Ion Ionescu-Bucovu (Râca-Argeş)*Poet,Prozator,Eseist*

O antologie a dorului
de Marin Toma
Marin Toma este un împătimit al Dorului.
Nu s-a uscat cerneala de pe antologiaPoesis și creație” închinată Voivodului Limbii Române, Eminescu, și Marin Toma ne răsfață cu o altă antologie de poezie și proză, „Deschide, dorule, poarta”.
Dorul la poetul Marin Toma este o stare permanentă. Revista lui „DOR de DOR” a răspândit fiorul dorului prin poeziile pe care le-a publicat și le publică de-alungul vremii. Dorul românesc e prezent în mai toate cântecele din lirica populară și cultă. El e un fel de „personaj”, avându-și originea în limba latină („dolus” care înseamnă „durere”), dând în limba română veche cuvântul „dor” cu același înțeles. În lirica noastră populară și cultă dorul nu înseamnă numai „ un sentiment de dorință amestecată cu durere”, ci el e o făptură ciudată, plină de înfățișări și sensuri diferite: ca o boală, un fel de suferință fizică și morală( De cine dorul se leagă/ Nu-l lasă cu mintea-ntreagă…), el e localizat adesea în codru (Unde-i miez de-al codrului/ Îi și puntea dorului), acolo sunt curțile dorului, unde el are o casă (Pe cărarea codrului,/ Șade casa dorului…), dorul se alătură mai mereu dragostei( Hai, puică, să trecem codru/ C-aici de trăit nu-i modru/ Hai pe plaiul codrului, /La casele dorului…Altădată dorul se confundă cu persoana iubită: „Dorule, te-am așteptat, /Și-aseară, și-alaltăeri seară,/ Cu cină și cu lumină/ Și cu dor de la inimă… etc
Modivul Dorului, împletit cu al Dragostei, a fost preluat și de lirica cultă. Majoritatea poeților antologați scriu o poezie plină de dor și de dragoste. Din cei peste 23 de poeți antologați, sunt puțini care nu poposesc la porțile Dorului.
Ella Bluie, medic de familie în București, a publicat poezie în mai toate revistele de specialitate, a debutat cu volumul „Silabe albastre”, urmat de „Liniștea dintre liniști”, lansat decurând. Poeziile ei sunt un fel de micropoeme care se agață de inimă. Stau şi mă întreb/ Cu Iubirea/ Ce faci Doamne /Toţi cer apă /Îndurare /Ştergere de păcate /Eu Îţi cer să aduci odată/
Ploaia demult promisă /Ploaia cu Iubire (Ploaia de iubire). Sau în poezia „Nezborul” unde poeta se rătăcește pe cărări de dor, Ne întrecem cu vântul /Rătăciţi pe cărări de dor /Care zboară mai sus /Cui îi e greu să atingă pământul /Cine să ia lestul /Cum să atingi norii /Cu aripi pline de noroi /Cum să stai sub vânt /În arşiţa inimii /Să ţipi necuvinte /Să muşti întunericul /Sperând să dai de lumină /Mi-ar prinde bine un pescăruş /Să mă înveţe/Nezborul.
Constantin Triță, poet cu multe volume de poezii publicate, a debutat în 1985 în revista „În Slujba Patriei”, este „un trubadur al dragostei” care exprimă regretul pentru pierderea ființei iubite: Şi plâns-am scrumul, veşnicului ieri, /Iubirile…pierdute-n năluciri /Când fulgeră dinspre trecut…tăceri,/ La poarta dinspre dor și amintiri.
Cristea Constantin Costel, ofițer superior cu studii postuniversitare, debutează în 2011 în revista „Dor de Dor”, obține premii literare nenumărate, în „Pelegrinări”, poetul însoțit de dor ne spune: Pe aleea pietruită cu suspine de amor, /Printre frunze-ngălbenite de speranţă ruginie, /Mi-am pierdut aseară paşii, însoţindu-mă de dor, Către banca de sub Lună, care încă este vie…Înveliţi de umbra rară, ne-am iubit sub clar de Lună /Nopţi înmiresmate-n toamnă, pe-o băncuţă sub stejar, /Alergând prin frunze moarte, eu nebun şi tu nebună/De iubiri oprinte-n cale, când mai des şi…când mai rar.
