Mihaela Rusu (Bucureşti)*Poezie*Poezie*Poezie*

Lector universitar dr ec la Universitatea Bioterra București

Speranță

Când doar speranța
Îți rămâne
Să vezi ce încă n-a născut,
Zâmbește lumii, fericire,
Și totul pare de trecut!
Iar ziua asta,
Ne’ncepută,
Cu pași grăbiți, plutind spre nori,
Fă-o să lunece tăcută,
S-aducă soare, vis…și noi…

Zbatere

Tăceri cuprinse de durere
Și minți ce încă nu s-au dus,
Îmi fac din zbatere plăcere
Pe un tărâm de unde nu’s.
În viața asta efemeră
Plutește moartea ca un văl.
Pășind suav, ca o gazelă,
Gustăm creduli fatalul măr.
Și tot privind în depărtare
Cum valul mângâie alt țărm,
Nici nu simțim cum în uitare
Ne zvârcolim și nu visăm.

Fericirea

Fericirea e-aici,
La un pas distanță.
Zâmbetul tău încremenit
N-o poate umbri…
Clepsidră albastră,
Ca valul zdrobit,
Cerne un timp
Și-o vară ce vine,
Sfărâmă doruri,
Unește destine,
Transformă eterul
În valsul Căii Lactee…
Apoi,
Se duce discret la culcare,
Fără să-i știe cineva sortirea.

Îmbrățișare primordială

De-ai ști cum trăiesc iubirea
În aste vremuri necurmate
Decât de susurul izvorului primordial…
Ai veni spre visul eteric
Și l-ai înălța
Precum un zmeu albastru și nătâng…
Mi-ai cuprinde pântecul fertil
Cu brațele sculptate de veșnicie
Și ți-ai lipi obrazul
De pieptul meu matern-febril,
S-auzi viitorul pășind
Spre cer, spre noi, spre nemurire…
Ți-aș face culcuș din eternitate
Și te-aș legăna un veac
Până am adormi
Amândoi înlănțuiți de univers…

Strigăt mut

Nu spun, nu strig,
Nu îmi arăt iubirea,
Nu vreau să fiu
Un țărm pustiu.
Mai bine-mi cenzurez
Și azi menirea
De-a te-nălța
la cer…doar asta știu…

Amintire

Când n-o să mai fi
Eu n-o să plâng.
O să zâmbesc tainic
Și-o să-mi amintesc
Privirea de porțelan fragil
Ce-mi învăluia retina
Când îmi zâmbeai abia…
… și când credeam
Că soarta mea, nebuna,
Mă arunca în brațe reci,
Fără să-i cer … tot una…
Căci nu te-ntreabă
Nici de i-ai cere, soarta,
De vrei ori nu, să te arunce
În valul nesperat de fericire
Ce mâine, fără să anunțe,
La mal, vei ști neîndoielnic,
Că iar te-aduce.

Rămas bun

Acum te las.
Rămâi cu bine,
Aici,
La mine-n brațe
Și în vis.
Acum e liniște
Și bine…
La mine-n suflet
E abis.
Acum să pleci.
Să fii uitare
De dor, de taină
Necuprins.
Acum mai plouă
Câteodată
Și-n revărsare te zăresc
De neatins.
Venerație

Azi voi sta

Cu fruntea înclinată
Și sufletul îngenuncheat
Să îți aduc omagiu
Așa cum numai femeia
Știe să mulțumească
Cerului și pământului,
Strămoșilor și divinității,
Că te-a privit în ochi
O dată și-ncă o dată
Până văzduhul
Și-a deschis larg brațele
Și s-a făcut
Una cu adâncul
Și ne-a lăsat pe frunți
Pecetea iubirii eterne.

Eu, tu, noi…

E finalul?
Ce zici?
Al nostru, al vostru
Sau doar al lumii?
E vis neîmplinit?
Ce zici?
Al meu, al tău
Sau doar al mării?
E toi de iarnă?
Ce zici?
Al lui, al ei
Sau doar al vremii?
E nesfârșit?
Ce zici?
Al lor, al altora
Sau doar al îndoielii?
Sunt eu?
Ești tu?
Ce zici?
Sau poate noi?!?

Matematică reinventată

Azi mă învârt în cerc,
Cerc primordial,
Cu multe colțuri axiomatice
Și diafane unghiuri obtuze.
Ieri eram un pătrat echilateral,
Divin conturat cu piramide,
Dar nu egiptene, ci elicoidale
Să pot trece cu ele Nilul.
Mâine voi fi pământ,
Dar nu rotund și nici în mișcare.
Doar o abatere standard
De la binomul cu corespondență derivată.

Alege iubirea

Timpul impune limite.
Alege iubirea!
Ea nu-ți va spune
Niciodată
Nici când e dimineață,
Ori zi ploioasă de toamnă,
Nici de e seară nu-ți va spune.
Alege iubirea!
Și-o să ai libertatea
Să escaladezi Himalaya,
Ori Everestul și Mauna Kea într-o zi.
Alege iubirea!
Și focul și apa se vor îmbrățișa
Să-ți aducă ofrandă divină
Până în clipa de asfințit
Când omenirea întreagă
Tace… şi se ține de mână.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.