Traian Calancia (oraşul Săveni-jud.Botoşani)*Proză umoristică* *Proză umoristică*

INVENTARUL

Sigur că da, ce poate fi mai „plăcut” pentru un gestionar, decât inventarierea. Am fost gestionar şi cunosc acest sentiment. Nu am nimic cu cei care fac inventare, dar nu le pot ierta plăcerea de a te găsi lipsă, rânjetul de satisfacţie că ai încurcat o şi „bunăvoinţa” de a te ajuta ei.

Era prin anul 198x. Profesorul Cotnariu avea în gestiune laboratorul de fizică al şcolii din comuna Burăceşti. Toate obiectele de inventar din acea perioadă erau evaluate la preţuri foarte mari, tocmai în dorinţa de a se păstra, de a nu se înstrăina şi ca atare, valoarea totală a gestiunii era enormă în raport cu realitatea. Laboratorul era foarte bine aprovizionat, pentru că atât Cotnariu cât şi directorul şcolii, profesorul Rurac, se interesau de utilarea laboratoarelor şi a şcolii cu tot ce era necesar. Rurac era vestit pentru perseverenţa sa în gospodărirea unităţilor şcolare din subordinea sa, iar faptul că l găsise pe Cotnariu dispus să coopereze, nu putea decât să l bucure. Pe de altă parte, Cotnariu având o stimă şi un respect deosebit pentru Rurac, excelent organizator, care ştia să aprecieze munca bine făcută şi îşi apăra oamenii buni, de răutăţile lumii, îşi dădu tot interesul şi puse laboratorul la punct, ca la carte. Fiecare obiect de inventar a fost reparat şi destinat utilizării, fiecare trusă inventariată complet, conţinutul notat pe un opis şi lipit pe capac. Cotnariu le ştia pe dinafară şi îţi putea spune şi noaptea la orice oră, unde se află fiecare obiect, cu toate că erau foarte multe. Deşi era doar şcoală generală, aceasta, era mai dotată decât multe licee din judeţ. Contabilul Consiliului comunal, nea Mişu, ajuta şi el şcoala, cu fonduri, din toată inima, deoarece vedea că se munceşte şi există rezultate. Era prieten bun cu Cotnariu, care ştia să i măgulească vanitatea de om mai în vârstă şi cu puţină şcoală, căci săracul nea Mişu, terminase opt clase la fără frecvenţă. Mai ieşeau la o bere sau la popice, iar uneori când nu se găsea băutură, Cotnariu, care mai făcea rezerve, îl invita la şcoală în laborator, îl servea cu ce avea şi i cânta şi din acordeon. Atunci, era nea Mişu fericit. Bea, şi bătea darabana pe una din mese, făcând acompaniament. Nea Mişu i a făcut doar în primul an, inventar, lui Cotnariu, apoi văzând preocuparea acestuia pentru laborator, îşi luase de o grijă, făcând doar casările.
Într una din zile, când se aflau amîndoi la bufetul din sat, veni un tip clonţos nevoie mare, care efectiv, jignea pe toată lumea şi mai ales se legase de un profesor în vârstă, pe care l desfiinţa pur şi simplu. Cotnariu, care era bun de gură, spontan şi isteţ, sări în apărarea colegului mai vârstnic, până ce l determină pe „inamic” să bată în retragere.
– D ta, ce te bagi? Lasă că te aranjez eu. O să ţi pară rău că m ai cunoscut.
– Din contră, bucuros de cunoştinţă, cu cine am oroarea?
– Ai să dai de dracu, profesoraşule, ai să vezi.
– Nea Mişule, cine i acesta?
– Nu ştiu, domn profesor. Dar mă interesez.
După plecarea intrusului, aflară că este revizor contabil la cooperaţie, venit în control la cooperativă, este evreu şi îl cheamă Leizic. Băiat bun, dar la beţie…
– Ei, se trezeşte el la realitate. Păi, cine se crede?
După două zile, Cotnariu este chemat la telefon de la primărie. Când s a dus, l a găsit pe nea Mişu, tare cătrănit. Lângă el, un tip pe care Cotnariu îl ştia din vedere, de pe la oraş. Nu fuseseră niciodată prieteni, dar se cunoşteau.
– Ce faci, Mitică?
– Ce. Mitică, nici un Mitică, tovarăşul Mitică.
– Mă rog, ai început bine. Continuă şi vei învinge.
– Faci mişto, ai? Ştii cine sunt eu?
– Păi acum că mai intimidat, nici eu nu mai ştiu cine sunt, dar apoi tu?
