii
ce-i voi pomeni mereu.

Întoarce-te acum
Te-aş coborâ din cerul, cuib cu mii de stele,
Să topeşti gheţarul, din gândurilor mele,
S-alini durerea care se ascunde-n mine,
Să nu rămân o umbră, a zilei care vine.
Sunt durutu- n visul, care se destramă,
Sunt culoare tristă pe-a cerului năframă,
Privesc la anotimpuri, timpii se perindă,
Și rămân ascunsă, închisă ca’ntr-o tindă.
Aştept pe cerul sorţii, lumina să apară,
Negura din noapte, o simt, e grea povară,
Liniștea îngheaţă, umeri înconvoaie,
Lacrima brăzdează obrazul în şuvoaie.
Răstorn ulciorul vieţii cu vinul lui amar,
Lacrima de tine, mereu, va fi-n zadar,
Te ştiu în întuneric, nu vezi ce e afară
Rămâi steaua aprinsă în fiecare seară.
Întoarce-te acum, dă-mi sufletu-ți cadou,
Cu şoapte de iubire alintă-mă din nou!
Cu timpul, azi mă judec, să nu rămân sărac,
Să-mbrac haina iubirii, aştept acum, şi tac.

Născocind povestea vorbei
Dans de picuri, sacadat,
Bat în geamul vieții spart,
Umple suflet cu duios,
E al ploii cânt
frumos.
Frumos țesut din amintiri,
Ce picură din coviltiri,
Din norii grei, fără lumină
Un dar, o lacrima
divină.
Divină este-n toamne ploaia,
Cu liniștea, sfințind odaia,
Unde se sgurg lumini din cer
Și cad în nopți, pe
lăvicer.
Lăvicer urzit de timpuri,
Din fir crud din anotimpuri,
Haina iernii îl ascultă
Și, gemând de frig,
l-astupă.
Astupă vicol grăbit,
Apoi codrul desfrunzit,
Numără nori albi pe cer
Zile lungi, nopți cu
mister.
Mister care primenește,
În fiecare ce-și dorește.
Primăverii îi dă rouă,
Verde crud, o haină
nouă.
Haină nouă, mătăsoasă,
Dă și verii-n timp de coasă,
Roșul, florilor de mac,
Nuferi albi, plutind
pe lac.
Pe lac, pleata își răsfrânge
Salcia toamnei care frânge.
Inimi calde, iar, de doruri
Călătoarelor în
zboruri.
Zboruri spre lumini și soare,
Cald s-ajungă-n fiecare,
Lasă iernii tot ce-a vrut
Să își cearnă
așternut.
Așternut de liniștire,
Unde țesem cu iubire
Povesti, ca la gura sobei,
Născocind povestea
vorbei.

Arunc un vis într-o rigolă a uitării

Arunc un vis într-o rigolă a uitării,
Nuanțele de griuri, ce veșnic mă-nsoțesc,
Forțez azi timpul să dezrobească zorii,
Să lumineze drumul ce pare cam grotesc.
Cerul, ce-i brodat cu pete de culoare,
Pacă ascunde-o clipă veche,fără ceas,
Taina rece-a nopții pare-o nonvaloare,
Luminări destamă, care-au mai rămas.
Rămas e rostul vieții, supus unui destin,
Să facă timpul surd să stea, să mai aștepte,
Să nu-nalțe frumosul la rang de „cabotin”,
Și, să-i croiască căi, din cele înțelepte.
Nu vreau să treacă viața fără anotimpuri,
Cu fiecare act în cruntă… amnezie,
Cu norii sângerii ce se revarsă-n gânduri
Ce fac din vis real, o falsă…fantezie.
De-ncerc să înțeleg a sorții-ncrâncenare,
Vreau doar primăvară, dar cu alt décor,
Peste câmp, mii fluturi s-aducă alinare,
Rostul meu, în lume, să-l aflu până mor.