Constantin Nechita din Târgu-Fumos, membru al Ligii Scriitorilor din România, cu multe premii și mențiuni literare, ne povestește în ritm popular despre un „Dor hoinar” care Tot umblând prin sat haihui /Pe uliţa nimănui /Mi-a ieşit dorul în cale /Cu-ale lui zeci de pumnale. /Ce ai, dorule, cu mine? /Ţi-o fi rău ori nu ţi-e bine?! /Mai du-te şi tu prin sat /Că eu mult l-am colindat! /Când pe vale, când pe grui, /Pe drumul săracului /Şi oricât eu am umblat /Peste tine iar am dat! /Foaie verde, iarbă deasă, /Dorule, tu nu ai casă?! /Că din vară-n primăvară /Tu umbli numai pe-afară! /Frunză verde de cucută /Du-te, dorule şi uită /Drumurile ce-ai umblat /Singur şi plin de oftat!/Sau hai, dorule, cu mine /Şi poate ne-o fi mai bine! /Tu cu alinările, /Eu cu dezmierdările!
Corina Dimitriu, absolventă a Facultății de Psihologie, a debutat în revista „Plumb” și scrie o poezie de dragoste plină de nostalgia trecutului Și-atâta doar…te voi iubi! :Când fi-va doar cer între noi, /când fi-vom doar zbor, /când florile în nori și-or duce petale inrourate ce vor plânge, /când soarele va inflori sporind lumina răsăritului din Noi… //Atunci, cu sufletul ființă,/cu trupul dor,/ cu gândul zbor/ Te voi îmbrățișa cu brațe-ramuri inflorite/ și-ți voi sorbi seninul din priviri în degetare de dorință și candoare..(Și-atâta doar…te voi iubi).
Eugen Coța, clujan, absolvent de Șcală Militară și de Arte Plastice, membru al Asociației Artiștilor Plastici din Cluj , scrie poezie, epigramă, reportaj, eseu, proză, parodie, fotoreporter la mai multe reviste literare și de umor din țară, în colectivul redacțional la patru reviste din țară. Pentru a întregi mai bine activitatea cultural artistică, am să dau citire unor aprecieri din lumea literară: „Prin multiplele sale activități din domenii diferite, rămâne ancorat permanent în răspândirea actului cultural venit din interiorul Cetății dar și din interiorul ei spre lumea exterioară.”( Marin Toma, Revista literară ” DOR de DOR ” Călărași, la număr aniversar )”„Satul este prezent în poezia lui Eugen Coța în toată coloratura sa specifică, nu în imagini picturale, nu in pasteluri sau fotografii după natură, ci în substanța lui emoțională, poetul utilizând elemente ale Imaginarului concret, cu nonșalanța cu care, într-un alt context și la o altă altitudine, dar cu aceiași patimă pentru glia natală o făcea Serghei Eseenin, la înce –putul veacului trecut”( Constantin Cubleșan, în vol. personal de critică literară )”Eugen Coța, cunoscut pictor și promotor cultural, a Antologie DESCHIDE-MI DORULE POARTA 81. Îndrăgostit de versul clasic, dovedind în același timp un redutabil spirit critic, ipostaza sa de parodist nu este deloc surprinzătoare. Pentru poetul Eugen Coța, versul este modalitatea de exprimare a unui eu liric sensibil, energic și extravertit. După o viață de militărie, stihurile i-au oferit prilejul de a se comunica intim pe paletă a emoțiilor extrem de largă, mărturisind doruri, vise, aspirații sau chiar neîmpliniri personale generate de contactul cu realitatea și timpul implacabil. Epigramistul Eugen Coța este în schimb un jucăuș, un jucător inepuizabil, un sportiv pentru care competiția este permanentă…”( Voichița Pălăceanu – Vereș, postfață la vol. ”Parodii… după parodii ”). Am să ilustrez cele spuse cu sonetul:
De coala albă…
De coala albă-mi mai lipesc obrazul
Să-mi potolesc singurătatea fadă –
Las gândurile-n curgeri de cascadă
Acolo unde ciutele-mi străbat talazul.
