Pr.Turcu Laurenţiu(Rm.Sărat)*Poezia dragostei şi a iubirii*

Pr.Turcu Laurenţiu
S-a născut la 25 aprilie 1956, în Râmnicu Sărat.
Studii:
Seminarul Teologic Buzău;Institutul Teologic Universitar Bucureşti
Modul psihopedagogic Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi
Reconversie în Informatică, prin aceeaşi universitate.
A funcţionat ca preot în mai multe parohii, fiind paroh la Parohia Sfântul Gheorghe, în Rm. Sărat. Din anul 1991 am intrat şi în învăţământ, în 1999 devenind titular. După un periplu prin mai multe şcoli generale şi licee, am rămas la un liceu din Râmnic, cele două activităţi – didactică şi duhovnicească, împăcându-se minunat.Am citit mult şi am ajuns să cochetez cu scrisul încă din viaţa de elev, păstrând şi acum caietul cu epigrame scrise colegilor. Mai încoace, am avut o serie de încercări literare, tipărite în revistă Glasul adevărului şi în Almanahul Episcopiei (acum Arhiepiscopie) Buzăului şi Vrancei, precum şi în ziarul Şansă buzoiană. Acum doi ani am fost unul din cei trei autori ai unei cărţi de epigrame, Catrene incomode şi anul acesta am fost onorat prin acordarea unor pagini într-o Antologie a epigramei râmnicene. Lumea aceasta, a scriitorilor, este veche şi nouă pentru mine. Nu ştiu cum voi fi primit, dar ce este cu adevărat important, am învăţat din studiile teologice: ceea ce faci, să faci cu suflet, că pentru Dumnezeu, fiindcă El este Cititorul suprem! Şi mai ştiu ceva: greul de acum incepe

Îngereii păzitori

Ieri, pe când dormeam mai bine
În ai stelelor fiori,
Văd, în cameră la mine,
Numai îngeri păzitori.

Era-n vis sau în trezire?
Asta chiar nu pot s-o zic!
Dar am stat în neclintire,
Făr’ să mişc măcar un pic!

Cu aripi fâlfâitoare
Şi cu plete aurii
Ce luceau – raze de soare,
Doamne! Ce minunăţii! –

Sfat ţineau! Aveau probleme!
Erau îngeri de copii
Ce creşteau şi, de o vreme,
Se ţineau de nebunii.

– Îngeri fraţi! vorbeşte unul ,
Ia uitaţi ce am păţit!
Piciul meu, pazi-l-ar Domnul,
Pe fereastră a sărit.

Şi l-am prins în cui, de haină,
Tare bine agăţat.
L -am ţinut un sfert de oră,
Până mama l-a săltat!

– Stai să vezi! , vorbeşte altul,
Ştii al meu ce a păţit?
A băgat în gura acul
Vai! Ce am mai fâlfâit!

Cât l-am tras de nas, de limbă,
Să nu fie înghiţit
Când prin gura şi-l tot plimba….
A tuşit şi i-a sărit!

– Păi, fetiţa mea cea dragă,
În cămara a intrat.
– Vezi că mama ei se roagă!
Am fost atenţionat –

Am zburat la ea pe dată,
Când în frigider intra.
N -avea uşa încuiată,
Însă o trăgea spre ea.

Văleleu! Putea să moară,
Dacă pozna-I reuşea!
Ce să fac? Am tras de-o oală
Şi-am vărsat-o pe podea.

Iară mamă, într-un suflet
A venit aici, la ea.
N -a certat-o, ci pe creştet
Blând o mângâie, aşa…

Cu ea-n braţe, la icoana
Merge-apoi, şoptind uşor:
– Cum să-ţi mulţumesc, Fecioară,
Preabun înger păzitor!

– Dar a mea? Găsind chibritul,
De tăticu aruncat.
Luă un băţ, frecându-I capul,
Şi aprins, l-a aruncat.

Am făcut să pună mâna,
Cât era focul mai mic
Şi să urle… cât i-e gura,
când s-a fript la deşt, un pic!

A venit pe loc, mămica,
Apă peste foc a dat
Şi arsură, foarte mică,
A pupat şi a pansat!

Spun întruna îngeraşii
Despre cele ce-au păţit,
Când se joacă, copilaşii,
Ce-au făcut de i-au păzit.

Dar m-au prins! Venind la mine,
Cu blândeţe m-au privit
Şi m-au sărutat pe frunte,
Iară eu, am adormit!

Şi-am visat, tot mii de îngeri,
Ce mă legănau uşor…….
Şi-mi şopteau, în dulci atingeri……
– Noapte bună…somn uşor….

Copil cu-azur în gene

Copil frumos, cu-azur în gene!
Ştii că Iisus a fost şi El
Un copilaş, aşa, ca tine?
A fost şi El un băieţel!

