Daniel Grosu (Vaslui)*Poet,prozator*

(FOTO: Primăria Pădureni; Temistocle Diaconu, primarul comunei Pădureni)

Omul sfinţeşte locul
Pădureni, oaza de frumuseţe
Primar de două decenii. Şi din primul tur!

 

În 1972, Temistocle Diaconu era învăţător la Pădureni. Atunci i-a venit ideea înfiinţării Ansamblului „Stejărelul”. Ansamblu care împlineşte, iată, 37 de ani, perioadă în care din el au făcut parte sute de oameni! În prezent, alţi 30 de copii sunt şcoliţi, pentru a fi membrii de mâine ai ansamblului.
Din decembrie 1989, Temistocle Diaconu este primarul comunei Pădureni. Şi, de fiecare dată, a ieşit primar din primul tur, aceasta pentru că, la Pădureni, la cele cinci scrutine desfăşurate până acum, niciodată nu a existat un al doilea tur! Două decenii care nu şi-au putut pune amprenta pe modul său neobosit de a trata fiecare lucru în parte, din cele trebuincioase comunei pe care o păstoreşte, două decenii care n-au reuşit să-şi pună, asupra lui, amprenta saturaţiei şi plictisului pe care alţi primari şi-o arborează încă din prima zi de activitate. Iar aceasta, în primul rând pentru că, la Pădureni, nicio zi nu seamănă cu alta de dinainte, pentru că mereu este câte ceva nou, mereu este altceva de trudit, altceva de realizat, iar goana aceasta aproape romantică după tot ce e nou a făcut ca Pădurenii să fie acum o adevărată oază de frumuseţe.
Uneori, nu poţi să nu te întrebi: ce-ar fi fost comuna, fără el? Ar fi realizat obiectivele cu care se mândreşte în prezent, dacă, din patru în patru ani, printre clădirile din centru s-ar fi perindat câte un alt primar? Cu modestia cu care le stă bine oamenilor de valoare, Temistocle Diaconu spunea că o mare parte din merite pentru aceste realizări revine oamenilor din comună, care au participat la înfăptuirea lor, unii dintre ei renunţând chiar la anumite suprafeţe de pământ.
Nu putem să nu cităm un pasaj din cartea „Aleea fără statui”, publicata de cunoscutul om de radio Aurel Brumă, lansată zilele trecute şi la Vaslui: „Temistocle Diaconu ar trebui scos din comunitate şi trimis să predea la Academia de Administraţie, dacă ar fi aşa ceva, etica funcţionarului public, a celui care nu are voie să mintă, să promită un pod şi să ofere umbra sau scuza unui pod, să vorbească de viitor sub zidul gata să se prăbuşească al unei şcoli. Iar şcolile din Pădureni, toate, sunt în toate privinţele Instituţii de Prim Rang al Civităţii. Şcolile şi cele cinci cămine culturale, toate în proaspăt, în sobrietate caldă, menţin la loc de cinste profesiunea de dascăl aici, indiferent sau în pofida labirintului de mişcări pentru resurse financiare”.

„Copiii se duceau prin ger la WC!”

Ajungem la Pădureni în jurul prânzului. Şi nici nu ajungem bine, că deja avem o surpriză: şoseaua plină de hârtoape care exista până în urmă nu cu mult timp a fost deja asfaltată pe kilometri buni. Asta, prin bunăvoinţa Consiliului Judeţean Vaslui, după cum avea să ne spună ceva mai târziu primarul. Încă se mai lucrează, la porţiunea dintre Huşi şi intrarea în comună.
Temistocle Diaconu abia a ajuns de la Vaslui. A fost „o fugă” până la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vaslui, unde s-a aprobat proiectul de reabilitare a Şcolii de Arte şi Meserii Pădureni. Mândru, ne arată proiectul proaspăt aprobat. „Practic se va construi încă o anexă, unde vor fi amenajate grupuri sanitare pentru copii şi centrala termică. Se mai urmăreşte refacerea învelitorii din tablă, a faţadei, acoperişului, într-un cuvânt, modernizarea şcolii. Gândiţi-vă că erau perioade friguroase, când copiii se duceau prin ger la WC!”, a spus primarul.
Modernizări se fac şi la şcolile cu clasele I – IV din satele Pădureni şi Văleni. Aici se lucrează la utilităţi: grupuri sanitare, alimentare cu apă, încălzire centrală, zugrăveli.