– Lasă, că vezi tu. Sunt revizor la ITFS. Mâine, te pregăteşti de inventar. Am venit să te disciplinez. Ţi o spun în faţă, fără să mă feresc. Te desfiinţez, auzi?
– Aud. Şi cărui fapt datorez această plăcere?
– Termină cu prostiile. L ai jignit pe cel mai bun prieten al meu, Leizic, omul care m a învăţat meserie. Şi pentru asta, o să plăteşti.
– Dacă e cazul, o să plătesc. Am depusă garanţie, am salariu… Şi nu ţi a spus… Mezelic ăsta, de ce l am jignit?
– N are importanţă.
– Pentru mine, are. Ne întâlnim la inventar.
Era vacanţă. Directorul Rurac era plecat în concediu, deci, Cotnariu nu se putea baza decât pe corectitudine, ca să scape basma curată. A doua zi dimineaţă, nea Mişu cu un dosar voluminos în mână, veni la şcoală.
– Domn profesor, hai să facem punctajul. Animalu acela nu glumeşte. Da, să ştii că habar n are de contabilitate. Eu, mă descurc cu el. La matale, să iasă cum trebuie.
– Hai să l facem. Dar, un rachiu, nu bem?
– Da, ai?
– Păi, cum să n am?
– Aşa spune, domnule, adă l încoace.
Băură un rachiu, şi încă unul, şi încă unul.
– Domn profesor, da numere de inv. ai lipite pe obiecte?
– Le am lipit, nea Mişule, dar nu stau. Se desprind la utilizare, dar le am.
– Hai să le lipim, că de asta se poate lega.
– Nea Mişule, dar asta durează.
– Aiurea. Lipeşte le să aibă toate căte un număr, căci atunci când ţi le cere, dumitale ştii ce să aduci.
Le au lipit la repezeală, că au mai şi rămas, apoi, nea Mişu l a rugat:
– Ştii ceva, eu nu cred că mai vine azi. Zi i ceva la acordeon, ceva de suflet.
– Bravo, nene. Stai şi ascultă.
Luă Cotnariu acordeonul şi se apucă să cânte. Mai înşfăcară câte un rachiu. Nea Mihai a devenit nostalgic.
– O romanţă, domn profesor.
Când a început să cânte „A venit aseară mama”, nea Mişu a început să plângă. Plângea şi bea. Aşa i a găsit revizorul, care a intrat pe neaşteptate.
– Ce i aicea, nuntă? – se oţărâ, el.
– Nu, înmormântare, că… avem revizie.
– Lasă că ţi trece ţie imediat piuitul. Frumos, nea Mihai, nu m am aşteptat.
– Scuzaţi domn revizor, este ziua mea – minţi contabilul.
– Mda. Să ţi fie de bine.
– Beţi un rachiu?
– Ferească Dumnezeu! În timpul programului?
Strânseră toată „şatra” şi aşteptară dispoziţiile revizorului. Acesta însă se chinuia de mama focului să deschidă un diplomat cu cifru în care şi ţinea actele.
– Ce naiba, nu se deschide?
– Cred că ai uitat cifrul…
– Mă, tu nu taci odată?
– …tovarăşul Mă…
Enervat că nu poate deschide geanta, căci într adevăr uitase cifrul, revizorul ceru de la contabil, listele de inventar actualizate, liste goale cu indigou şi se pregăti de completat.
– Eu, citesc de aici, îmi aduceţi obiectul să l văd, şi nea Mihai care le mai cunoaşte, să confirme. Deci…
Şi începură hărţuiala. Cotnariu ştia că Mitică a terminat liceul la fără frecvenţă, fără examen de maturitate, dar că este aşa de prost, n a ştiut până atunci. La început, căuta obiectele cerute, dar mai apoi le aducea la întâmplare. Nea Mihai, cu câte cunoştinţe avea el, confirma întotdeauna.
– Ceas cu cuc.
– Acolo pe perete.
– Merge?
– Păi se vede.
– Are şi cuc?
– Are, dar e la reparat.
– De ce?
– Cânta răguşit.
– Faci mişto?
– Nu, o să vă confirme domnul contabil.
– Bine. Butelie de Leyda.
– Asta e casată de anul trecut.
– Cum, butelie casată? Asta se impută.
– Bine, dar asta nu e butelie de aragaz. Este o pilă electrică.
– E butelie, sau nu?
– Aşa se cheamă, dar nu e butelie.
– O notez deoparte, ne lămurim la urmă. Tub Newton.
– Nu l găsesc momentan, să mergem mai departe, îl găsim noi.
– Nu. Tub Newton, acum mi l aduci.
Enervat, Cotnariu luă de pe un raft, un borcan cu murături, mucegăit şi stricat de anul trecut şi îl duse revizorului.
– Ce i asta?
– Tub Newton.
– Asta?
– Da, asta.
– Cee nr. de inv. are?
–! 47.