Ca tine, a avut o mamă.
Şi ,ştii ce tare o iubea?
Da! Îi era aşa de dragă,
Că nu ieşea din vorbă să!

Copil, Se mai juca, vreeodata…
Însă atunci când Îl chema,
Lasă pe dată orice joacă
Şi alergă la mama Sa.

Era aşa frumos, cuminte,
Ca toţi priveau cu drag la El
Spunând: – Halal de-al său părinte,
Ce are-asa un băieţel!

Păi, altfel cum? Şi Tatal-Sfantul
Privea la El cum se mărea,
Iar Ei, Iisus, numit Cuvântul,
La slavă Tatălui gândea.

Crescând aşa, fără oprire
Pământul nu L-a mai primit
Şi L-a trimis, prin Răstignire
În Cer, la Tatăl preaiubit.

Acolo e, dar te iubeşte,
Copil, în gene cu azur!
Şi pentru Răi te pregăteşte,
Că eşti frumos, senin şi pur.

N -ai vrea ca să mă iei cu tine?
Şi să mă-nveţi: cum fac să fiu
Nevinovat şi pur , copile?
Acum, cât nu e prea târziu!

Prima spovedanie

Mi-ai spus că am crescut, mămică!
De ce a trebuit să cresc?
Acum îmi este-asa de frică…l.
E timpul să mă spovedesc!

Părintele…îl văd în faţă,
Sta aşezat pe scăunel
Şi m-au cuprins fiori de gheaţă,
Când m-a chemat să merg la el.

Nu ştiu cum am ajuns la dânsul,
Nici n-am privit la faţa sa.
Simţeam cum mă bufneşte plânsul…
Of, Doamne…ce m-o întrebă?

Îngenunchez. Ce-o să urmeze?
Dar simt, uimită, mâna sa
Pe umăr dând să mi se-aşeze
Apoi, obrazu-mi mângâia.

Privesc spre el. Câtă tandreţe!
Cu toată fată-mi surâdea
Şi mă întreabă, cu blândeţe:
– Ce nume ai, fetiţa mea?

I -am spus, descătuşând guriţa
Ce am făcut în viaţa mea:
Am necăjit pe mămăiţa
N -am ascultat mereu de ea…

Am mai uitat de rugăciune
Nu că n -am vrut, dar am uitat…..
În zori, nu prea am timp de mine
Iar seara, franţa, pic în pat!

Şi la biserică, părinte,
Nu pot să stau prea mult în loc
Ţinând privirea înainte,
Că tot îmi vine să mă joc!

Se leagă babele de de mine.
Ce or avea cu viaţa mea?
Eu, când mă joc, mă rog mai bine!
Greşesc? Să-mi spui, Sfinţia ta!

Că uite, colo, în icoana
Îl văd pe Domnul băieţel,
Ţinut în braţe strâns, de Mama.
Dar ce, nu S-a jucat şi El?

Părintele , cu duioşie,
Cu ochi albaştri, părinteşti
Privea , lăsând, cu gingăşie,
Să-I spun tot felul de poveşti.

Mi -a zis apoi că mă iubeşte,
Dar nu atât că Dumnezeu
Şi ,ceea ce Iisus doreşte
Să fac şi eu , nu este greu.

Să îmi ascult mereu părinţii
Şi să respect pe cei bătrâni,
Ca Dumnezeu alege sfinţii
Dintre copiii cei mai buni.

Să ştiu apoi, că rugăciunea
Vorbire e cu Dumnezeu
S -o spun frumos, că toată lumea
Ca o să-mi placă, nu e greu!

Mi -a pus apoi pe creştet, mâna
Şi am simţit, mărturisesc:
Cum m-a luat în braţe Mama
Frumosului Copil Ceresc!

Deci, spovedirea, frăţioare!
Atâta e! Ştii ce gândesc?
Mai fac vreo două prostioare
Şi mâine, iar mă spovedesc!

Prima zi de înger

Sunt mititel şi eu, ca tine
Şi vezi, sunt îngeraşul tău
Şi o să fie-asa de bine,
De mă vei asculta mereu!

Eu sunt al tău, din clipa-n care
Părintele te boteza
Şi naşa ta, surâzătoare,
În crâşma albă te primea.

Ţii minte cum râdeai cu mine
Şi cât eram de bucuros?
De-acum era, în plus, în lume,
Încă un fiu al lui Hristos.

Înconjurat de-un nimb de slavă,
Te-au dus în braţe, la Altar
Şi acolo, pentru-ntaia oară
Hristos S-a oferit în dar!

Zâmbeai şi tu, la fel ca mine
La îngerii ce fâlfaiau.
Zburând în cercuri, lângă tine
Printre adulţi ce nu-I vedeau.

