Constantin Nechita (Tg.Frumos-Iaşi)*Poezia dorului*

Născut la: 20 Septembrie 1955 în comuna Ruginoasa-sat Rediu, judeţul Iași
Domiciliul: orașul Tg. Frumos, judeţul Iași
Studii: absolvent al UAIC Iași, Facultatea de Filosofie, Comunicare și Relații Publice, Membru Liga Scriitorilor Din Romania.
Volume de autor: ,,Zâmbete în grădina copilăriei”, versuri pentru copii, Ed.PIM, Iaşi 2013;,,Călător prin anotimpuri”, Ed. PIM, Iași 2016
Publică poezie în antologii:,,Confluențe poetice”, Editura Pim, Iași, 2013;,,Dor de Dor”, ediția I, 2013, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014; ,,Paradigme virtuale”, antologie de texte literare, Editura Pim, Iași, 2014; “Antologia poeților români contemporani din întreaga lume – colecția Grai Românesc”, ediție bilingvă română-germană, Editgraph, Buzău, 2014; ,,Roșu Mocnit”, Rovimed Publishers, Bacău, 2014; ,,Eminescu, geniul stelar” 2015 Editura Armonii culturale, Adjud, 2015;
Publică în revistele:- Revista literară ,,Dor de Dor”;
-Revista de cultură și creație literară pentru copii și adolescenți ,,Castelul Fermecat”;Revista de cultură ,,Negru pe Alb”; publicații în diferite reviste și site-uri literare online.
Premii şi diplome; – diploma ,,Voluntar pentru cultură “ obținută de Ziua Culturii Naționale la Botoșani în 2014 şi 2015

Dor hoinar

Tot umblând prin sat haihui
Pe uliţa nimănui
Mi-a ieşit dorul în cale
Cu-ale lui zeci de pumnale.

Ce ai, dorule, cu mine?
Ţi-o fi rău ori nu ţi-e bine?!
Mai du-te şi tu prin sat
Că eu mult l-am colindat!

Când pe vale, când pe grui,
Pe drumul săracului
Şi oricât eu am umblat
Peste tine iar am dat!

Foaie verde, iarbă deasă,
Dorule, tu nu ai casă?!
Că din vară-n primăvară
Tu umbli numai pe-afară!

Frunză verde de cucută
Du-te, dorule şi uită
Drumurile ce-ai umblat
Singur şi plin de oftat!

Sau hai, dorule, cu mine
Şi poate ne-o fi mai bine!
Tu cu alinările,
Eu cu dezmierdările!

Tu pe dealuri şi câmpii,
Eu prin viile pustii.
Şi ne-om duce-aşa norocul
Pân’ s-o împlini sorocul!

Lacrimi pentru gurile de rai

Printre case bătrânite
Se cârpesc potecile,
Lacrimi curg neostoite
La toate ferestrele!

Plâng dureri şi necuvinte
Prin toate odăile,
Dorurile răscolite
Privesc depărtările.

Zorile de primăvară
Iar au poposit în prag,
Dar prin colţuri de cămară
Plâng şi grinzile de fag!

Se aud pe sus, cocorii
Ce se-ntorc din depărtări;
Numai pe aici feciorii
Au plecat spre alte zări.

Din înalturi înflorite
M-au nins florile de mai,
Printre garduri zăbrelite
Plâng şi gurile de rai!

Frunzuliţă, iarbă grasă
Ce îmbraci cărările,
Stâmpără-mi dorul din casă
Şi-alină-mi durerile!

Că de-atât pustiu ce bate
Pe la toate porţile,
Numai vântul mai răzbate
Tulburându-mi mințile!

Prin grădini cu amintiri

Prin grădini de timp uitate
Huzuream ca un hoinar,
Iar pe drumuri desfundate
Grijile n-aveau hotar.

Primăveri posomorâte
Ieșeau de sub coviltir,
Prin unghere însorite
Creștea iarba fir cu fir.