Tăcerea numai, vine să mă vadă
Și văntul care-mi mângâie pervazul,
Acolo-și lasă Muza, uneori, extazul
Acolo se-ntâlnesc cuvinte – nadă…
Pe geamul clipei, rimele-mi coboară
Cum cerbii însetați către izvoare –
Metafora-mi renaște…inelară
Ea, în sonete pune doruri – floare
Și noaptea mi-e mai mult polară
Marița Grigor născută în Chiuzbaia, debutează cu creații în stil popular. Născută într-o zodie ,,nu prea norocoasă”, MARIȚA GRIGOR, a pătimit mult în viață. Patima a transformat-o în durere, iar durerea în suferință, și fiecare în chin și amar, pentru ca mai apoi, totul să fie transformat în poezie, scriindu-și – și durerea, și amarul, și chinul, și suferința – spre a-și găsi liniștea și pacea cea sufletească. A scris, și scrie, poezie populară, așa cum i-a dictat inima, folosind rimă puternic cuprinsă în exercițiul vieții cotidiene.Poezia i-a fost alinare în vreme de suferință, i-a fost leagăn și inspirație, i-a fost aerul vieții absolut necesar trăirii. A scris versuri populare extrem de frumoase, de-o sensibilitate rară. A fost înregistrată și filmată pentru multe emisiuni, de către televiziunile noastre locale, dar vestea poetului popular a trecut foarte repede granița județului în care s-a născut și în care a trăit – frumosul nostru Maramureș. În „Nunta de demult … tradiția în satul Chiuzbaia” – Multe m-o-nvățat mama,/ Pe când eram mititea,/ În brățucă mă lua /Și peste tot mă ducea,/ Că umbla ca socăciță/ Și m-o-nvățat de micuță,/ Pe la ospețe și nunți,/ Unde umblă oameni mulți./ Pe la petreceri și clăci…, unde descrie obiceiuri de nuntă din copilăria ei.
Vasile Bele din Baia-Mare, absolvent al Facultății de Litere, scrie o poezie în stil popular, despre starostele jocului, un dialog între mamă și fiică, cu răspunsul bunicii. Iată unul din răspunsurile mamei: Fata mami, te-oi lăsa,/ Ai grijă cum îi juca,/ Știu că rușine n-oi păți,/ Că-n joc te știi învârti./ Coșărcuța ți-oi găta/Și-n sat la joc te-oi lăsa,/ În mijlocul satului, /De lăsatul secului,/ Că-mi ești bună și-ascultătoare/ Și la Domnul rugătoare! – Te las să te duci la joc,/ Aveau-ai, fată, noroc!
Maria Ieva din Timișoara, cu studii economice, debutează în „ Boema”, a publicat câteva volume și are în pregătire altele. Scrie o poezie de dragoste plină de pasiune. În poezia „Etna cu maci”: Urcuşul, iubite, urcuşul e greu, Tu naşti curcubeul în sufletul meu, /Mă simt ca-ntr-o scoică un fir de nisip/Când rouă stelară îmi picuri pe chip./Sub talpă simt iarba, pe coapse, pe sâni, /Acorduri de Bach îți cer să amâni /Plecarea spre lumea ce încă ar vrea /Să facă din tine un zeu pentru ea. /Privirile tale pe buze mă ard, /Îți simt mângâierea, parfumul de nard /Şi inima cântă-n acorduri cereşti, /Mi-a spus o sirenă cum ştii să iubeşti. /Din foşnetul umbrei în brațe îți cad /Lumini dezmierdate de piatra de jad,/Câmpii nesfârşite şi-o Etnă cu maci, /Din palmele tale fântână să-mi faci. Sau în „Ultimul dor”: Dezbracă-mă, încet, până la os /Și apoi mergi puțin și mai departe,/Tot cu iubire rana am să-ți cos, /Să ne-ntâlnim și dincolo de moarte.
