GHeorghe Mohor (Argeş)*Poet*Poet*

”Ei îi datorez tot ce am făcut mai bun”

Din patimile dragostei s-au ivit creaţii nepieritoare în arta literară şi muzicală din întreaga lume, lucru confirmat şi de trista poveste de dragoste dintre poetul V. Alecsandri și Elena Negri, sora unionistului Costache Negri, pe care contemporanii o comparau cu Mona Lisa (Gioconda) lui Leonardo de Vinci. Doar zâmbetul îi era diferit, trădând suferinţa din pricina bolii pulmonare. Avea înalte virtuţi sufleteşti, era cultivată, romantică şi sensibilă, cu aceste calităţi punând pe jar inima tânărului poet. Exista ceva ereditar în alcătuirea tinerei fete, fiica boieroaicei Smaranda Donici (Zulnia), muza unuia dintre primii noştri poeţi, Costache Conachi, căruia i-a devenit şi soţie după decesul primului soţ, vistiernicul Petrache Negri.
Tânărul poet a suferit cumplit când „Niniţa” s-a stins în brațele sale, pe vapor, întorcându-se din Veneţia, Genova, Napoli şi Palermo, unde plecaseră în căutarea sănătăţii iubitei pierdute. Din extazul clipelor fericite s-au ivit poeziile din ciclul „Lăcrămioarelor”, „Steluţa”, fiind socotită de către Ibrăileanu „cea mai frumoasă poezie de dragoste a lui Alecsandri”, dar și cea mai dureroasă, tradusă în limbile: franceză, italiană, maghiară, germană, rusă. Compozitorul I. A. Wachman a transpus-o într-un poem simfonic, iar Dimitrie Florescu a creat romanța ”Steluța”.

Reproduc un fragment:

Tu care ești perdută în neagra vecinicie
Stea dulce și iubită a sufletului meu!
Și care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură și eu!

O! blândă, mult duioasă și tainică lumină!
În veci printre steluțe te cată al meu dor,
Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemurirei se-nalță cu-n lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am perdut!
Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!…

“Ei îi datorez tot ce am făcut bun şi, dacă nu aş fi avut nenorocirea să o pierd, aş fi realizat capodopere… Ne-am iubit fără nimic artificial, am vorbit despre dragostea noastră în puţine cuvinte, căci ceea ce e adânc simţit se exprimă simplu”, mărturisea poetul în notele sale de călătorie.
Nicolae Bălcescu îi scria lui Alecsandri: „Am suferit de durerea ta ca şi de a mea… Ştiam şi ştiu că rana unei asemenea pierderi este adâncă şi înveninată şi nu se poate lesne vindeca. Cred însă că n-ar trebui să ne lăsăm biruiţi de durere, ci să căutăm a ne purta bărbăteşte, a trăi astfel ca şi cum ea ar fi de faţă a ne privi”. Consolându-se, Alecsandri și-a urmat destinul literar și politic în slujba țării și a culturii. A fost poet, dramaturg, folclorist, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc, diplomat, academician.
Gh. Mohor

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.