Nori se buluceau spre creste
Umbre grele agitând
Voind parcă să dea veste
Făr’ a spune ce-au de gând.

Doar bunica, răbdătoare
Șezând pe un lăicer
Se ruga la Sfântul soare
Ridicând ochii spre cer.

Parc-o văd în răsărituri
Dând năvală cu mult spor
Și pestelca prinsă-n șolduri
Făcând straturi pe-un razor!

Rugi se înălțau spre ceruri
Când hotarele dospeau,
Rostuiri din alte timpuri
Peste câmpuri abureau.

De-ar putea acum opinca
Să dea timpul înapoi,
Multe-ar povesti bunica
Despre viața de la noi!

Despre munca-n zori de vară
Prin pământul ud de ploi
Și-ai săi ochi de niagară
Ce cătau tot după noi.

Și-apoi câte alte cele
Nu ne îmbiau atunci!
Bunătăți rupte din stele;
Numai bune pentru prunci!

Eram toți de la olaltă
Și mai mari și mai pitici,
Iar bunica, dezinvoltă
Era cloșcă printre țânci!

Toate-au fost făr’ de tăgadă,
Timpul a trecut nebun,
Doar eu mai trec prin livadă
Și mai reazem câte-un prun!

Gând până dincolo de timp

Plâng pietre la margini de cruci
Şi cerul adoarme pe deal,
Se leagănă frunza prin nuci,
Un gând se înalţă fatal.

Visuri din ochi de cicoare
S-au deschis spre alt infinit,
S-a frânt o rază de soare,
O floare sub cer s-a zidit!

O stea răsare pe boltă
Cu raze culcate pe zări,
Strigăt, durere, revoltă
Ridică spre slavă chemări.

Timpul îşi ţese veşmântul
Trecând peste toate uşor,
Pe deal rămâne doar vântul
Şi-un suflet ce plânge de dor.

Mi-e dor de dor

Mi-e dor de dorurile toate,
De primăvara din priviri,
Deşi am tâmplele brumate
Şi rătăcesc prin amintiri.

Mi-e dor de vremuri de-altădată,
De umbra nucului bătrân,
Să mă întorc aş vrea odată,
Să-mi reazem capul de-al tău sân!

Mi-e dor de tine şi de mine,
Mi-e dor de focul din cuptor;
De zilele acelea pline,
De tine, mamă,-mi este dor!

Mi-e dor de dorul de părinte,
De mersul seara pe la denii
Şi închinări la cele sfinte
În dimineţi pe la utrenii.

Mi-e dor de pâinea coaptă-n vatră,
De cântecul din al tău glas,
De drumul dăltuit în piatră
Unde te caut pas cu pas!

Mi-e dor şi iar mi-e dor de toate
Din cele câte-au mai rămas,
De nopţile pline de şoapte
Când te-ascultam stând la taifas.

Mi-e dor de lună şi de stele
Ce strălucesc şi-acum pe cer,
Mi-e dor de dorurile mele
Într-un pocal de pivnicer!

Pe sub ramură de tei

Bătrâne tei ce-ai fost umbrarul
Atâtor vise petrecute,
Mai slobozeşte azi aleanul
Ce-ai strâns în vieţile trecute!

Tu ce-ai vegheat tăcute ggânduri
Ce-au poposit sub a ta umbră,
Cobori acum și printre rânduri
Ce-mi luminează viaţa sumbră!

Tu cel ce ai simțit fiorul
Atâtor sărutări furate,
Să-mi ‘stâmperi astăzi numai dorul
Și amintirile deșarte!

Iar dacă negura de vremuri
Va sparge în bucăți ulciorul,
Apleacă-ți ale tale ramuri
Și mai înnoadă iar fuiorul!

Culege din luceferi harul
Și muzica atâtor harpe,
Din drum întoarce calendarul
Să stăvilească-acele ape

Care-au trecut demult hotarul!
Doar lasă cerul mai aproape
Să-ți lumineze iar umbrarul
Și rădăcina să-ți adape!