– Stai aşa, că nu se potriveşte. La 147, aici, scrie fântână.
– Păi…fântâna a fost transferată la altă şcoală şi ei ne au dat în schimb un beci. Trebuie să existe actul de transfer, la dosar. Cum nr. a rămas liber, l am preluat.
Contabilul nu s a mai putut abţine, auzind aşa o gogomănie şi a izbucnit într un râs isteric. A început să râdă şi Cotnariu şi în final râdea şi revizorul, mânzeşte, dar râdea. Şi a dat seama că e luat în râs, dar şi a mai dat seama şi că nu v a şti niciodată dacă ce i s a arătat, e real, sau batjocură. O lăsă mai moale.
– Vreau să mi arătaţi tubul Newton.
Cotnariu, deveni dintr o dată serios. Se duse în magazie, luă un tub mare, de plastic, din acela pe care se rulează linoleumul, şi îl prezentă revizorului.
– Ei, acesta se vede că este tub. De ce se cheamă, Newton?
– El l a folosit primul.
– La ce?
– La baie.
– Aha…Auzi, ai o cafea?
– Ce nr. de inv. are?
– Bă, aşa nu mai terminăm niciodată. Lăsaţi o baltă. Hai să facem pace. Nea Mihai, eşti mai vechi în meserie, mai obişnuit cu hârtiile, fă alte liste, uite aici mi aţi pus indigoul invers, am scris degeaba. Mă serviţi totuşi cu o cafea?
– Vine, vine, stai să fiarbă, că e cafea specială.
Şi bineînţeles că a venit cafeaua, în care Cotnariu a pisat şi un fenobarbital din „raţia” pentru „prieteni”. I a servit şi un rachiu, şi l a întrebat serios:
– Ai mâncat ceva? Am câteva roşii, pot să ţi fac o salată.
Şi bineînţeles că i a făcut o salată, dar cu ulei de ricin. Nea Mişu, a mâncat şi el, n a avut ce i face.
– Ei, continuăm?
– Continuăm.
– Pot să mă spăl puţin pe mâini?
– Nu mai am apă, am făcut cafea.
Dar revizorul îl căuta pe dracu. Se duse în magazie, să vadă el cu ochii lui că nu mai e apă. A văzut că nu mai e apă, dar a mai văzut o sticlă mare pe care scria „Apă tare”.
– Apropos, am mai auzit de apă tare. La ce foloseşte?
– Tot la spălat, da numai că nu face clăbuci cu săpunul, prinse gust de glumă, nea Mişu.
– Hai, că vorbiţi prostii.
– Vorbesc serios, hai să vă torn pe mâini.
Era prea de tot. Putea să se întâmple o nenorocire. Cotnariu interveni, să oprească catastrofa.
– Bă, nea Mişule, îl omori. Ascultă tovarăşu Mitică, ştiu că vrei să mi impuţi ceva. Nu mai pierde timpul, că ţi spun eu, ce. Am pierdut aparatul foto. Nu l mai am. Caută acolo, Smena 8, costă 230 de lei. Plătesc pe bază de chitanţă. E bine?
– Stai, că vin imediat – zise revizorul plecând urgent, undeva.
– Stai că merg şi eu – zise şi contabilul
Păi, de. Uleiul de ricin îşi făcea efectul. De cum veniră de afară, începură să caşte.
– Vai, ce somn m a apucat. Şi zici că plăteşti?
– Sigur. În felul acesta, poţi să i zici lui… Beizic ăla al tău, că l ai răzbunat, şi ţi salvezi şi onoarea de revizor. Şi uite, pentru că totuşi, ai fost până la urmă înţelegător, îţi dau şi un litru de benzină pentru maşină.
– Măi…ştii…tu, totuşi eşti un băiat de treabă. Dar, oricum, o să am eu grijă să nu mă uiţi. Luă sticla, că iar îl apucase… şi plecă grăbit.
De uitat, nu l a uitat Mitică pe Cotnariu, niciodată, mai ales când a aflat că un aparat foto Smena 8, în magazin, se vindea cu 450 lei, că benzina avea zahăr şi i a înfundat carburatorul, şi care sunt efectele uleiului de ricin şi ale „cafelei speciale”.
…………………………………………………………………
Într o zi, venind acasă de pe teren, Mitică găsi instalatorul care se căznea să i desfunde chiuveta de la bucătărie.
– Iar s a înfundat?
– Iar. E ţeava îngustă şi se înfundă.
– Ştii ceva, meştere, înlocuieşte o şi pune mi în loc, un tub Newton.
– N am auzit de aşa ceva.
– Dar eu, cum de am auzit? Aia nu se mai înfundă. Du te şi caută.
Instalatorul nu i a mai schimbat lui Mitică, ţeava de scurgere de la chiuvetă şi asta din simplul motiv, că la nici un magazin cu materiale igienico sanitare, nu se găseşte tub Newton.

