Victor Cilincă (Galaţi)*Teatru*Teatru*

CÂT SE POATE DE SCURT DESPRE VICTO®
Slogan
Viaţa-i o coadă: când ajungi în faţă, s-a terminat!
Intro-ducere
Am scris, am navigat, m-am scufundat, am scris, am călătorit, am scris, am desenat, am pictat şi am sculptat, am învăţat, am scris, am muncit din greu şi lung cu braţele, am muncit mult „din cap”, am scris, m-am împrietenit, am iubit, am scris, am murit puţin, am scris – am scris multe şi cam de toate şi trebuie să mai scriu!
28 cărţi publicate, în ţară şi străinătate, Premiul pentru roman al Editurii Tracus Arte Bucureşti, alte premii pentru proză, poezie şi teatru, inclusiv două nominalizări la Premiul UNITER.

Un critic despre mine

Criticul literar Constantin Trandafir scria în revista de cultură „Porto-Fracco”, printre altele: „Gălăţenii şi nu numai dumnealor cunosc structura multiplă şi preocupările diverse ale lui Victor Cilincă. Pentru cei care, totuşi, nu ştiu şi pentru minunarea noastră în faţa unui fenomen rarisim, voi nota cât pot de succint”… „Domnul Cilincă e prolific, dar nu şi grafoman, fiindcă scrie mult şi bine. Un critic literar devotat scrisului cilincian nu poate câtuşi de puţin să-i însoţească maratonul. La asemenea producţie literară, nu are vizibilitatea meritată, măcar cât avu autorul de teatru, pe câteva scene”… „De plăcere, notez cuvinte,aproape toate, de coloratură veche”…
„Il maestro Victor Cilincă va mai scrie ceva tot atât de captivat,poate suflul său să ajungă unde se cuvine în lumea globalizării.”

Motive, mde, de laudă…
Capricorn. Cilincă a tipărit cărţi în SUA şi povestiri în Canada, Marea Britanie, Franţa şi SUA, cu premii naţionale pentru roman, proză scurtă şi poezie, tipărit în ţară, dramaturgie, jucat în ţară, inclusiv în capitală, un text fiind cerut de un teatru american, cu perspective de montare la Seul şi turneu în Italia, premiat pentru dramaturgie, inclusiv cu două nominalizări la UNITER. Premiat în concursuri naţionale pentru poezie şi proză, un premiu naţional pentru roman şi unul pentru poezie. A scris cărţi de sertar. O povestire, tipărită într-o revistă de cultură din Marea Britanie, a fost predată la ora de Engleză într-un liceu din Viena. A călătorit, de la Capul Bunei Speranţe până în China, a călcat acolo unde, în Africa, Exupery şi-a scris, la Atlantic, „Micul prinţ”. A fost marinar şi scafandru, este plastician, ziarist, inginer.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Secţia Dramaturgie, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi al Asociaţiei profesorilor de Istorie „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Ocupaţie
De profesie gălăţean
Scrie literatură de la patru ani şi jumătate, a intrat în „Istoria literaturii române. Dramaturgia” de Mircea Ghiţulescu. A lucrat în presa studenţească acum 35 de ani, de 25 de ani, este gazetar prodesionist, de 21 de ani e ziarist la cotidianul gălăţean „Viaţa liberă”.
Pregătire – liceu de artă (specializare – Plastică), facultate – de ingineri, la zi.
Oarece a(ma)bilităţi
Dramaturgie (peste 30 de piese scrise – unele jucate, tipărite în ţară şi străinătate, premiate naţional – , din care o treime pentru copii), proză (scurtă, roman, am publicat inclusiv roman foileton), poezie, scenarii, desen, pictură, sculptură.
Experienţă profesională profesionistă
– Muncitor topograf, inginer tehnolog, traulist, apoi şef de echipă scafandri şi scafandru pe coasta atlantică a Africii
– Fost redactor-şef al revistei naţionale „Miracol” – la Bucureşti, a Ligii pentru Drepturile Copilului şi director al Editurii şi Tipografiei „Prometeu„ din Galaţi, redactor-şef al revistei SF „Millenium” – Galaţi, redactor-şef adjunct la revista de cultură Boem@ a cenaclului literat Noduri şi Semne, şef de secţie „Social” la cotidianul „Acţiunea” Galaţi, redactor la revista studenţilor gălăţeni „Orientări” şi redactor colaborator la Radio Galaţi, redactor la câteva ziare trecătoare, redactor, de 21 de ani, la cotidianul „Viaţa liberă” Galaţi, unde a lucrat în toate secţiile, mai puţin cea de sport, şi, detaşat într-un program susţinut de autorităţile germane, ziarist în presa din Republica Moldova, la Leova şi Chişinău. Ca ziarist, a călătorit în China, Austria, Franţa, Ungaria, la Consiliul Europei şi la sediul NATO. A fost jurnalist de teren, editorialist, pentru câţiva ani, analist politică externă, rubrică rarissimă în ziarele româneşti. Anterior facultăţii de Tehnologia şi Chimia Produselor Alimentare şi Tehnica Pescuitului de la Universitatea din Galaţi, a dat şi la Istorie, după absolvirea Liceului de Artă în acelaşi oraş. Nu a trecut examenul la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti pentru că a contrazis, de altfel chiar cu argumentele unor istorici cinstiţi, profesori universitari în acea instituţie, un trucaj istoric oficial. A lucrat ca muncitor topo la Institutul de proiectări ICCPPAM Galaţi, cu deplasări în ţară şi, la Galaţi, în Combinatul Siderurgic. Înainte de revoluţie, a scris, într-un realism deranjant pentru regim, şi a reuşit să şi citească în cenaclul A Cincea Dimensiune Galaţi, a distribuit la samizdat cărţile sale, prezentat în convenţii naţionale SF (la Convenţia naţională SF Antarg de la Piteşti, în ´87, a fost premiat pentru proză, cu condiţia… să nu citească public textele premiate; şi tot atunci, o mică expoziţie de caricatură a fost aşezată discret, mai departe de ochii răi…) A avut cărţi şi piese de teatru de sertar (una, „ODISEEA pentru uz intern”, avea motto „Se dedică lui Dumnezeu, ca s-o apere de interpretări”), „Polonius” fiind premiată şi jucată abia după revoluţie, tipărită în SUA, unde urma să fie montată (s-a îmbolnăvit grav agentul lietar, după stabilirea termenilor), ca şi la Seul, unde urmează să fie jucată anul viitor.
Dintre vorbele bune…

Despre autor, scria în revista „Porto – Franco” nr. 228/2016 criticul Constantin Trandafir: „Gălăţenii şi nu numai dumnealor cunosc structura multiplă şi preocupările diverse ale lui Victor Cilincă. Pentru cei care, totuşi, nu ştiu şi pentru minunarea noastră în faţa unui fenomen rarisim, voi nota cât pot de succint, cu scuze dacă sunt ceva omisiuni: inginer, pictor, jurnalist, autor de literatură (dramaturgie – 32 piese, 21, oho, cărţi de poezie, proză scurtă şi roman, eseistică), foiletoane, cercetări istorice, navigator în apele lumii, scafandrier, călător pe unde nu te bate gândul, actor, regizor… Păi cum să nu ştie multe? Ştie, oameni buni. Dintre formele literare, preferă proza şi în special romanul că, zice, are unde să se desfăşoare. Domnul Cilincă e prolific, dar nu şi grafoman, fiindcă scrie mult şi bine. Un critic literar şi devotat scrisului cilincian nu poate câtuşi de puţin să-i însoţească maratonul. La asemenea producţie literară, nu are vizibilitatea meritată, măcar cât avu autorul de teatru, pe câteva scene”… „Il maestro Victor Cilincă va mai scrie ceva tot aşa de captivat. Poate suflul său să ajungă unde se cuvine în lumea globalizării.”
Lui Cilincă i-au rămas dragi şi cuvintele:
„Pentru Victor Cilincă, al cărui cinism fin nu e egalat decât de profunda lui sensibilitate”, după cum scria într-o dedicaţie la cartea ”Jurnal de Cotroceni” prozatorul Ioan Groşan, după ce a vorbit câteva zile cu Victor Cilincă.

