Camelia Buzatu (Moţăţei-Dolj)*Poezie*Poezie*

Infinit

Că este alfa,omega ori minus infinit,
Creație ori viață prinsă-n supa vieții
De vină-i gravitația ce-n jos ne-a umilit
Și trage-n continuare jos cât vor magneții.
Da,Terra e ceva la feminin!
Din coasta Universului a fost creată!
I-ar trebui ceva mai mult decât divin
Să-i dăm un drept de vot și-o altă coastă.
Cuticula pământului încet se sfarmă
Iar Himalaya nu mai are vreun secret,
Oceanele îi dau pământului o palmă
În Parlamentul Lumii haosu-i complet.
Sunt mii de scări rulante către soare
Urcă,coboară ca în occident,
Lumea a treia-i foarte clar că n-are
Acces la soarele omnipotent.
Prea multe drumuri sunt și prea-ncurcate,
Prea însetați sunt clovnii nesătui
Ce-și strâmbă fețele cosmetizate
Ca să-și ascundă riduri de statui.
Vom paria pe cât vom putea pierde
Că alfabetul va începe c-un sfârșit
Că ploile vor plânge zdravăn în secunde
Căci totu-ncepe și sfârșește
Cu plus ori minus infinit!

Migrații

E-o zi obișnuită azi,când noi,
străjeri în zale de-albatroși,
pe buze ne mai vin șuvoi,
Chimvalele de sfinți sfioși.
E distilat,e special eterul azi
cînd inimi înghețate curg torente,
Norvegii care-au emigrat în Anzi
prin vămi de-aureole boreale decadente.
Și prin plecările ce-n tălpi se sting,
să strângem totuși ura dintre noi
și-apoi s-o facem munte într-un crâng,
pe munte să urcăm doi câte doi.
Într-un Adam și-o Evă să ne regăsim,
alai consanguin de cetățeni,
întinși hai-hui peste pământul de venin.
Hai sa cunoastem armonia dintre cromozomi!

Visând un ocean

Imaginați-vă visul meu ca un joc
În care jonglez doar c-o minge de foc,
Vis ciudat în care nimic nu vedeam
Doar prin nări mai știam că e val de ocean.
Era val sărutând țeasta cheală de țărm
Și mă tot scuturam ca în vis să n-adorm.
Se-auzeau tropotind pașii norilor sus,
Adunați la un loc ca pe buze-un surâs.
Era clar un ocean din etern neștiut,
De la facerea lumii,poate chiar mai demult,
Se-auzea lut în mâini frământat:
Clip-clap!Clip-clap!Clip-clap!
Și-apoi pfuuu…,lutului suflare-i s-a dat!
În ochi de ocean aș fi vrut să privesc
Cum privești un iubit pământesc
Dar în vis n-aveam voie să-l văd
Doar să-l simt,să-l aud cum lovește de țărm
Și cum valu-i se curmă peste-ntinsul enorm.
Căuta-nfrigurat pașii mei umeziți,
Îi simțeam ochii -n pleoape-adânciți,
Glas de oameni din peșteri venind
Și poeți de demult versuri lungi recitând,
Babilon,Babilon,care-a curs pe pământ!
Se-auzea clipocitul unui val stins ușor,
Pașii soarelui zdupăind lâng-un nor,
În nisipul filtrat îmi doream legământ
Și inel de logodnă cu virginul pământ…
Dar era doar un vis,doar un vis dus de vânt!

Unire

Dacă tot mai crezi în stele,
Să-ncercăm să separăm
Cenușa de mandarine
Timpul să ni-l vindecăm.
Mâna mea la Polul Sud,
Măna ta la polul Nord,
Dacă tot mai crezi în stele
Și în mâini ce se mai mai vor,
Degete să se unească
Între tropicele ude,
Peste-ntinderile vaste
Brațe la Ecuator.
Scormonind în lada veche
Cu miros de fluviu trist,
Ochii storși de sentimente
Speră,speră,fără preget
Să găsească-un ametist.
Dar în loc de lacrimi stoarse
Timpul, iata,ne-a pretins
Să ne punem în piept stâncă,
Vârf de munte schilodit,
Ca la facerea de lume
Când un meșter obosit
Pus-a-n trupuri numai pietre
(Suflete n-a mai găsit).
Și ca fluturii de noapte
Ce-n lumină au orbit
Vinovați de-atâta vină,
Somnambuli fără de vise,
Ca baloanele cu heliu
Ne-ndreptăm iar spre lumină.