Piscina, făcută de săteni

Piscina – sau bazinul de înot, cum i se mai spune – este aproape gata, se lucrează la instalaţia de filtrare, anul viitor va fi finalizată. Ea a fost făcută cu fonduri puţine de la bugetul local, din care s-au plătit doar betonul şi armătura, dar cu eforturi uriaşe din partea localnicilor, unii dintre aceştia cărând pământ cu utilajele proprii. „Toate amenajările s-au făcut în regie proprie, cu oamenii. Iar cât am cheltuit de la bugetul local pentru această piscină, este de fapt contravaloarea asfaltării a 700 de metri de drum”, a precizat primarul.

Centru de zi pentru 30 de copii

Se lucrează la edificarea unui centru de zi pentru 30 de copii, finanţat printr-un program Phare. De fapt este cofinanţare, şi primăria participând cu 10%. „Prin programul Phare se asigură ridicarea clădirii, precum şi un mijloc de transport, urmând ca de funcţionare să se îngrijească Primăria Pădureni”, a adăugat Temistocle Diaconu.

„Natura ne predă o lecţie”

Acum se lucrează la modernizarea celor cinci platforme de gunoi, cu deşeuri selectate, urmărindu-se şi achiziţionarea unei autogunoiere. În comună se desfăşoară o campanie de promovare şi conştientizare a populaţiei, prin care aceasta este îndemnată să se oprească din aruncatul gunoaielor la întâmplare.
Oamenii din Pădureni au apă la robinete cinci ore pe zi, de dimineaţă până spre prânz. „E un an rău de tot, sunt şi la noi fântâni care au secat. Natura ne dă o lecţie. Ar trebui să facem puţuri forate, avem izvoare care ar putea fi captate corect”, spune cu năduf primarul.
În perioada imediat următoare, se urmăreşte asfaltarea unui drum de 6,7 kilometri, între Pădureni şi Ivăneşti, achiziţionarea unui buldoexcavator, utilaj care va fi folosit pentru întreţinerea drumurilor, precum şi canalizarea unei staţii de epurare.
Prin măsura 322 a fost deja accesat un proiect prin Uniunea Europeană, graţie căruia s-a obţinut un utilaj de mare folos comunităţii.

Pădurenii, zona fără infractori

În comună sunt două dispensare, la Pădureni şi la Văleni; la fiecare dintre acestea activează câte un medic.
Situaţia infracţională este una excelentă. Primarul spune, cu mândrie: „La noi nu se fură. Poţi să laşi, lângă gard, o bicicletă, un scaun ori altceva, nimeni nu pune mâna pe ce nu-i al lui”.
Tineretul? „Pe 13 iunie am inaugurat extinderea şi modernizarea Sălii „Armonia”, care are 460 de metri pătraţi funcţionali numai pentru discotecă, la care se adaugă două terase de câte 120 de metri pătraţi fiecare”, anumţă Temistocle Diaconu.
Ca să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, trebuie spus că Sala „Armonia” este de-a dreptul uluitoare, ca mărime şi confort, aici putând lua masa peste trei sute de persoane în acelaşi timp, cu bucătărie şi toalete curate, jocuri de lumini, staţie de amplificare performantă.
Stadionul este îngrijit, iar la şcoală se face un teren de sport bine modernizat, cu nocturnă, la care se va putea juca handbal, tenis de câmp, volei, baschet, minifotbal.