ACUM, MAI PE LUUUUNG:
Un fel de CURRICULUM VITAE
Victor Cilincă (n. 15 ianuarie 1958) / Capricorn
Autor al 28 de volume publicate în ţară şi în străinătate, dintre care 10 romane (proză realistă, SF şi fantastică, roman istoric, poezie şi dramaturgie). Probabil, este singurul scriitor care mai scris şi publicat roman foileton în România contemporană. Autorul singurului roman ucronic scris vreodată în România (cu premiul pentru roman al Editurii Tracus Arte Bucureşti, 2013). Nouă piese puse i-au fost în scenă în ţară, câteva au fost premiate şi publicate, inclusiv în SUA. A publicat proză scurtă în Marea Britania, Belgia, Franţa, SUA. O povestire i-a fost studiată la ora de Limbă şi civilizaţie engleză la un liceu din Viena. Inginer, plastician, scriitor, ziarist, a navigat opt ani pe Atlantic, a fost doi ani şeful unei echipe de scafandri în zona platformei marine a Namibiei, a ajuns şi pe coasta Mauritaniei, în locul în care Exupery concepea „Micul prinţ”. Inclus în dicţionare, WHO IS WHO ÎN ROMÂNIA (ENCICLOPEDIA PERSONALITĂŢILOR DIN ROMÂNIA) care apare în Elveţia, fondator şi editor Ralph Huber. A fost inclus în „Intoria Literaturii române. Dramaturgia” de Mircea Ghiţulescu şi alte două volume de critică teatrală ale criticului. Are mai multe premii naţionale pentru poezie, proză şi dramaturgie (inclusiv o nominalizare la Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului). A scris şi scenarii de film.

PE LARG

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi al Asociaţiei profesorilor de Istorie „Dunărea de Jos” Galaţi, inginer, pictor, navigator, scafandrier, autor de romane, piese de teatru, poveşti, poezie, povestiri.
Are 32 piese scrise (10 pentru copii între 3 – 16 ani), dintre care 5 jucate, 6 premiate, 6 publicate în volum (una în SUA)
O piesă a fost solicitată pentru scenă la Santa Monica, California, şi pentru Seul, alta, la Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău.

PREMII:
Premii pentru teatru: Premiul I, în 2013, şi Menţiune, în 1993, la concursul naţional de dramaturgie “Goana după fluturi” – Râmnicu Vâlcea, (cu piesele „Bun de legat „, respectiv “Revoluţia pisicilor”); câştigător, în 2011, al Concursului naţional de dramaturgie pentru copii şi tineret al Teatrului „Vasilache” Botoşani, la secţiunea pentru copii de peste 10 ani, cu piesa „Caş-comoara şoriceilor şi pisicile electrice” sau „Împăratul gunoaielor”, jucată în prezent. Câştigător, în 2009, al Marelui Premiu al concursului de dramaturgie ”100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, organizat de Teatrul „Ion Creangă” Bucureşti în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie şi critică teatrală (cu piesa „Taina oraşului invizibil” sau „Ţara de sub picior”, intrată în repertoriul teatrului bucureştean, ca feerie, cu distribuţie numeroasă); nominalizat în 2007 la Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2006 (cu piesa „Catrafuse” sau „Fany” ); Premiul II la concursul de teatru scurt “Camil Petrescu” – Oradea 1995 (cu piesa “Polonius” – în variantă scurtă). Piesa în două acte a fost jucată apoi în stagiunea 1995 – 1996 la Teatrul Dramatic “Fani Tardini” Galaţi. Piesa a fost tipărită de o editură americană şi va fi jucată anul viitor la Seul, după ce a stârnit interes pentru montare şi în Santa Monica, California. Cea mai jucată piesă a sa (la Braşov, Reşiţa, Lugoj, Bucureşti, Deva), „Fetiţa cu brichetă”, va pleca în turneu în Italia cu Teatrul de Vest Reşiţa şi va fi montată la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” – Chişinău. Premiul II la Concursul national de dramaturgie-comedie al Festivalului de comedie al Teatrului “Fani Tardini” Galaţi, 2011, cu „OFF” sau “Regele schimbărilor”, montată pe scena teatrului sub titlul „Viaţă de schimb” După povestirea sa “Le Remplacant”, publicată în fanzinul “Temps tot”, cu apariţie în Canada şi Franţa. În ediţia din 2012, Premiul III, pentru “Dulceţuri şi otrăvuri” * Spectacolul “Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor”, pe scenariu solicitat de Radio România Cultural, a avut premiera în iunie, la Teatrul Naţional Radiofonic, fiind reluat inclusiv de Ziua Naţională a României. Regizat de Attila Vizauer, cu actori ai Naţionalului bucureştean, de la Bulandra, Teatrul Mic etc. (Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu, Dan Condurache, Monica Davidescu, George Ivaşcu ş.a.), spectacolul a fost nomializat pentru cea mai bună montare radiofonică la Premiile UNITER 2016.
* Premiul “Octavian Goga”, premiul I pentru poezie la concursul naţional de poezie şi eseu “Octavian Goga” – Cluj, 2002
* Menţiune pentru proză scurtă la concursul naţional de proză scurtă şi eseu “Pavel Dan” – Cluj, 2002.

A mai publicat, eseu, cercetare istorică, analiză politică; este ziarist, inginer, pictor, ilustrator, a fost navigator pe Atlantic, scafandru pe coasta de vest a Africii vreme de opt ani (a prins acolo două războaie – în Polisario şi Angola – precum şi atacuri teroriste în Namibia şi a ajuns în Sahara, lafostul fort african condus de aviatorul Exupery, Pont Etienne, acum Nouadhibou).
Fost director de editură şi tipografie, redactor-şef la două reviste literare (“Miracol”, Bucureşti, revista Ligii pentru Apărarea Drepturilor Copiilor, şi “Millenium”, Galaţi, revistă SF, şi redactor-şef adjunct al revistei Boem@, Galaţi. Poveştile i se traduc acum în Danemarca. Este menţionat în „Istoria literaturii române. Dramaturgia”, „Cartea cu artişti” şi „Teatrul românesc contemporan” , de Mircea Ghiţulescu.

* Studii: Liceul de Artă Galaţi, secţia Plastică – promoţia 1977, Facultatea T.C.P.A.T.P. Galaţi, promoţia 1983.
• Povestiri şi nuvele tipărite în Marea Britanie – “Noi cu toţii te vom iubi” (“Eggs”), în revista “Cambrensis”, 1995 (predată la ora de Engleză într-un liceu din Viena), tipărită în antologie policier la editura Borgo Press, Charleston – SUA, în 2011; în Canada – “Înlocuitorul” (“Le Remplacant”), în revista canadiană cu apariţie în Franţa şi Belgia “Temps tot”,1993 (dramatizată în tentă suprarealistă, a devenit „OFF sau Regele schimbărilor”, piesa fiind premiată, apoi montată la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi în această stagiune, când s-a jucat cu casa închisă, sun titlul „Viaţă de schimb”) * în SUA – “Siegfried”, în revista “Fortress” 1997 şi în antologia SF a editurii Borgo Press, SUA, 2011. Basmul orwellian “Împăratul gunoaielor” a fost editat ca audiobook, cu vocea actorului Cristian Gheorghe, la Editura HOMER din Galaţi şi în ediţie tipărită la Editura Ratio et Revelatio Oradea. * Reeditarea cărţii “Ţara de sub picior”, acum împreună cu piesa “Taina oraşului invizibil” – feerie muzicală rezultată din dramatizarea basmului ecologic – Editura Limes Cluj, 2016.