Cornelia Neaga din Râbnița, Hunedoara, care obține mai multe diplome și premii literare, debutează cu poezie populară. Ea vorbește despre toamnă, despre iarnă, despre dragoste și dor. În „Rondelul iubirii”se adresează iubitului, regretând clipele care au trecut: „Mai ții minte, tu iubire…? /Pat de flori îmi așterneai /În acorduri dulci de nai /Ne-mbăiam în fericire /În a lunii oglindire /Șoapte dulci îmi susurai //Mai ții minte, tu iubire…? /Pat de flori îmi așterneai /Eu credeam în nemurire /Nopțile când m-alintai /Pe brațe mă legănai/Împletind iubirea-n fire .Mai ții minte, tu iubire…?
George Penea din Drăgănești-Vlașca, absolvent al Facultății de Ziaristică, a publicat în „Teleormanul Literar”, a colaborat la diferite reviste literare și are la activ câteva volume de poezii publicate. Ca un laitmotiv răzbate în poezia lui dorul și dragostea după femeia iubită. „Te văd mereu, frumoasa mea de azi, /de ieri,/dulce şi suavă, /veşnic elegantă; /au trecut de-atunci, /numeroase ierni /şi veri, /te văd mereu, /iubirea mea de azi, /de ieri. Apoi îi cere ochii, buzele fierbinți și sânii pe un subtil sărut: Dă-mi ochii tăi ce m-au tot vândut,/să-ți sărut tainic buzele fierbinți,/surâsul tău ce astăzi m-a crezut,
dă-mi sânii tăi pe un subtil sărut.
Maria Calciu, avocat, olteancă, absolventă a Facultății de Drept, are o bogată activitate literară recunoscută de critică, însumând nenumărate volume de poezie. Poezia ei se apropie de cântecul blagian cu versul dulce, filozofic, în „Ghimpi și vise albe”, Nu pot /să-ți mai acopăr liniile palmei /cu ploaia de salcâmi /ca astfel să-ți aduci aminte să închizi /așa cum te rugam/ spre tine /turnul alb /prin care eu vedeam/cum tot ascunzi în mine câte un/cuib de cuci /pe care să adorm /în care să rămân /Nu cred c-am să mai pot să mai împart cu mine/în ghimpiși turnuri albe vreo ploaie de salcâmi/ca nu cumva să-ți plângă/aproape spre departe /vreo linie în palmă. În poezia ei se vede regretul unor despărțir: De când plecând numai un pas /și doar o clipă mai departe /aveam să-ți las în palma dreaptă/o zi ce nevrând să-mi urmeze /te aștepta să te îmbrace …
Valeria Moroșanu din Taisa, Iași, scrie o poezie în care invocă dorul (Mi-e dor de tine), se adresează iubitului cu declarații de dragoste precum: Iubite/Eu vreau să te iubesc cuminte,/Cu pace și cu împăcare,/ Dar îngerii șoptesc în minte: Iubirea-i piatră de-ncercare!” În „Rondelul iubirii ucise”Coboară iar tăcerea între noi/ Înveșmântată-n haină cenușie,/ Trec vise condamnate, în convoi,/ Aripa nopții plăsmuiri învie.