Pseudoidealuri

Câțiva pași mai departe
Aruncând inimi pe jos,
Vindecarea ne desparte
De uzura pân-la os.
Istoviți de-atâtea daruri
Ce primim cu prisosință,
Demascăm cununi de lauri
Mutilați de biruință.
Ilustrate din reviste
Ne tocmesc la noi stapâni,
Vrem unealtă anarhistă
Și nu vrem să mai fim buni.
Irigați de incidente
Pe pământul obosit,
Rugăciunile ardente
Nu-și au scopul cuvenit.
Băștinași în existența
De fosilă cu umor,
Am epuizat secvența
(ADN-ul nu-i izvor!).
Caravane de creioane
De-ar mai trece peste noi,
Talmeș-balmeș de canoane
Ne-ar mai scoate din noroi.
Dar busola e pierdută
Nordul nu e competent,
Set de piese de rezervă
Nu există pe moment.
Un congres va pune capăt
Drumului spre adevăr,
Un eșec ne va fi strigăt
Pentru-ntoarcerea la zbor.

Baloane de săpun

Puț de mină părăsit
Ne e sufletul stingher,
Stânci culese din pămînt,
Beznă mirosind a fier.
Ghicitoare ce înnoadă
Sorți ce nu se mai supun,
Ne sunt visele iscoadă
Ori baloane de săpun?
Inima ne este ceas
Ce se plimba in aval,
Calendar cu timpul ars,
Cod de clopot triumfal.
Vrem castanele prăjite
Din copilării secate,
Un cârmaci la veri vrăjite
Și la obrăjori de lapte.
Fum rămîne după pașii
Ce se-ndreaptă spre nimic,
Sus atârnă iepurașii
Ce ne-au curățit un pic.

Eternul nimic

Nălucă pe o frunză trează
Suntem uitați adeseori
Căci doar nimicul mai durează,
În rest doar lacrimile urcă-n cer.
Eternu-i veșnic și nu-i val,
Nu e nici munte,nici cărare,
E ceva ce ai crede că-i banal
Dar e imens de-atâta așteptare.
Din cupa speciei mereu se varsă
Destine care vin ori pleacă undeva,
Tot ce trăim nu e doar carne arsă
E și vibrație ce-atîrnă de o stea.
Ne strânge ceru-ntre coperți de carte
Și totul se reduce la un semn,
Nimicul ne e înger ce desparte
Un efemer de-un efemer consemn.

Efemer…

S-a ridicat deja securea!
Atomul din copac scrâşneşte
Oţelul,de-atâta bucurie se topeşte
Curând,dementul despot îşi va ostoi pornirea.
Fotosinteza detestă umilinţa,
În emisfera ei se prind mândrii deşarte
Copacul îşi întinde ramurile fecundate
Spre coapsa ei, să-i apere sămânţa.
Îsi umfla-avid plamanii calaul.Si loveste
In epiderma lemnului ce scuipa frunze,
Se sinucid cuvintele-i pe buze
Si-n testamentul lui final crepusculul citeste.
In colapsul de frunze mai moare o legenda
Tangenta la pamant samanta incolteste
Din sanul tarinei avida se hraneste.
Curand o noua legenda va renaste
Intr-un superb crescendo!

Negatie
N-am loc!
In primavara ma sufoc!
Sunt ploaie si prin ploi ma coc.
N-am somn!
In vis mai pot si eu sa dorm.
Si sa visez in vis un unicorn.
N-am nici macar o sansa la hazard.
Pe rug de soare-as vrea sa ard,
Sa-mi pitul viciul carnii ca un leopard.
Sunt gaza prinsa-n propriul pumn
Si tara necantata de vreun imn,
Padure seculara,devorata ,fara lemn,
Sunt rana vindecata fara semn!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.