A făcut lucruri insolite: În 2007 a editat şi a printat la Walwys Bay, Africa, fanzinul „personal” „©Over TIMES”, cu literatură SF de sertar. A primit Premiul I la convenţia SF Antarg de la Piteşti, în 1987, cu condiţia… să nu citească în public prozele SF, de critică socială şi cu încărcătură metafizică; tot atunci a expus caricatură critică la adresa sistemului. A scris romanul SF de sertar “ODISEEA pentru uz intern”, publicat după Revouţie sub titlul “PUSH-PUSH!”. A fost primul gălăţean care şi-a editat o carte în format electronic („PUSH-PUSH!”, în 2002). Prin ´85, a realizat un desen animat de sertar, “Mioriţa pentru uz intern”, desenat şi filmat fotogramă cu fotogramă pe peliculă. A compus şi a scris, a scrijelat poeme pe chila navelor, sub apa Atlanticului, în Africa, unde a lucrat ca scafandru. Este inventatorul unui procedeu tipografic: înlocuirea cu o culoare a tuşului negru pentru text tipărit, cu beneficii pentru ilustraţia monocromă. A scris patru romane-foileton (unul încă în derulare) după toate regulile apariţiei săptămânale. Este primul gălăţean nestrămutat jucat pe o scenă din capitală. A fost tipărit (şo predat la şcoală!) în străinătate. Este un scriitor care ilustrează cărţile lui şi ale altora. Cercetător şi publicist de Istorie, a scris şi roman istoric. A scris chiar două editoriale în versuri şi câţiva ani, editoriale de politică externă, editoriale „loco” scriind de peste 16 ani. A scris prima istorie a Galaţiului pentru adolescenţi: „Abecedar istoric gălăţean”.
Poate lucra în paralel la două sau trei cărţi sau piese, nu este deranjat de zgomote în acest timp şi are un randament bun: 70 de pagini ale unei piese de teatru au fost scrise în trei zile iar la romanul „Das Mioritza Reich”, premiat de Editura Tracus Arte Bucureşti în 2013, pentru că la ieşirea din spital mai era puţin până la termenul limită al concursului, a scris peste 150 de pagini, fără întrerupere, în trei zile şi două nopţi.

* Premii pentru teatru: Premiul I la Festivalul naţional de dramaturgie „Goana după fluturi”, Râmnicu Vâlcea, 2013, cu piesa „Bun de legat” Menţiune, în 1993 (cu piesa “Revoluţia pisicilor”). Câştigător, în 2011, al Concursului naţional de dramaturgie pentru copii şi tineret al Teatrului „Vasilache” Botoşani, la secţiunea pentru copii de peste 10 ani, cu piesa ”Caş-comoara şoriceilor şi pisicile electrice” sau „Împăratul gunoaielor”, piesă inclusă în repertoriu. Câştigător, în 2009, al concursului de dramaturgie ”100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, organizat de Teatrul „Ion Creangă” Bucureşti în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie şi critică teatrală (cu piesa „Taina oraşului invizibil” sau „Ţara de sub picior”, în repertoriul teatrului bucureştean ); nominalizat în 2007 la Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2006 (cu piesa „Catrafuse” sau „Fany” ). Premiul II la Concursul naţional de dramatitgie-comedie al Teatrului „Fani Tardini ” Galaţi, 2011, cu piesa „OFF sau REGELE SCHIMBĂRILOR ”. Premiul II la concursul de teatru scurt “Camil Petrescu” – Oradea 1995 (cu piesa “Polonius” – în variantă scurtă). Piesa “Polonius” în două acte a fost jucată apoi în stagiunea 1995 – 1996 la Teatrul Dramatic “Fani Tardini” Galaţi. Piesa a fost tipărită de o editură americană şi urmează să fie montată la Seul. Premiul III la Concursul de dramaturgie-comedie al Teatrului „Fani Tardini ”, 2013, cu piesa „Dulceţui şi otrăvuri ”, cu I. L. Caragiale personaj central. Piesa radiofonică „Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor” a fost nominalizată pentru cel mai bun spectacol radiofonic la Premiile UNITER 2016
Piese jucate: Polonius 1966, pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galaţi, în curs de montare la Seul şi cerută, pentru montare, de un impresar din Santa Monica, California – SUA. „Second hand” sau „Centaurul”, montată independent la Galaţi, „Moarte bună” – spectacol lectură la Uniunea Scriitorilor din România, regia Attila Vizauer, „Fetiţa cu brichetă”– montată independent la Braşov. „Fetiţa cu brichetă” (premiera teatrului DA din Reşiţa, în Festivalul naţional GONG-FEST, al Teatrului de Vest Reşiţa, jucat în mai 2013 în pub-ul Beer House, în iunie, trupa ajucat pe scena Teatrului „Traian Grozăvescu” Lugoj, în august, invitat de Teatrul TABU, la Bucureşti, în subsolul Hotelului Banat şi pe scena Teatrului de Artă Deva. Regia: Dan Mirea, directorul artistic al Teatrului de Vest, Reşiţa. „Textul lui Victor Cilinca e presărat cu indicaţii regizorale asemenea celor ale lui Beckett” – scria după premieră teatrologul Loredana Goagă. Iar criticul teatral Mircea Ghiţulescu scria în „Istoria literaturii române. Teatrul”, despre piesa lui Cilincă: este „textul său major, în afară de Polonius”. Piesa urmează să fie montată şi la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Chişinău.
„Party de carte”, musical pentru elevi realizat împreună cu dirijorul Eugen Dan Drăgoi pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard” Galaţi în 2o13.
„Picături de Davila”, scenetă istorică montată pe scena Teatrului „Dani Tardini ” cu studenţii Şcolii postliceale „Carol Davila ”, în regia lui Cristian Gheorghe, directorul Teatrului Dramatic – 2013.
„Viaţă de schimb” – cu premiera în 2015, se joacă pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” – regia Cristian Gheorghe
„Generalul generalilor” – montată la Teatrul Naţional Radiofonic şi lansată cu public la Club Ramada Majestic Bucureşti în iunie 2015 – în regia lui Attila Vizauer.

* Printre premiile pentru proză şi poezie cele mai importante: Premiul pentru roman al Editurii Tracus Arte Bucureşti, în 2013 (“Das Mioritza Reich” , plasată pe un site printre cele mai bune cărţi ale altuia şi citiată pe un altul printre celele mai interesante titluri. * Premiul I “Octavian Goga” pentru poezie la concursul naţional de poezie şi eseu “Octavian Goga” – Cluj, 2002
* Menţiune pentru proză scurtă la concursul naţional de proză scurtă şi eseu “Pavel Dan” – Cluj, 2002.
* Premiul “Regele Lear” la Gala Culturii Gălăţene organizat în 2015 de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi pe scena Teatrului Dramatic, pentru activitate literară. Laudatio rostit de prof. dr. Zanfir Ilie, scriitor, directorul Bibliotecii Judeţene “V. A. Urechia” La Gală au fost premiate, alături de autor, încă nouă personalităţi gălăţene implicate în crearea sau sprijinirea actului de cultură.