Popa Nastasica din Măcin-Tulcea, într-un vers simplu, aproape popular își exprimă sentimentele de dragoste, adresându-se lui Dumnezeu: Fă-mă doamne o cărare/ Versului să-i dai credință,/ Nu mă alunga-n uitare/ Sufletului, pocăință. .. Sau: Du-mi dorul către izvoare/ Și lasă-l apoi să curgă /Prin ecouri plângătoare,/Toată valea să-l audă. Adesea iubitul îi este călăuză: Esti călăuza mea,/ când zbor în vis /Și ochii tăi sunt ochii mei,/ când dorm,/ Mi-așterni prin gând petale-n Paradis,/ Din palmă-mi bei, când apă dulce-ți torn.
Mariana Bendoiu debutează încă din adolescență cu poezie și proză în antologiile cenaclului „Zburătorul”. Are apoi nenumărate volume de poezii, conduce un cenaclu literar, obține nenumărate premii literare, a identificat , îndrumat ṣi promovat noi talente literare ṣi artistice de toate vârstele. A participat la taberele de creaṭie de la Câmpulung Moldovenesc (2011), Galaṭi (2014) ṣi Botoṣani (2015), organizate de Asociaṭia „Universul Prieteniei” în care ṣi-a lansat ṣi cãrṭile…
Poezia ei vorbește despre dragoste, despre necazurile dragostei, despre vinovățiile iubiri, despre sufletele pereche, apoi se întoarce la natură când „soarele se stinge în mucul tãu de țigarã”și-i spune bărbatului: M-am trezit privindu-te în fațã;/Ai vrut în brațe sã mã ții…/Minunatã dimineațã /Plinã de dragoste şi bucurii!(Dimineața)
Vasile Rușeți din Gorj, filolog, publică poezie și proză în diferite reviste literare, debutează în 2014. În poezia lui se mijesc primii fiori ai dragostei cu reveniri și despărțiri: Am aflat blestemul despărţirii;/ totul s-a destrămat/. Pronumele noi a devenit tu, eu. /Steaua şi-a pierdut vitalitatea;/ împarte lumina la doi. / Luna-ṣi cunoaşte umbra ca semn al destrămării paradisului.
Preotul Turcu Marinescu din Râmnicu-Sărat publică proză și poezie religioasă. În poezia lui se degajă un sentiment al iubirii de oameni, dar și al iubirii Dumnezeești: Iubire sfântă ne aduce, Mesaj ce este de folos: Ca Raiul il castigi prin cruce, Așa cum a făcut Hristos! Îi închină versuri de slavă Sântului Ilie: Tu, sfant pilot din cele vremuri/ Ce ai zburat in car de foc, N-ai inceput de frig, sa tremuri/ Sus, peste nori, fara cojoc? //Sau era cald si bine-n carul /Ce-ardea si nu se mistuia?/ Cum se vedea de sus, pamantul,/ Care mereu se micsora?//Si Elisei striga la tine./ Nu-ti mai pasa de jalea lui…/Atat stiai, ca mergi la Bine,/ Dupa cuvantul Domnui.//Mai e vreun loc in car, cu tine?/ Iti spun, acuma as urca /Sa merg mai sus, spre tot mai bine /La Domnul Sfant, in Slava Sa!( Sfantul Ilie)
Piteș D. George, prezentat de dr. George Coandă din Canada, Membru al Academiei Americano-Române de Arte și Științe din SUA, scrie versuri și proză pline de tristețe. Între viziunea sa filozofică și o ineluctabilă tristețe, GEORGE D. PITEȘ se definește prin autenticitatea, emoțională și riguros dozată, a demersului său liric: ”Între lacrimi și durere veșnic propriul tău emul”: Pentru clipa de miracol oare-ai suferit destul!/Între rătăciri și ceață veșnic propriul tău emul://Pentru clipa de splendoare oare ai iertat destul! Versurile lui în formă de distih sunt marcate de o tristețe și o lehamite față de viață: La ruleta sorții astăzi toată lumea stă la rând:/Căci de la rândaș la rege poți să pierzi la zar oricând! //Au pus ban pe ban cu toții așteptând ultimul val:/Doar ca să plătească Styxul rătăcinduse-n banal! //Se mai roagă plânsul suflet doar un vis mărite Domn:/Ți-am dar mii din visterie dară le-ai uitat prin somn! //Timp din timp încet ne trece și rescris e tot ce-i viu: /Și ca-ntotdeauna spunem Doamne e prea timpuriu!