Floare cu spin sau fără spin

Spinul este pentru-o floare,
Arma vie de-aparare,
Florii apără culoarea
Și parfumul, și candoarea.
Dar, și spinul ca și floarea
Plămădiți sunt fel de fel,
Chiar de, D-nu’, a dat culoarea,
Spinu-i otravit… nițel.
Stropi de rouă nepătați,
Lacrimi ce lucesc în soare,
Și pe spini sunt aruncați
Și-mblânzesc rana ce doare.
Curg din suflet, apă vie,
Se preling pe-obraz curat,
Curg, de-o veche melodie
Amintește… ce-ai uitat.
A fost menită lacrima,
Să spale fața cu-n sărut,
Să îndulcească patima
De-a crește-n lan necunoscut .
Floare cu spin sau fără spin,
El,domnul, o va apăra,
Apusu-i fie blând festin
Și, raze calde-o flutura.

Privind spre absolut

Pe margine de cer, privind spre absolut,
Adun comori de gând, ce poate au durut.
Azi plouă cu iluzii din viaţa de apoi,
Visele pierdute, nu știu drum înapoi.
În praful de gând, m-afund pân’la gleznă,
Las lacrima-ngheaţă pe cerul ce-i în beznă,
Toate-mi șterg un vis zburat spre nimicire,
Răspunsul de îl cer, îmi i-au vis de iubire.
Îmi răscolește gândul, un fulger luminos,
Ce-nvăluie și luna, pe mări lactee-n jos,
Limpezit de muze ce-mi cântă în tăcere
Tinda lunii-aprinsă, preț iubirii cere.
Corbi, de întuneric, pun lumea-n mişcare,
Luna străluceşte pe clipa de uitare,
Zidul de speranţă este zidit în mine,
Stelele-mi aprind făclii de dor, în rime.

Pe drumul iernilor târzii

Azi rătăcesc pe drumul iernilor târzii,
păşesc pe lutul aspru al gândului hoinar,
m-adăp în roua minţii ascunsă-n poezii,
şi fac popas de-o clipă sub vechiul felinar.
Franjuri de lumină curg şi-mbracă trupul,
alintul care-l simt e tandru, ireal,
oceanul de visare, învăluit de scrupul,
deschide cartea vieţii cu scopul ideal,
Dea scrie de o iubire, cu porţile închise
mă farmecă şi azi, chemarea ei proscrisă,
îmi arde rana vieţii cu lacrime desprinse
din steaua care-n noapte, pare mai aprinsă.
Vibrează, mi s-arată, dispare în neant,
popasul i-a sfârşit sub vechiul felinar,
iau la braţ speranţa, e tonic adjuvant,
plec pe drumul sorţii, pe drum imaginar.
Rog timpul să se-ndure cu-o primavară lungă
de clipe de frumos să facă ea, risipă,
să-mi dea culoarea ei, iar dorul meu s-ajungă
cu vise albe-n zbor, dar, nu, cu o aripă.

Rescriu tăcerea

Zăpada străluceşte cu albu-i argintiu,
Frigul iernii arde în sufletul pustiu,
Regăsesc fiorul vieții de-altădată,
Umbre tremurânde-n pânza nopţii, iată.
Înot printre troiene albe, de mătase,
Scârţâie zăpada pe urmele rămase,
Din suspinul surd, de colbul sorţii nins,
Troiene se-nalță, mă simt un om învins.
Din vaga fantezie, mai scriu acum un vers,
Înaintez prin viaţă, cu sacadatul mers,
Lumina sidefie pare, acum, de sânge,
Versuri albe zboară din sufletul ce plânge.
Rescriu tăcerea nopţii, în alb imaculat,
Tăcerile neplânse ce-n mine-am adunat,
Versul vechi e versul tinereţii mele,
El poate pătrunde prin uşi, fără zăbrele.
Rescriu tăceri de azi, atât mi-a mai rămas,
În trista foaie-a vieţii, ca pe un sfânt răvaş,
Rescriu mesj nespus, sub un nimb cu stele,
Fac bilanţul vieţii, pe colbul nins de ele.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.