CĂRŢI PUBLICATE
”Războiul de catifea” – roman, publicat parţial în revista “Orientări”, Galaţi, 1983 * “Fetiţa care avea prea mulţi pistrui” – poveşti, editura “Porto-Franco”, Galaţi, 1991 (cu ilustraţiile autorului) * “Odiseea pentru uz intern” – roman, publicat, parţial, în foileton, în cotidianul “Viaţa liberă”, Galaţi, 1994 * “Odiseea pentru uz intern” – roman despre viaţa marinarilor, editura “Logos”, Galaţi, 1997 (coperta desenată de autor) * “Zaraza” – roman, publicat în foileton în cotidianul “Viaţa liberă”, Galaţi, 1997 (cu pseudonim) * TEATRU: Paparazzi/ Polonius – dramaturgie, editura “Dominus”, Galaţi, 1998 * “POLONIUS – A Political Farce” – dramaturgie, editura “Alma”, Galaţi, 2000 (în limba engleză de Petru Iamandi şi Richard Wright; coperta şi ilustraţiile aparţin autorului), retipărită de o editură americană. Piesă de sertar, citită doar în cenaclu restrâns la revista studenţească „Orientari” Galaţi, în 1993 * “Maşina de distrus tot” – povestiri şi nuvele, editura N’ERGO, Galaţi, 2001 * “Jihad” – roman SF de anticipaţie, editura N’ERGO, Galaţi, 2002 * “PUSH-PUSH!” – roman de sertar (citit în cenalu restrâns, la „A cincea dimensiune ” Galaţi, în primăvare anului 1989) ediţie electronică, editura “N’ERGO”, Galaţi, 2002 (ediţie electronică; coperta şi ilustraţiile aparţin autorului) * “Ţara de sub picior” – basm, editura “N’ERGO”, 2005, dramatizat pentru Teatrul „Ion Creangă„ Bucureşti, piesăcâştigătoare la concursul naţional al teatrului (coperta şi ilustraţiile autorului) * “Mezzoland” – versuri, editura “N’ERGO”, Galaţi, 2006. „The Little Giant-tamer ”, poveşti traduse de Petru Iamandi şi Tom Carter, editura Alma 2007, tipărită şi în 2011 la editura Borgo Press, SUA. Unde a apărut, tot în 2011, cartea de teatru „Polonius”. * METApoveşti – Editura Phoebus Galaţi, 2008 ? * „TAINA ORAŞULUI INVIZIBIL – Ţara de sub picior” – Teatru, volum colectiv, editura Teatrului „Ion Creangă ” Bucureşti, 2009 * „Femeile au voie ” – roman foileton policier comic, publicat în 2011 în cotidianul „Viaţa liberă ” Galaţi * „Catrafuse” – teatru, Editura „Axis libri” Galaţi 2011 * „OFF” sau „Regele schimbărilor”, Editura Axis libri, Galaţi, 2012 * „ELEGIILE VIENEZE – Tropicul Cancerului Capricornului ”, poezii, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos ” Galaţi, 2012. * „Împăratul gunoaielor ” – Editura Homer Galaţi, 2013 (audiobook în interpretarea actorului Cristian Gheorhe) * „Quermessa”, roman foileton istoric, publicat săptămânal, între 2010 şi 2013, în cotidianul „Viaţa liberă” Galaţi * „Molia – de – sticlă”, Editura Tipo Moldova Iaşi, colecţia Opera omnia – 2013 * „Jihad” Editura Ratio et Revelatio Oradea, 2013 * „Împăratul gunoaielor” , Editura Ratio et Revelatio Oradea, 2013 * „Das Mioritza Reich – O ucronie vintage”, roman SF, 2013 , Editura Tracus Arte * „Quermessa ”, Editura Axis Libri Galaţi, 2014 * „Abecedar istoric gălăţean”, Editura Phoebus 2014, ediţia a doua, completată, la Editura Sinteze Galaţi, unde iese şi ediţia a treia, în 2015 * În curs de publicare: romanul fantasy „Humbria. Ţinuturile Joase” – a început publicarea, în foileton, în cotidianul Viaţa liberă. Urmează tipărirea romanului „Midlelove” sau „Munci slabe pentru îngeri graşi”. În lucru, romanul istoric „Buze subţiri”.

ADRESA: Galaţi, str. Armata poporului, bloc L6, sc. 1, apt. 20, cod 800057/ e-mail: cilinca_99@yahoo.com/ sau victorcilinca48@gmail.com tel mobil: 0756 705695

 

SĂ LINGEM ZIDU´ !  sau

FETIŢA CU BRICHETĂ

Monodramă de Victor Cilincă

Piesă inclusă în repertoriul Teatrului de Vest Reşiţa

 PRIMA FLACĂRĂ – Şcolăriţa cu brichetă

 Mona poartă sarafan şi o cunună de şcoală în păr. Stă ghemuită într-un colţ, plânge fără vorbe. Aprinde din când în când o brichetă, privind cu spaimă sălbatică – care poate părea comică unor cinici – în jur şi o stinge când se frige. Vorbeşte cu o păpuşă fără cap.

MONA: – Când ai să fii mare, am să-ţi cumpăr un cap. La copiii pe unde-ai fost ai avut cap, nu? Sau te-au cumpărat aşa, mai ieftin… Cred că erai o păpuşă-prinţesă, cred eu. Ştii, la păpuşi contează rochiţele, că contează! La păpuşi nici nu contează capul, decât pentru păr, cel mult – că e foarte bun la mângâiat. Tăticu  zice că nici la femei nu face bine prea mult cap, că pe urmă „au ce pierde”! Dacă aveai cap, mama nici nu mă lăsa cu tine. Zice că-s prea mare pentru păpuşi cu cap, zice că de-acum sunt elevă. Aşa, fără cap, îi zic că fac anatomie. Ştie ea ceva ce-i aia anatomie. Cică a făcut şi ea, la vremea ei, anatomie pe broaşte. Pe vremea ei era obligatoriu să te duci la şcoală, să-ţi arate oase de oameni şi să laşi broaştele fără cap şi să împungi fluturi cu acul! Împungi adică fluturele în burtă şi el mai dă de multe ori din aripi. El, prostu´ , crede că o să poată zbura cu tot cu ac, cu tot cu poliesteru-n care-i înfipt, cu masă. Cu Pământ cu tot – cu străzi, cu tramvaie, cu semafoare! Pe urmă fluturele  se usucă şi devine o coajă tare, ca pâinea veche. Ceva ca un monument mic de fluture. Da´  nu miroase, ca la animăluţe când mor… Şi ei sunt, săracii, tot frumoşi, doar că la un moment dat se tot satură să încerce să zboare de-acolo cu bold, cu masă şi cu Pământ cu semafoare cu tot…Vai, cum poţi să spui, păpuşico, că vorbesc singură, de frică?! Vorbesc cu tine. Ce, şi tu credeai că numai păpuşele vorbesc, că oamenii nu pot vorbi, dar se prefac, ei săracii se prefac, dau numai din buze, aşa, ca să păcălească păpuşile să nu plângă de frică?

