Aurel M.Buricea (Slănic-Prahova)*Poezie*Poezie*

 

Membru al Uniunii Scriitorilor din ROMÂNIA din 1990 cele două însemnări / 1979 Sarea neagră a nopţilor / ed Dacia Cluj / 1981 – Clopote de magneziu /Ed Cartea Românească / 1988 Elegii nocturne / Ed Dacia Cluj 1990 / Poeme de dragoste / Ed Porto Franco Galaţi / 1997 Axiome Sacre / Ed Danubiu /2001 / Arhivele Cerului // 2001 Haiku – haikuri / 2002 Povestea unui suflet // 2003 Scară din Ulm / Ed Scrisul românesc / 2004 / Între număr şi cuvânt ed Danubiu / 2006 Masca unui înger / 2007 Vocaţia prieteniei / 2007 Vamă din rod / 2008 Umbre de vise / 2008 Scriitori brăileni de azi / 2009 Cântecul reginei // 2012 Crucea din muguri Ed Semne

– 2013 / 101 Sonete Opera Omnia / Ed Semne / 2014 Psaltirea Lui David În Sonete / Ed Semne

/ 2016 Antologia Sonetului lui Aurel Buricea / Ed Singur / M-am născut la Ulmu , unde am copilărit ,am mers la scoala acolo ,apoi la liceul V Alecsandri – Galaţi şi laNicolae Iorga din Brăila . Am urmat Facultatea de Matematică . M-am întors în sat unde am predat matematica timp de 47 de ani .Mi-am iubit satul ,îl voi iubi cât timp voi avea umbră . Acolo m-am născut , acolo m-am format ca om…Am cunoscut mari personalităţi literare care au avut o influenţă decisivă asupra scriitorului de mai târziu . Un loc important în viaţă şi sufletul meu l-a ocupat scriitorul , regele metaforei brăileanul , Fănuş Neagu . M-am bucurat de prietenia domnului Ion Băieşu , Gheorghe Tomozei , Dan Laurenţiu Gheorghe Pitut’, Mircea Micu şi lista continuă . În privinţa amintirilor cu aceşti titani ai literaturii mă simt un om bogat . ,, Vocaţia prieteniei ,, este o carte cu memorii închinata prieteniei domnului Fănuş Neagu .

Debut în revista Argeş / 1968

Debut în -Caietul debutanţilor / 1978 / Ed Albatros .Membru USR / 1990 // Trei premii USR / ultimul în 2014 / 24 IAN / ICR /

 

 

 

PĂRINŢII TRĂIESC ODATĂ CU NOI

o fi vreo pomenire la mine-n sat
de m-au trezit zorii cu dor de casă
părinţii mei vor fi ieşit la coasă
şi despre fiul lor or fi întrebat

noaptea văd aievea cum stau pe prispă
şi-şi vorbesc de toate cele rele
tata repeta-n gând faptele mele
şi-aduna mama toamnele-n risipă

desigur că de bine iar m-au visat
şi pun la cale cum să mă însoare
nunta să-mi facă la prima ninsoare

să fiu profesor de vis la mine-n sat
să am copii deştepţi să am avere
… dar timpul ninge peste ei tăcere

OCNA SLĂNIC

o gură de aur lauda-n cetate
ca un munte de sare înconjurând
lumea – i bolnavă de eternitate
şi lacrimi cât marea aud plângând

ruginite verbe la timpul trecut
cară imagini din ocna de sare,
revolta mă poartă în braţe de lut
şi din tacere-n silabă soare – răsare

intră-n cuvinte cum ultima noapte
purtând pe umeri ca pe-un mormânt
această logică vibrând în şoapte
gândul primăverii trist legământ

aşteaptă-n doliu memoria acasă
lună-mi culege chipul din apă,
deasupra lumii cânta o coasă
şi viaţa din moarte crunt se-adapa

ORAŞ MAGIC

BRĂILEI

din sâmbure larg evantai creşte
străzile din fluviu se-adapa mereu
Chira Chiralina plange-n curcubeu
se zbate vremea la mal ca un peşte

Panait Istrati duce peste veac
Umbra lumiii sângerând în amurguri
cum poartă vara cântecul prin struguri
şi-ncerc printre iluzii să-i găsesc leac

în Baltă Brailei pictează Fănuş
peisaje din basme demult apuse
cu metafore din minuni deduse

cânt trist în Bărăgan ca un cărăbuş
singur şi bolnav de singurătate
de-aud inima câmpiei cum bate