Ansamblul „Stejărelul” are în prezent 36 de membri, dar alţi 30 de copii se pregătesc pentru ziua în care vor face pasul spre el. Ansamblul a fost invitat şi a participat în luna mai la Zilele Europei, la Bruxelles. Acum se pregăteşte pentru două sărbători autohtone: Festivalul comunei Pădureni, în prima duminică din septembrie, şi Ziua Înţelepţilor comunei Pădureni, în prima duminică a lunii octombrie.

 

Nu se face stat în stat, ci sat în sat!

Cu câteva zile în urmă, la Pădureni a descins, dintr-un elicopter, omul de afaceri George Păunescu. Motivul? Ridicarea unui „sat de vacanţă”. Despre acesta, primarul Temistocle Diaconu a spus: „Deja am achiziţionat un teren de 5.000 metri pătraţi, în acest loc urmând să se amenajeze o parcare pentru 52 de autoturisme, iar pe suprafaţa din stânga se vor ridica 18 căsuţe, fiecare dintre acestea arătând ca o adevărată cameră de hotel, cu toate utilităţile necesare. Se va face şi un restaurant în stil rustic, unde se vor putea servi cât mai multe din produsele locale. Domnul Păunescu a spus că va aduce şi 60 de generatoare eoliene, curentul electric astfel obţinut putând fi folosit în sistemul naţional”.

Finlanda se mută la Pădureni

În urmă cu o săptămână, la Pădureni a venit şi un grup de finlandezi, care intenţionează să achiziţioneze 200 de hectare de teren între satele Pădureni şi Ivăneşti , într-un loc cunoscut drept „Tarlaua Zugravi”, unde vor ridica un sat de vacanţă numit “Pădurea Finlandeză”.

Temistocle Diaconu şi amintirile

Cele mai triste amintiri ale primarului Temistocle Diaconu? Sunt – deşi a câştigat întotdeauna alegerile din primul tur! – din timpul campaniilor electorale. “E cumplit să vezi cum oameni pe care i-ai ajutat, din sat sau foşti componenţi ai ansamblului, ajung să te ponegrească. Le-ai croit destinul, i-ai făcut oameni, iar ei găsesc de cuviinţă să te ponegrească! Astfel de oameni m-au dezamăgit în ultimul hal!”.
Dar există şi reversul medaliei. “Cele mai frumoase momente sunt de atunci când, din patru în patru ani, am dat examen la alegeri şi am văzut că oamenii sunt alături de mine, cu votul lor. Să mă pot bucura de consideraţia lor, aceasta este cea mai mare răsplată”, a încheiat primarul Temistocle Diaconu.
Daniel Grosu

Cu barca pe Prut
Ion Mîcnea, la trei sferturi de sută

 

 

Locul de haiducie
Ion Micnea primindu-si invitatii

 

Ion Micnea

 

 

Ion Mîcnea este un personaj pitoresc. Pe 16 iunie a împlinit 75 de ani. Deşi se află la o vârstă la care, în general, oamenii se vaită, scriitorul Ion Mâchnea, fost şi viitor primar al comunei Vetrişoaia, nu se dezminte: dacă-l întrebi ce mai face, el îţi răspunde, invariabil, că o dă bine. Bineînţeles că nu este îndeajuns de explicit în această privinţă. Ion Mîcnea este o enciclopedie vie, o istorie perpetuă, o lumină care nu poate fi umbrită. Şi în acest an, ca şi în atâţia care i s-au scurs pe rând prin viaţă, scriitorul din Vetrişoaia îi va invita, la el acasă, la un festival deja de pomină, pe toţi cei care-i sunt dragi. Iaşiul va veni cu toată elita, cu scriitorii Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Val Talpalaru. Nu vor lipsi nici ceilalţi creatori, din Bârlad, Huşi, Negreşti, Puieşti…
Dincolo de faptul că el este preşedintele spiritual al cenaclului literar „Ion Iancu Lefter” şi al asociaţiei culturale „Arca Poesis – Ion Iancu Lefter” din Vaslui, tot el este cel care a avut puterea de a-i îmboldi, pe membrii acestui cenaclu, să meargă până la capăt în căutarea stelelor care le aparţin pe boltă, Ion Mîcnea fiind omul acela pe care cu greu îl găseşti şi cu greu îl păstrezi. Pentru că el ştie, mai bine ca oricine, ce înseamnă mândria, şi ştie, la fel de bine, ce înseamnă să nu doreşti să-ţi pierzi această mândrie.