Auzi, ai fi avut acum nişte buze vinete, de frig, dacă aveai cap şi nişte  buze la cap. Şi de frică ar fi fost vinete. Sau verzi. Norocu´ tău că n-ai căpşor! Vezi, e mai bine fără cap. Nici nu te mai ascultă la mate, că n-au ce asculta… Dacă te-ntreabă de cât fac opt ori nouă, spui că nu auzi, dacă scrie pe tablă, zici că n-ai văzut. Şi nici n-o să-ţi spună că răspunzi  obraznic, că n-ai gură să răspunzi deloc…Ţie ţi-e frică pe întuneric? Mie nu. Ştiu că ţi-e frică, nu fi mincinoasă ca o proastă! Să mai aprind o dată bricheta lu´  tăticu? Ce caldă flacără face! Poţi să prăjeşti păpuşi la ea, să le faci să ţipe. Să le faci să se roage. Cum îl rog eu pe tăticu. Îi spun că nu mai fac. Parcă ce, fac ceva rău? Auzi, zice că de la jocul cu focul, copiii mici fac în pat. Da´  faci în pat şi de frică, te rog să mă crezi.  Parcă bricheta asta face mai mult întuneric decât lumină!Or fi oprit ăştia lumina în tot blocul? Uite, pe fereastră nu se vede nici luna! Or fi oprit şi luna, dacă n-au plătit nici ăştia de jos factura. Ştii ce-nseamnă „factură”? O să-ţi spun în clasa a cincea…

Şi plouă… Nu plouă pe factură, că ăştia ar opri şi ploaia… Ce târziu e! Oare să  fac lecţiile la brichetă? O să mă frigă degetele. De la brichetă… Tăticu o să zică că de la matematică mă frige. Dacă mă prinde cu bricheta, mă pocneşte. Dacă nu fac tema, doamna o să mă dea la şcoală cu capu´  de tablă. Prefer tabla, că tabla nu înjură… Mă ustură palma! M-a bătut şi doamna cu linia la palmă, la meditaţie. Ca să ne  vadă alţii cât suntem de „intime” – spune doamna… Cică dacă tăticu n-are toţi banii pentru meditaţiile din martie, o să mă mai usture! Da´ ce, vreau eu meditaţie? Hai să mai aprind. De n-o vedea tăticu că-i lipseşte gazul! Are aşa un nas, că simte şi mirosul de gaz ars demult. Cred că depistează şi brichete aprinse pe vremea romanilor! Ştii ce înseamnă „depistează”? Îţi spun anul viitor, dacă înveţi tabla înmulţirii cu unu. Chiar sunt curioasă: o să fie prea obosit să mă bată azi? Tot o să mă bată, că deja miroase a gaz… O să zică: „Ce, tu eşti aia, plodoaica cu chibrite?! Aia a mierlit, de proastă ce era. Da´ măcar n-a dat foc la casă, c-a aprins chibitele-n stradă! Că dacă le aprindea-n casă, îi învineţea tat-su…” Nu vă spun cuvântu´  ăla, ce-i învineţea adică, că doamna sune că numai oamenii mari au dreptu´  la „expresii” – noi, „ghiaurii ăştia mici”, folosim numai propoziţii.

Uite, se aprinde luna. Or fi plătit între timp ăştia factura? Se plăteşte adică şi noaptea? Aşteaptă şi noaptea să plătim?! Or fi plătit fetiţele cu chibrituri de pe stradă, ălea care n-au îngheţat încă. Şi ălea cu brichete. Şi ălea care fumează. Şi fetele cu blană. Toate, de pe stradă, că doar pentru ele arde luna când arde! Nu pentru noi: noi stăm în casă, uneori la lumină, alteori la brichetă, şi luăm scatoalce bune ce la tăticu –  „de leac”, zice el, urecheli lungi de la mămica şi păzim ceaiul şi mămăliga să fiarbă – că gazul nu ni-l taie încă. Cum să taie gazul? Trebuie să fie vreo vrăjitorie, cu un farmec de tăiat capete la păpuşi. Mămica zice că, nicio grijă, într-o zi o să ne ia şi aeru´, că prea respirăm în interes personal, şi de plătit, cotu´! Tăticu cam are ciudă ciudată pe mine, că deja sunt mică şi nu aduc nimic-nimic acasă. Că „nu mi se lipeşte nimic de mână”, că „oamenii mai uită, oamenii mai lasă” şi că „n-o să omoare nimeni un copil pentru un cartof căzut oricum de pe tarabă”. Şi mămica are ciudă pe tăticu, că n-aduce mai nimica acasă. Că „toţi bărbaţii are câte două – cinci servicii, şi mai munceştre ş-acasă şi duce şi gunoiu´ la gunoi!” Şi eu am ceva ciudă pe ei, că nu-mi aduc un frăţior, să am şi eu pe cine să urăsc.Oare flacăra asta, a lunii, n-o fi tot dintr-o brichetă? Cine-o ţine în mână, să nu se stingă, cred că se frige mai tare. De aia o mai şi închide din când în când, că n-o vezi tot timpul strălucind. Cum adoarme copilul, ce să mai ţină luna arzând, dacă tot frige? Pentru păpuşi care oricum n-au nici ochi, nici măcar cap fără ochi?! Ei, na!

Se aud bătăile unui ceas grăbit. Stroboscop. Mona îşi pune un halat larg peste sarafan şi aruncă panglica. Bate un gong.

 A DOUA FLACĂRĂ – Fetiţa cu brichetă

Mona stă pe un scaun înalt.

MONA: – Iar mă întrebi de mama! De-un an, din chef în chef, mă tot întrebi de afurisita de mama! Parcă ziceai că „în casa asta nu se mai întreabă de mama!”. Tată, în casa asta copilul are numai tată! Aşa ai spus cu mândrie. A, domnu´ a depăşit acum puţin marginea de sus la sticlă şi cam amestecă epocile: epoca fierului, cu tata tare ca fieru´ , iute ca oţelu´, epoca sclavagistă, când s-a însurat prima oară cu mama şi munceam ca sclavele, epoca Renaşterii, când s-a împăcat prima dată mama cu tine: atunci când ţi-au dat ăia de la servici casa asta jegoasă. Mă rog, acum e jegoasă… Epoca următoare: Revoluţia. Adică mama a întors armele şi a plecat cu „ăla”. Şi epoca umedă, cea actuală, când corpu´  matale conţine mai mult lichid decât media pe economie. Ia să te miros… se simte pân-aici! Tot coniac de ăla prostu´, la halbă?! D-ăla făcut din şubă, din izmene, cum ziceai pe vremea Renaşterii, când tu beai „cu măsură”. Cu măsură mare, da´  mestecai izmă după aia, să nu se prindă cică „scorpia”. De parcă nu vedea tot cartierul că te legănai! Ziceai că strada a intrat în furtună şi se balansează… Gata, tata, nu mai zic de mama, nu mai zic de tine; oricum zic degeaba! Mai bine discut cu caloriferul. Măcar el mai icneşte iarna, aşa, câte-un răspuns. Pe acolo unde curge-n casă, şi-ai îndesat păpuşa aia fără cap, să nu mai curgă tare. Da´ până la iarnă, cine să-mi icnească un răspuns?  Nu, nu te judec, ziceam şi eu aşa de mama, că mai sunt fete care au şi mamă. Nu-i obligatoriu, nu-i prevăzut în Constituţie, dar merge şi cu mame. Măcar suntem două la dus gunoiul… OK, mă scol în picioare în faţa ta! (nu se dă jos de pe scaun) Daaa, daaaa, „nu te respect”! Ia auzi: cică nu-l eu pe el  respect! Nu-l respect! Nu-l respect!!! Nu te respect, cică, doar pentru că nu te primesc în picioare când binevoieşti să vii! Că nu fac adică  frumos, nu fac sluj! Păi, cum să-ţi întâmpini unicul tătic în picioare, când  dumnealui intră în casă în patru labe?! Uite, greşesc eu, exagerez? Uite: unu, doi, trei, patru! Patru labe transpirate, hainele udate prin cine ştie ce mizerii, năsucu´ roşu – şi nu-i decembrie afară, e iulie… Gata, tac. Chiar că  tac! O să tac până am să mor! Şi-am să mor până-n clasa a noua, că nu vreau să îmbătrânesc ca mama! Până-ntr-a noua o să mierlesc, cum zice Juju: „Cum dracu să trăieşti cu profesorii ăia cu moace de Gestapo?” Cum să suporţi toanele profilor, când ai şi acasă un tată care nu te ajută la matematică, nu te ajută la franceză, nu-ţi desenează, nu te întreabă, nu te scoate la munte, nu te scoate la balcon măcar?! Iar mama, mămuţa – de care nici nu vrem să vorbim acum şi nu vorbim, ni se pare că vorbim, că tăticu´ nu ne dă voie să ne amintim – nu m-ar fi ajutat nici cu gătitul… Dacă ar fi ştiut ce ştie o mămică, n-ar fi dispărut cu cel mai bun prieten al lui tata. Vezi ce buni sunt prietenii la casa omului? Te ajută ei să duci gunoiul… Rămâi numai cu tata, fără alte gunoaie…