CASA DIN ARBORI

Casa cioplită din lemn de dor
A fugit în sus pe-un rău secat
Acolo unde vulturii vin şi mor
În umbra trupului meu de bărbat

Casa cioplită din lemn de dor
Cu fereastra spre noaptea târzie
Cu miros de toamnă-n pridvor
S-a topit în nisipul din pustie

Casa cioplită din lemn de dor
Cu acoperişul spart de ploi şi lună
O aud în arbori când cobor
Să sărut mugurii ce ne-mpreuna

Casa cioplită din lemn de dor
Ce-a ridicat-o aprilie-n câmpie
Mă priveşte acum cu frunzele ce zbor
Şi-mi acoperă fruntea cu melancolie…

ŢĂRANII MEI

satul natal vorbeşte prin mine
eroii morţi pe front fără lumină
cei ce trudesc pe câmp şi nu au tihnă
se-ntorc noaptea-n sat ca mierea în albine

cei ce nu mai au putere să plângă
dar au forţa să răstoarne sisteme
au trecut prin foc şi apa sub vreme
n-a putut nimeni inima să le-o frângă

n-au ucis , n-au pângărit altare
ei au trăit cu frică de Dumnezeu
în lacrimi au rădăcini de curcubeu

cu ţăranii mei am plâns pe morminte
ne-am iubit şi ne-am horit în cuvinte
prin noi se stinge blestemul cel mare

SCARĂ DIN ULM

ulm tânăr şi falnic pe deal
ameninţă infinitul
soarbe din ape privitul
a fost cândva o sa de cal

şi-a fugit pe valea de cer
pădurea doarme-n potcoave
zilele-s toate concave
iese realul din mister

în cercuri verzi bate vremea
cu piatră albă de izvor
voi fi cândva scara de dor

urcaţi-vă pe umerii mei
să culegeţi miresme de tei
plânge prin mine Dunărea

CASA DIN CÂMPIE

mi-e tare dor de casă din câmpie
de-un veac i-a ruginit poarta dinspre drum
în satul natal aş pleca şi acum
dar viaţa lumii i-aţâţ de târzie

în camera unde s-au stins părinţii
cu poze din familie în rame
ce-ascund ale vieţii noastre drame
stau pe zid alăturea de toţi sfinţii

să vorbesc cu ei tare mult aş vrea
să-l ascult pe tata cum cântă plângând
dar lacrimile-s calde la mine-n gând

chiar n-am putere să străbat vremea rea
şi-n inima vin în orice noapte
cum vine toamnă în mere coapte

CÂNTEC VECHI

în satul meu natal trăiesc retras
de lumea cu ifose moderne
în mine primăvara fără glas
triste amintiri de amor cerne

în Împărăţia Cerului trist
gândesc cum se deapănă viaţa mea
trainic chem din gând în gan
să-mi mute rădăcinile în stea

să încolţesc în fiecare an
sub ceruri albastre de ninsoare
s-aduc roade bogate-n Bărăgan

s-adorm în visul unei fecioare
mai puternic decât vara să fiu
când în gânduri iar se face târziu

CU SATU – N SÂNGE

oricât de mult aş vrea să fiu acum
,, ultimul poet cu satu-n sânge,,
tot neamul în memorie – mi plânge
şi-aud cum cercuri de ulm se fac scrum

ce soartă crudă au aceşti ţărani
în arşiţa amiezii transpira
roi de fluturi din nisip respira
doar pomeni îl aşteaptă peste ani

se-mplineste astăzi cruntul blestem
c-am să cad în alt păcat nu mă tem
din Duhul Sfânt sorb toamna putere

să fiu rodul electrizat de cer
şi-n lucrarea Ta , Doamne , vreau să-ţi cer
să-mi dai vedere din nevedere

P S A L M I

Doamne , de-o viaţă tot trag la galere
se miră lumea de mine şi nu ştiu
de unde mai am voinţă şi putere
să visez în univers ca-ntr-un pustiu

aud barca dacă vine dinspre mal
să trec Styxul aproape de seară
timpul loveste-n cuvânt ca un val
şi-n cer lacrimile se fac ceară

spre Tine , Doamne . încerc să ajung
mă doare partea Ta nevăzută
cum îl doare mâna pe un ciung

când îi flutura în vânt haina slută
o , cât de clar se văd malurile
le ating gândurile , valurile

 

 

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.