Sachir Urfet din Mangalia, poetă din Cobadin, a colaborat la diverse reviste literare cu poezie, traducătoare din limba turcă, cu volume de poezii publicate, cu premii la diferite concursuri literare, Membru al Uniunii Democrate a Turcilor din România ((UDTR) – comisia de cultură pe filiala Mangalia, scrie o poezie plină de gingășie, dar umbrită de tristeți, viața în poezia ei este o colecție de amintiri. Adesea își caută un loc în Univers, implorând Cerul: Spune-mi, unde să mă duc?/Paşii mei sunt la răscruce,/Dragostea-mi e pe butuc./Cerule, noian de stele /Te brăzdează-n lung şi-n lat;/Afrodita, dintre ele,/Mi-a clipit o geană-odat’! /Cerule, cu albii-ţi nori /Şi penel de cristalin,/Ȋi dai inimii reci fiori,/Picuri roşii ca de vin. /Cerule, cu glasu-ţi dulce,/Spune-mi, încotro să-ndrum /Sufletu-mi, ce greu îşi duce/Dorul prefăcut în scrum.
Vasile Rușeti din Târgu-Jiu scrie proză. În „Insula nașterii timpului”: Un el și o ea vor să evadeze din realitatea zilelor noastre. Descopere însă iubirea pe o insulă care le deturnează scopul inițial. „- Înţeleg de ce ai dorit să venim aici. Povestea noastră avea nevoie de acest loc ṣi de acest moment ca să ne redescoperim ṣi înţelegem pe deplin. Suntem într-un alt univers ţâṣnit de undeva din iubire purã ṣi nemãrginitã în care nu mai conteazã părerea celorlalţi, privirile ostile care ne judecă. Nu mai ne afectează nimic… Au rămas înlãnţuiţi pe insula din largul mãrii. Atinseseră divinul.”
Mirela Penu din București scrie o proză despre iubire cu Ella care se numește ”Iubirea nesfârșită”.În final a descoperit miracolul: Parcă din zare ,cineva nevăzut rostea numele LUI!
Parcă litera M era începutul tuturor cuvintelor frumoase.
M, de la…miracol
M, de la…minune
M ,de la …magnific
M, de la …multicolor
Elena Man din Dej Scrie un fel de monografie a satului ei natal, în „Satul Taga în sufletul Elenei Man.” Las cititorul să-i descopere toată frumusețea acestei lecturi –monografice care este ilustrată și cu fotografii din vița localității. Elena Man scrie și poezie. În „Amintiri”: Imi amintesc de zile dragi/Cand eram mica si-n obraji /Aveam culoare rubinie,/Si vise ca-n copilarie. /Imi amintesc de-ai mei parinti /De-a lor mustrari si umilinti /Si niciodata n-as putea/Sa uit de bunicuta mea. /In zbor trecut-au anii mei /Si visele s-au dus cu ei… /Iar drumul pe care am mers /Atatea fericiri mi-a sters..
Maria Ieva în „Jurnalul proiectului 156 A” acțiunea se desfășoară într-o clinică. Las cititorului să descopere frumusețea acestei lecturi pline de suspans.
Antologia se termină cu plastică de Florin Eșeanu, din București și cu Florin Măceșeanu din Craiova cu teme luate din satul românesc: hore, imagini din Maramureși, din Sighetu-Marmației etc.
Eugen Coța din Cluj încheie acestă antologie cu grafică florală și portretistică.
Trebuie să recunoaștem că este meritul domnului Marin Toma de a aduna sub auspiciile acestei antologii poezia, proza, pictura și grafic la un loc sub titlul Dorului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.