Biiine, tata, o să tac. Ştiu, „am s-o primesc” când ai să te trezeşti pentru că-ţi vorbesc ca un closet vechi. Ştiu şi că tu uiţi întotdeauna. Pentru că nu mă cafteşti niciodată pentru ce-ţi spun când eşti mort, ca acu´. Tu oricum mă baţi de plăcere. Când eşti treaz, când eu sunt mieroasă. „Ca mă-ta”, cum observvi tu… Mă baţi din obligaţie de tată, fără motiv. E contribuţia ta la educaţie, pentru că nu ştii engleză. Gata tata, am tăcut! (Tace. Scate o brichetă din buzunarul capotului prea lung – evident, a fost al mamei.) Ce să-ţi dau? Parcă dormeai, acum vrei ţigară. De unde să ştiu eu unde ţii ţigările când nu le ţii în buzunar? Cum, „ştiu eu”? Adică îţi fur eu ţigările? Ce să fac eu cu duhnitoarele alea? A, ai găsit, aşa „rănit” cum eşti? Eu n-aş fuma ţigară aia udă. Până n-aş şti în ce s-a udat… N-aş fuma, adică, dacă aş fuma. Fata ta e cuminte, nu seamănă cu mama. Da´ ştii? Nici mama nu fuma. Nu-i dădeai voie să fumeze şi n-a fumat când erai tu. Nu i-ai dat voie nici să plece cu ăla… Sigur, nu-ţi convine: era pretenaru´ tău, tu ni l-ai băgat pe gât! Cu el fumai acasă! Cu el pileai acasă; şi acasă, da? Nu găseşti chibrituri? De unde să ştiu eu unde-ai pus chibriturile? Ce, sunt fetiţa cu chibrituri? Eu nu aprind aragazul cu chibrituri, avem aprinzător, rămas de pe vremea mamei. Ce-s eu, fetiţa ta cu chibrituri? (scoate din buzunarul capotului o brichetă şi aprinde o ţigară invizibilă, aproape de podea. Încearcă de mai multe ori.) Păi ţigara nu se aprinde singură, trebuie să tragi din ea. Nu ai putere? Da´ să mă ameninţi ai? Erai mai simpatic când mă înjurai numa´. Vezi că-ţi umpli naibii pumnul ăla de sânge. Nu mai da cu pumnu-n ciment, eu nu-a acolo! Dă să ţi-o aprind eu! (Pune între dinţi ţigara invizibil’, cu silă) Scârboasă! Udă… Cum de unde ştiu să aprind? Am văzut asta la televizor. În toate filmele e cineva care aprinde ţigări, după ce-a terminat cu sexu´. Cineva care bea, cineva care fumează, cineva care… ştii tu. Adică ştiai, când se mai uita careva la tine… Şi bricheta? Cum de unde-o am? Pentru una, pentru alta… Uite-aşa te faci folositori oamenilor. Să mă jur că nu fumez? (Ridică din umeri şi încrucişează arătorul şi mijlociul la spate.) Nu fumez şi, fii antenă: n-am să fumez în viaţa-vieţilor mele! Îi întinde ţigara invizibilă) Dacă fumezi pe spate, crăpi cu fumu-n gât şi mă dă la cămin şi nici acolo nu se fumează legal. Hai, tată, stai şi fumează ca băieţii, în fund. Pe urmă faci nani şi eu nu te urc hopa sus, că tu faci oricum hopa jos, da? Am să ţin minte să-ţi amintesc tot ce ţi-am zis acum. Când o să fii treaz, o să te doară capul: crezi că-i bine să-ţi amintesc ce prostii mai spune o ploadă la nervi? Hai, relaxează-te! (Tace) Hai să începem ora de Istorie, ca să mai treacă timpu´  până faci dracului nani şi pot pleca şi eu în oraş! Aşa… Epoca contemporană. Când eram fericiţi toţi şi puţin bătuţi între noi: eu, mama, tata şi prietenul lu´ tata… Seara, mai ales duminica, dădeaţi paharele pe gât toţi trei! Ştii că eraţi nostimi! După a doua sticlă, nici nu mai era cazu´  să mă uit la „Sran şi Bran”. E drept, Stan şi Bran nu mai aveau încă un Bran sau încă un Stan  şi nici o plodoaică nu aveau, ca s-o înveţe să bea, cu ei, „la păhăruţ”! Că asta-i „haraşo la sănătate”, că „aşa s-a căcălit oţelu´!” Vezi că arde ţigara singură! Te fumează ea! Trage din tine până nu ţi-o rămâne decât filtrul! Să-ţi pun o scobitoare, să-ţi mai ţie ochiul deschis? Ca să mă auzi? Văd că nu mă mai contrazici.

Da´ de ce să tac dracului şi să te urc pe canapea? Tac şi nu te ridic. Eşti greu de ridicat la opt ani! De la opt ani ai mei, când te ridicam în pat cu mama; aşa cum era ea – „curvă”, da? – da´ nu te lăsa cu şoriciul pe ciment, să nu înţepeneşti. Făcuseşi deja burtă de la bere şi abia puteam să te împing – mama te trăgea. Uneori te scăpa între pat şi prerete, că patu´ era uşor şi se depătrta şi făceai buf. Pe atunci regretam că aveam acolo perete. Fără perete, te duceai direct la gunoi, în stradă. Dimineaţa veneau ăia cu gunoiul, te încărcau în maşină – harşşşşti, pac! – şi nu te mai vedea nimeni! Rămâneam cu mama, mama nu se întâlnea cu prietenul tău care n-o bate, că-l bate mama pe el. Cică-i pămpălău, nu ca tine! Ştiu, dacă era sfântă, mă lua şi pe mine cu ei. Dar probabil că plozii se dau numai la pachet, cu casă. Mama şi prietenul tău n-au casă. Stau la fosta lui nevastă, între hol şi bucătărie… Nu mă-ntreba de unde ştiu eu, că ştii şi tu. Hei, te-ai culcat ca să mă car şi eu? Să-ţi pun vreo două cărămizi sub cap, ca să nu-ţi vină sângele prea jos şi să scrie ziarele că s-au chinuit să te dezlipească din băltoaca de sânge…

Se aud bătăile unui ceas grăbit. Stroboscop. Mona îşi scoate halatul şi îşi pune o rochie vaporoasă, dar cuminte. Bate un gong.

A TREIA FLACĂRĂ I Romantica şi bricheta

Mona îşi strânge rochiţa la gât şi se aşează ca pe o bancă pe scaunul răsturnat pe o parte.