Mircea Dinescu şi sarmalele

Antologic a rămas momentul când Ion Mîcnea era primarul Vetrişoaiei, iar atunci, ca de atâtea alte ori, invitase, la acea sărbătoare, la Vetrişoaia, personalităţi marcante ale lumii culturale româneşti. Unul dintre aceştia era Mircea Dinescu. Poet care şi-a găsit, taman după ce profesorul Rotaru de la Giurcani a încheiat de zis ce avea de zis despre descoperiririle arheologice, să spună: „Fraţilor, apropo de ceea ce spunea cel care a vorbit înaintea mea, despre descoperiri arheologice, vreau să vă spun că şi eu am făcut anumite descoperiri aseară, când am dat peste 18 cazane de sarmale, în spatele Primăriei. Haideţi să vedem ce-i cu ele!”.

„Acuma te-ntâlneşti cu artiştii pe la gară, pentru că n-au ce mânca”

Ion Mîcnea, membru al Uniunii Scriitorilor, se destăinuie: „Pe poetul Grigore Vieru l-am cunoscut prin 1986, m-am trezit cu el dormind pe patul meu, după ce mi-l adusese un nepot de-al meu din Bucureşti, şi de atunci am rămas prieteni, a fost un om extraordinar, un om aşa cum la prea puţini li se întâmplă să fie!”. Şi nu-i va rămâne, domnului Mîcnea, decât o cumplită dezamăgire, atunci când va observa că ceea ce credea că va fi, de fapt nu este, atunci când va vedea că oameni pe care i-ai ajutat nu ştiu altceva decât să profite.
„Oricum, ceea ce se întâmplă azi este foarte trist. Acuma te-ntâlneşti cu artiştii pe la gară, pentru că n-au ce mânca. Pe timpuri, toţi veneau la mine, fie că se chemau ei Gică Petrescu, Ştefania Rareş, Maria Dragomiroiu, Luigi Ionescu, Nicu Constantin, Gabi Luncă, Ion Onoriu.

Artiştii, la Vetrişoaia

Foarte puţini ştiu că, în perioada comunismului, Ion Mîcnea era mandatar şi că era unul dintre singurii care putea face comerţ. S-a zbătut, a muncit, astfel că la nunţile primilor doi copii lui i-au venit oameni de prim rang din lumea culturală românească. Şi apropo de artiştii pe care Ion Mîcnea i-a chemat la el, unul singur, fanfaragiul şef, l-a pus pe gânduri, Ionel Albastru. Ion Enache plângea, că nu are cu ce-l plăti, Mircea Dinescu zâmbea, ipocrit, iar ceilalţi poeţi aproape că muriseră.

Grigore Vieru, la Vetrişoaia

„Când l-am cunoscut pe Grigore Vieru, în 1986, m-am trezit cu el acasă, dormind pe un pat de-al meau, el era obosit de lungul drum pe care-l făcuse, şi alesese să se odihnească acolo. Atunci l-am cunoscut cu adevărat. Şi tocmai de asta nu pot să-l uit, cu modestia sa extraordinară, cu modul său sublim de a se purta cu oricine îi era prin preajmă”.