SCENARIU SUMBRU
Sunt obosit dar nu vreau să adorm
Cu-același stil de viață uniform
Căci frică mi-e de umbra înserării
De starea tristă a însingurării
De liniștea care încet se lasă
De iarna cea din suflet, friguroasă

Mi-e rău și n-am pe nimeni lângă mine
Pe cine să anunț ,căci n-am pe cine
Cei dragi sunt prea departe ca să vie
Nici telefonul nu mai are baterie
E noapte, e-ntuneric și e frig
Nu am putere nici să ies să strig

Aș vrea să mă așez din nou în pat
Dar mușchii parcă s-au atrofiat
Nu mai pot schița nicio mișcare
Simt inima din piept că-mi sare
Simt că n-am aer ca să mai respir
Eu astăzi, vieți îi plătesc un bir
…………………………………………
Nu vine nimenea ca să te-ajute
Viața-și are căi necunoscute
Chiar de-ar veni, e ușa încuiată
De-ai vrea să strigi, ți-e vocea sugrumată
Acesta e sfârșitul sărmane muritor
Dar cu o moarte oricum esti dator

Împacă-te cu soarta, căci se pare
Că de aici nu ai nicio scăpare
Să plângi acum, e totuși în zădar
Căci nu mai ai nici zile-n calendar
Tu roagă-te la Domnul să te ierte…
–Drum bun crestine …pe cărări incerte !

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.