Oprește ale mele drumuri
Printre frunzarele uscate
Ori mă-nsoțește printre gânduri
Ce răsfoiesc file de carte!

Colindând prin tinda casei

Prin tinda casei părintești
Și azi mai zburdă gândul…
Grădina-i plină cu povești,
Pe masă, gol e blidul!

Lumină nu-i pe la ferești…
S-a dărâmat și gardul!
Copilărie, unde ești?
Din poartă, unde-i bradul?

Prin amintiri dacă privești
Se-aprinde iar cuptorul…
Miresme de te-mbolnăvești
Inundă tot pridvorul!

Se-aștern pe mese țărănești
Ștergarul și ulciorul
Și alte bunătăți domnești…
Ce mult le ducem dorul!

Copii prin alte țări îți crești…
Doar tu mai simți fiorul
Când cu durere-ți amintești
Pe unde ți-e ogorul.

S-au petrecut cele lumești
Și mulți și-au tors fuiorul!
În urmă, case cu povești
Își cheamă-n van odorul.

Pe drum trec umbre în calești,
În suflet doar amarul
Cântă colinde bătrânești,
Dar stins e felinarul!

Prin ceruri cete îngerești
Își deapănă colindul,
Pe prispa casei părintești
M-aștern și eu cu gândul.

Suspin de stele

Suspina dorul a iernat
Sub troienite gânduri,
Dar ochii tăi m-au alinat
Când rătăceam pe drumuri!

Și astrele m-au legănat
În brațe de iubire…
E semn că tu nu m-ai uitat
În rece nemurire!

Privesc spre cerul depărtat
Și însetat de tine,
Noapte de noapte, nencetat
Te văd iar lângă mine.

Dar tu ești licăr într-o stea
Ori poate amăgire
Ce ieși mereu în calea mea
Pe aripi de zefire.

În ochi de stele azi privesc
De-aici dintre suspine,
Ramuri de brad încărunțesc
Pe culmile alpine.

Tu din mărețul univers
Arunci câte-o sclipire,
Eu printre rânduri ce s-au șters
Caut a ta privire.

De n-ar fi dorul cu dor

Trec prin valuri dor cu dor
Tot privind către izvor,
Că izvorul de-ar seca,
Dor cu dor s-or legăna,

Deal cu deal s-or aduna
Și dureri or alina.
Or toci cărările
Unind depărtările,

Iar sub toate zările
Răsări-vor florile.
N-ar mai fi pustiu în crâng
Și nici oameni care plâng!

De n-ar fi dorul nătâng
Și nici mâini care se frâng,
Cine-ar spune omului
Unde-și are locul lui?

Cine-ar spune soarelui
Să dea pârgul grâului?
Și cine-ar mai sta în prag
Noaptea cu omul pribeag?

Că dorul când are drag
Trece și prin lemn de fag
Și de-ar fi apă și val,
Tot trece din mal în mal!

El nu-i barcă, nu-i nici cal,
Dar tot urcă deal cu deal
Și străbate apele,
Cât l-or ține zilele!

Dorule, măi dorule!

Bate dorul iar în poartă
Scormonind tăcerile,
Gândul meu îl ia la ceartă
Să uite durerile!

Du-te, dorule, în lume!
De mine nu sta lipit
Că nu-mi arde azi de glume
Și mi-e sufletul cârpit!

Lasă-mă, dorule-n pace
Nu-mi aține căile!
Iar dacă nu ai ce face,
Mai colindă văile!

Că pe-aici de la o vreme
Tare multe s-au schimbat!
Mulți s-au dus prin țări boeme
Pe unde tu n-ai umblat!

Au luat cu ei tinerețea
Și-au trecut hotarele
Lăsând aici bătrânețea
Să sape ogoarele.

Au luat cu ei vremea bună,
Mamele de la copii
Și-au lăsat numai furtună,
Iar tu, dorule, tot vii!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.