Ce a urmat, se ştie bine,
Cei mari s-au dus şi s-au distrat.
Doar mamă, rămânând cu tine,
Te-a alintat şi mângâiat.

Şi eu, te-am sărutat pe pleoape,
Pe buzele, precum bujorii…
Ai adormit, zâmbindu-mi dulce,
Unit cu Domnul Indurării….

Gânduri la Altar

Gândesc cu drag la preoţie,
Cum modelează viaţa mea…
Ce haruri îmi aduce mie
Şi cum mă conformez cu ea.

Cu prima parte, este bine,
Că e de-a dreptul minunat!
Cu Dumnezeu lucrând prin mine,
Eu sunt cu Cerul conectat.

Prin mine, El vorbeşte lumii
Când ţin cuvântul la Amvon
Fiind primit de toţi creştinii,
Ce -l iau în viaţa etalon.

Putere am a da iertare
La cel ce în genunchi s-a pus
Dar mâna mea nu e ce pare:
Că dezlegând, e-a Lui Iisus.

Sunt invitat în capul mesei,
Toţi mă salută respectuos
Căci ştiu: de intru eu în casă,
Cu mine intra şi Hristos.

Dar viaţa mea nu e conformă
Şi traiul nu-I aşa de pur,
Credinţă ? Ea îmi e diformă,
Nu-I cum învăţ pe cei din jur.

Fac rugăciune aruncată
Lipit de margine de pat
Şi stau cu fruntea aplecată,
C -asa e mai comod de stat.

Vorbesc de patimi ca din carte,
Chiar ştiu să le etichetez!
Dar defilez cu fapte moarte,
Şi în păcat mă delectez.

Dar Domnul ştie şi veghează
Plin de iubire şi de har.
Prin mine-n Turma Să lucrează
Desi-s căzut şi sunt murdar.

Ştiu, aşteptaţi o rugăciune
Final, la poezia mea…..
Atât spun: facă cele bune
Iisus Hristos în viaţa mea!

Tot măicuţei Serghia…

Când am picioare operate
Şi tare greu îmi vine,
Gândesc la Tine, Împărate
Şi-aşa îmi e mai bine.

Privesc la cârjele ce-mi sprijin
Încet, înaintarea,
Dă-n rugăciune caut sprijin,
Urcând spre Cer cărarea.

Mişcarea mi-e anevoioasă
Dar, ce vrei tu, durere?
În rugăciune, bucuroasă,
Mereu găsesc putere!

Să cer s-alerg din nou, pe dealuri
Ca-n tinereţi senine?
Mai bine mi-e-n spital, pe holuri,
Dar să Te am cu mine!

Aceleiaşi măicuţe:

Scrie,Maică, poezie,
Haide, Maică, scrie!
Scrie, cum îmi place mie,
Cum îţi place ţie.

Scrie despre bunătate,
Scrie de iubire!
Scrie, Maică, de păcate,
Că-s nenorocire.

Scrie-mi despre Liturghia
Ce Hristos mi-aduce.
Scrie-mi despre bucuria
Ce-a venit prin Cruce.

Scrie-ntr-una, Maică bună,
Rimei nu-i da pace!
Şi-ţi urez: Hristos să-ţi spună:
-Maica, tare-Mi place!

Îndemn, Măicuţei

Măicuţă, poezia ta
Să nu o scrii cu zorul,
Ci – atunci când simţi că inima
Mişcată ţi-e de Domnul…

Când Duhul Sfânt se zbate-n ea,
Deşi Îi este-acasa
Dar vrea şi altora să dea,
Preaplinul ce-l revarsa.

Şi să vorbeşti , când ai de spus,
Cuvinte înţelepte
Din zestrea Bunului Iisus,
Cui vrea să le accepte.

Să le citească, dac-o vrea
Acel ce vrea să ştie!
Fiindcă, datoria ta
E una doar: a scrie!

Poetul

Când vrei să scrii o poezie
Îţi faci o cruce aşezată
Cerând: – Dă-mi, Doamne, fantezie
Şi-n plus, o minte luminată!

Să rup din inima cuvinte,
Lin aşternute pe hârtie…
Să placă celui ce citeşte
Dar, mai întâi, să-Ţi placă Ţie!

Eu sunt doar până care scrie
Şi recunosc, precum e drept
Deşi semnez sub poezie:
În fapt, Tu, Doamne, eşti Poet!

Când versific, Tu eşti cu mine
Şi mă-nveţi, Doamne, cum să scriu.
Tu îmi şopteşti idei de rime,
Păi, altfel, spune-mi, cum să ştiu?

La Tine totu-i armonie
Şi o declar de-aici, ritos:
Cea mai frumoasă poezie
Eşti Tu, Iubitul meu Hristos!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.