MONA: – Ai mei nu mă lasă, Juju. Hai, Juju, nu mă fandosesc, dar ai văzut vânătaia aia când am zis că m-am lovit în autobuz! E de când ai zis să mai stăm şi tata s-a supărat… S-a supărat tata c-am ajuns la miezul nopţii, Juju. Tata e el băiat bun, cel mai bun tată din UE, dar e stresat acolo, la minister…

Sigur că avem maşină, dar e la reparat. Nu vin cu ea la şcoală, că… Da, e la reparat! Şi săptămâna trecută? A, tot la reparat! Se repară greu, aşa-i cu maşinile ăstea naşpa, făcute la comandă…Da, şi mama a fost fotomodel, ca şi sora aia a ta. N-ai văzut-o pe mama la tv, păi are nume de artistă acolo, la tv. N-o aduc la şcoală! Sinceră să fiu… S-a cam îngrăşat pentru un fotomodel, aşa că joacă numai în filme româneşti. Sigur n-ai văzut-o, sunt filme care joacă numai în Germania. Şi mama ta a făcut teatru? Sigur, ca contabilă la bază ce-i trebuia să rămână la teatru? Eu zic că a procedat bine că l-a ascultat pe tatăl tău. Ca artistă trebuie să te şi săruţi cu toţi. Ai văzut în filme, trebuie să faci alea-alea, că nu te pui cu regizoru´! Nuuu, mama nu-i în oraş, filmează în munţi. Da, şi tata-i în străinătate. Nu dorm singură, tata vine zilnic din străinătate, aşa-i el, patriot. Da´ vine numai noaptea, ca să nu mă incomodeze la lecţii… Cum să te duc la noi, nu ţi-am zis că noaptea vine? Nu, nu-ţi arăt televizorul nostru. Sigur că e enorm. Doar sunt fată de adjunct de ministru. Pe adjuncţi nu-i dă la televizor. Da´  nici nu-i schimbă, ca pe miniştri, una-două! Cine? Despina a spus ASTA?! Cum să spună tocmai ea că tata-i şomer, când tatăl ei e şomer? Sigur, şi al meu mai e, din când în când, şomer, ca toată lumea. Ştii, Jojo, la minister nu-i lasă să-şi ia concediu. Şi tata vine atunci fiert acasă, ca atunci când am întârziat cu tine, se enervează pe mine şi-mi rupe o mână, pe urmă-şi ia puţin şomaj, ca să se mai odihnească şi el. Cât să devină normal, ş-atuncea nu mă mai bate, mă mângâie şi plânge ca un bărbat. Şi-mi explică: „Măi, fata tatălui tău, de, pardon, îmi mai manifest şi eu  nervii pe tine, da´ asta numai şi numai ca să nu mă manifestez acolo la minister, adică să ţip pe popor. Cu poporu´  n-ai voie să fii nervos, că-ndată iese în stradă şi rămâi şomer stradal! Scuză-mă, dragă!”, îmi zice… Sau ceva pe-acolo… Şi atunci îmi ia păpuşi mari, ca să-mi treacă. Păpuşi mari, cu cap. Am unele cu două sau chiar cu câte trei capete, că tata a vrut să fie sigur! Mă rog, eu sunt prea mare pentru păpuşi, da´  pot să mă pun cu tata? De mică mă răsfaţă cu păpuşi, am tone de păpuşi! Dorm pe păpuşi. Mă gândesc la bietele fete care n-au păpuşi, sau au câte-o zdreanţă de păpuşă fără cap…Eu adică îţi spun toate secretele noastre ascunse şi tu… Prea vezi prostii la fime cu acordul părinţilor şi… Nu! Nu pune mâna ACOLO! Nu strig, dar te muşc! Odată am muşcat o stradă întreagă, că erau toţi ca tine, proşti şi se uitau la filme! Cum nu ştiu să sărut? Ştiu, da´ nu vreau, da?!

Mă rog, asta poţi. Poţi să-mi ţii geanta. Mângâie geanta dacă vrei să-mi arăţi tandreţe, cum zicea tata de mama, să nu arate tandreţe pe la alţii. Bine, te las un pic, da´ numai pe mână. Ce plăcere-i asta, să mângâi mâini?! Mângâie-te şi singur! Tu n-ai mâini? Te mângâi aşa, cu stânga pe dreapta, şi când oboseşti, cu dreapta pe stânga şi te gândeşti numai la mine.  Eu nu mângâi băieţi doar pentru că-mi plac, trebuie să fie serioşi, să ştie judo şi să aibă tata lor maşină. Adică nu-i obligator, da´ nici nu strică…

Sau ar putea să-mi placă! Jojo! Stai la doi metri! Te-ai liniştit? N-am auzit ca băieţii să moară dacă stau la doi metri de gagica lor. Fac explozie? Da, am ţigări. Da´ ce voiai, bine că au şi ăstea filtru. Tata câştigă mult, dar nu-mi lasă bani, zice ca să mă las şi eu de fumat. Azi nu fumez, am ceva în gât… Ia una (se întinde spre el)! Dă-mi drumu´! Strig dacă nu-mi dai drumu´! Strig frumos? Şi tu. Da, eşti dintre băieţii care s-ar putea să-mi placă. Da´ nu merge pe ideea asta. De ce vrei să luăm Diazepam cu votcă, ca Romeo şi Julieta? Pe ce chestie? Eu sunt fericită-n dragoste. Am un aviator care mă iubeşte la Kogălniceanu, da´ încă nu i-am dat mâna. Ai mei vor să încerc mai întâi cu un american, apoi cu cineva din UE, chiar şi român. Numa´ dacă nu merge cu americanul… Dacă nu mă crezi că tata e adjunct de ministru şi mama e artistă, mă crezi măcar cu americanul? Nu? Nuuu? Hai sictir, nu mă face proastă! Nu ştiu? Pot oricând să-ţi dau lecţii: cum se sărută funcţie de temperatură, de cum bate vântul, de ora din zi… Ha, tu vrei noaptea? Păi acum nu-i noapte? E chiar prea noapte, şi eu nu am ajuns acasă. Să vezi ce-mi face iar tata când o veni matol de la minister!

Se aud bătăile unui ceas grăbit. Stroboscop. Mona îşi pune un sutieo bluză stridentă, foarte decoltată, peste rochia de voal. Bate un gong.

FLACĂRA A PATRA – Fetiţa prea mică

Mona se învârte în cerc, ca un sculptor împrejurul statuii.

 MONA: – Nici ieri n-ai venit! Ştii ceva? Îmi aminteşti de unul, Jojo, dintr-a cincea. Îmi făcea mereu curte, dar nu era deloc sincer cu mine. Tu mă minţi şi când nu spui nimic! De ce mai vii dacă tot te dai fără chef. La disco nu vrei… Nu vrei cu mine! De parcă dansezi cu taică-miu! Şi ce vrei, să-l părăsesc? Ţi-a dat şi el aşa, un pumn, că şi tu ai făcut mişto de el! Păi, te prinde la noi în lipsa lui, orşicât… Ce, doar nu-i ministru, să te înjure prin alţii, e şi el un şomer acolo… Auzi, lui Jojo ăsta îi spusesem că tata-i ministru şi mama artistă – mi-era ruşine să-i spun că-s divorţaţi şi că tata-i alcoolic. M-am întâlnit cu el vara treecută: el e deja însurat, are şi copii… Le luase păpuşi, avea un braţ plin! Credeam că-s fructe, aşa cum le ţinea… Auzi, am stat puţin de vorbă: cică m-a lăsat pentru că nu corespundeam! Nu putea să se cupleze, auzi, cu fată de adjunct de ministru, cu maşină scumpă, cu fiţe… Boul!