Cutremure

Cutremurul din 1986, Ion Mîcnea l-a resimţit exact în momentul nunţii copilului său, de fapt, a fiicei sale, Gabriela. „Gabi Luncă a zburat de pe scenă, noroc că am prins-o eu în braţe”, rememorează el.
Interesant este că următorul cutremur, din 1990, l-a surprins taman în redacţia ziarului „Adevărul”. După taclale cu Constantin Jomir, Lili Trifu, Alecsandru Croitoru, Ion Mîcnea s-a întors acasă şi a şuierat: „D-apoi, ’tu-i mama măsii, eu trăiesc la ţară şi cutremurul m-a prins la oraş!”.

Cu barca spre Basarabia

La Podul de Flori din 1990, Ioan Mîcnea era invitat să meargă la Albiţa. Numai că, până acolo, a fost nevoit să treacă pe la Bumbăta. „De acolo am putut privi pe malul celălalt al Prutului, unde mii de oameni erau cu steaguri… Şi la noi erau mulţi, numai că la noi lipseau oficialităţile, oamenii erau în stare doar să zbiere, ca oile.. La noi… erau vreo cinci sute de oameni, dar nu era nici o oficialitate… Cei de dincolo de Prut ne voiau acolo, aşa că, dacă am văzut o lume atât de anemică, i-am luat pe doctorul Viorel Puiu şi pe preotul din Rânceni, am făcut rost de o barcă de la punctul de grăniceri şi atunci am străbătut Prutul, aproape de Leova. Am dat la vâsle şi eu, şi doctorul, şi popa… Erau pe-acolo şi mulţi din KGB, ne-au înjurat în fel şi chip, culmea era că eu ştiam în ce fel mă înjură, dar oficialităţile de-acolo încercau să atenueze ceea ce era de fapt, spunând că ăia sunt numai nişte derbedei care încearcă să distrugă, era un fel de Piaţa Universităţii de altă culoare….”. Când am revenit la Bumbăta şi le-am spus oamenilor că pot merge dincolo, o mulţime au sărit în apă…

Războaie asumate?

Spuneam, ceva mai înainte, despre faptul că Ion Mîcnea şi-a asumat, ca un bun creştin ce este, anumite războaie. Culmea este că unele dintre acestea nu au avut tangenţă cu el decât prin prisma faptului că el, Ioan Mâchnea, a ştiut să fie o bună gazdă. Cum e obiceiul pe la ţară, mulţi dintre cei invitaţi, care au văzut că se poate bea de pleaşcă, au băut ca cămilele (cacofonia le-o dedicăm!), iar apoi erau scoşi de acolo ca în urma unui război. Oare cine-i mai vinovat, cel care invită la un pahar cu vin sau cei care nu ştiu să bea un pahar cu vin?

O făclie luminoasă

În urmă cu câţiva ani, am mers, în compania lui Ion Mîcnea, Constantin Ţintea şi Mihaela Zărnescu, la cimitirul din Gura-Albeşti, la mormântul poetului Ion Iancu Lefter. La mormânt, poetul din Vetrişoaia a arborat o figură sobră şi a spus: „Dragi colegi, ne-am adunat aici, la mormântul acestui mare poet vasluian, şi tocmai de aceea vreau să-i trimitem, acolo unde se află acum, o făclie luminoasă!”. Fiecare ne spuneam, în adâncul nostru: „Ia uite, ce metaforă!”. Când colo, spre marea noastră surpriză, Ion Mîcnea a scos un pistol de la brăcinari şi a tras un foc acolo, unde ne închipuiam cu toţii că încă mai este lumina lui Ion Iancu Lefter.

Daniel Grosu

1 Comment

  1. Se fac lucruri frumoase și la Vaslui, chiar dacă se zice că este o zonă defavorizată. Important e ca oamenii să nu fie defavorizați… Îmi plac portretele și reportajele lui Daniel Grosu și îl felicit pentru talentul lui și pentru atmosfera tonică pe care a creat-o.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.