Hai, că nu te-am curentat! Înainte te urcai pe mine unde găseai puţină umbră, puţină răcoare, doar în frigider mă „iertai”! Şi ziceai că sunt frumuşică, că salivezi la gândul meu, că ai să-mi cumperi cândva desuuri roşii… Acum mă întrebi când o fi meciul, dacă am ceva de haleală în poşetă, dacă n-am ţigări… Acuma ai migrene… De ce n-ai avut migrene când n-aveam eu migrene, până m-ai pus atunci jos? Eu sunt vulgară? Domnu´  a devenit poetic. Vreau şi eu ce m-ai pisat o lună să-ţi dau şi tu… Zi măcar că sunt frumuşică! Sau… zi că-mi vine bine bluzaasta! Nu-i sexy? Vânzătoarea s-a uitat mult după mine. Şi a dat din cap… Aici era chiar scandaloasă de dezgolită, i-am mai pus un petec colorat, dar mic. Aveam o rochiţă de la o păpuţă veche. Ştii, una fără cap. Şi l-a pierdut după vreun golan, care s-a ţinut după ea cu limba scoasă de cinci centimetri şi pe urmă a avut migrene.

Pot să stau la doi metri de tine? Cum „te sufoc”? A, din lipsa aerului, nu că-ţi prea reproşez şi-ţi prea reproşez… Bine, uite, stau jos. (Se aşează pe podea, cu cotul în aer, ca sprijinit de o canapea.) Păcat că nu ţii măcar un pic la mine! Cum o să stăm noi la doi metri şi ceva toată viaţa,    până ce moartea, amantele sau părinţii de vor despăţi? La ce fac aluzie? Voiam să-ţi fac o surpriză, dar în mod sigur n-o să-i iei măcar o păpuşă! Ce te-ai albit aşa, de la aer? Mă iei dacă-ţi spun c-o să avem un plod?

(Către public)  Eu mă cam duc să mă plimb. Am să trec pe la câţiva prieteni mai de caracter, să le spun chestia cu plodu´… Primul reflex la un bărbat este să se întrebe dacă nu-i al lui. Al doilea reflex, să se gândească dacă nu putea să se culce şi altul cu tine. Asta-i din bancurile cu blonzi…

 

Se aud bătăile unui ceas grăbit. Stroboscop. Mona îşi pune un şorţ, ia de pe bar o sticlă de coniac şi un pachet de ţigări. Aprinde una şi o lasă să ardă singură, ţinând-o ca pe o lumânare. Bate un gong.

 FLACĂRA A CINCEA – Fetiţa tatălui ei

Mona bea din sticlă. Se opreşte, cu ochii închişi.

MONA: – Iar vorbesc singură, Doamne-iartă-mă! Dar altfel uit ce-am de făcut. Trebuie să mă duc la tata, să-l scot pe terasă. Pe urmă trebuie să-i iau din pensie şi să pun la poştă. Ca şomeră, n-aş avea cum să plătesc pensia aia alimentară! Şi vreau s-o plătesc, măcar de-al dracului, să nu-mi reproşeze cândva aia mică! Normal, fetiţa mea trebuia să rămână la mine. Ai lui, cu avocaţii lor, cu minciunile lor! Eu, beţivă? (Ascunde sticla la spate.) Dar într-un fel, e mai bine. Tat´ su e ceva pe la un minister acolko, mă-sa-i artistă la televiziunea locală. Rahat! Doar dragostea se pune. Şi ea, micuţa (plânge), acolo, printre străini, printre păpuşi… Socru-meu – fostul meu drag socru, un bou! – o îngroapă-n păpuşi! O dată m-am dus, în lipsa lor, şi ea mi-a dat o păpuşă. A ei! Draga de ea, cum s-a îndurat ea să-mi dea o păpuşă întreagă! Am  plâns! Şi acuma-i udă păpuşa! Draga mea fetiţă! Dragă… Cum o fi chemând-o? Se poate, eu, mama ei, să nu mai ţin minte? Beau ca să uit! Mă uit la păpuşa aia frumoasăşi mă văd pe mine, cu păpuşa aia fără cap. (Îşi ridică şorţul, astfel încât nu-i mai vedem capul.)  Dar oare eu mai am cap? Sunt o păpuşă fără cap!

Da, am cap! (Lasă şorţul, încet, jos şi se pipăie atent.) Dacă visez complet, înseamnă că am cap. Ce visez? Nu visez visurile altora. Îi visez tot pe ei, pe socri. Dacă e visul meu, înseamnă, nu-i aşa, că e şi capul meu cu care visez. Sau păpuşa mea fără cap s-a îmbătat şi visează visurile din capul meu?

Nu mai port numele tău, bărbate! Dar tot nu scap… Mă visez mereu judecată de ai tăi. Eu stau într-o boxă şi ei mă tot acuză. Mă întreabă dacă l-aş fi omorât pe tata, în caz că era voie. Eu – că m-au pus înainte să jur – zic „da”, ca proasta. „Nu eşti bună pentru fiul nostru”, spune mama ta, cu o sprânceană ceva mai sus. „Se vedea şi de la distanţă că nu corespunzi”, spunea şi tatăl tău, în robă neagră, de minister, cu o perucă flocoasă, din alea, ca la tribunalele englezeşti…

„Condamnată!” – aud voceata. Apoi mă lega bine la ochi, da´ eu vedeam tot, tot! Mă împingeau la zid. Iar eu, aşa, de-al dracului, mă întorceam cu fundu´ la plutonul de execuţie. Se-nţelege, plutonul era format tot din ai tăi: mai era şi mătuşa Clara, care ţine la mine, dar se vede că nu putea să se opună. Şi era şi vără-tău, ăla cu ceva obligaţii de când cu împrumutul… Tu stăteai pitit după ei, îţi tremura puşca… Îmi zic: n-au curajul, ca laşii, să tragă pe la spate. Şi aud cum îşi încearcă armele, dar nu cred să tragă aşa, pe la spate. N-am văzut asta în niciun film! Strâng păpuşa aia veche în mâini. Păpuşa plânge fără cap. Am mâinile ude… Îmi sprijin fruntea de zid, să mă răcoresc măcar, şi ce să vezi: era un zid cu totul şi cu totul de turtă dulce. Da´ cu totu´! Şi încep să ling măcar, că era bun mortarul… Era ca la „Eugenia”, bunuţ, ca pe vremuri, şi nu prea scump… Apoi văd, acolo unde am lins mai mult zidu´, văd totu´   ca prin sticlă. De partea cealaltă a zidului, în faţa mea adică, era un alt pluton de cecxecuţie – ăia oameni serioşi, îmbrăcaţi militar. Unu chiar zice: „Hai să tragem în zidul ăsta, că-i Zidul de Turtă Dulce al Berlinului! Hai să-l dărâmăm dracului, ca să putem trece dincolo şi ăia de dincolo să poată veni la noi!” „Şi noi ce dracu´ mai crăpăm?”, întreabă altul. „Că noi mai veneam când ne era  foame şi mai lingeam zidu´, ne mai făceam că ne vfrecăm de el, că ne interesează…”  „Lasă mă, că mai rămân ele bucăţi de zid, ca să avem ce hali! Totu´ e să tragem în zid, să-l dărâmăm odată, să vedem cum e fără, să fim liberi să lingem zidul şi de pe partea ailaltă!”  Apoi am văzut c-au tras… Normal, cred c-am murit, dar tot atunci m-am trezit din somn, cu vis cu tot, şi-am văzut zidul de la camera mea şi un gândac pe el. Era negru şi cred că visa c-am să-l execut ca să-i mănânc zidul…

Se stinge lumina. Când se reaprinde, vedem doar o păpuşă, cu cap, spânzurată de plafon cu un ştreang mic.

 S f â r ş i t

1 Comment

  1. Un om de excepție, un scriitor dăruit cu har de la Dumnezeu. Viața lui se rezumă așa: a fi pentru a scrie, pentru a vorbi, pentru a emoționa, pentru a uimi. Colegul meu de redacție, Victor Cilincă, este un supraviețuitor. În fiecare zi, el se naște din nou. De murit, vă spun eu, nu va muri niciodată!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.