CONSTANTIN MIHALACHE (Slatina-Olt)*Pictor*Pictor*

Când sufletul oferă culorile

Olteanul Constantin Mihalache, născut la 24 aprilie 1958, în comuna Movileni, este absolvent al Şcolii Populare de Artă din Slatina, şi deţine în portofoliul său nu mai puţin de 300 de lucrări de artă plastică, realizate într-un stil unic şi profesionist.
Încă din anii copilăriei, Constantin Mihalache şi-a descoperit dragostea pentru pictură. Numeroase abordări au reliefat faptul că stilul care i se potriveşte cel mai bine este cel expresionist-abstract.
După mulţi ani dedicaţi picturii, la vârsta de 50 de ani, pictorul este încurajat să îşi expună public creaţiile, iar expoziţiile personale au devenit evenimente culturale intens comentate ulterior. Acesta a expus, pentru prima dată în decembrie 2013, la Bucureşti, la Biblioteca Naţională a României, expoziţie intitulată „Catch the Vision”. A mai expus la Timişoara, la Galeriile POPA’S, expoziţia „Simfonia culorilor”, acolo unde însăşi maestrul Popa Popa’s l-a sprijinit cu deosebită bunăvoinţa pe artist în găzduirea expoziţiei în propria galerie de artă. Participă succesiv în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu”, ediţia a III-a şi a IV-a. La Slatina, expune în aprilie 2016, la Galeria ARTIS, expoziţia „Simfonia primăverii”, care s-a bucurat de sprijinul Muzeului Judeţean Olt şi Consiliului Judeţean Olt.
„Culorile care ne învăluie devin sentimente, iar primăvara pictează în noi fericirea, prin convieţuirea paşnică dintre om şi natură. Primăvara reprezintă un nou început atât pentru natură, dar şi pentru noi toţi. Şi în ciuda faptului că primăvara vine doar o dată pe an, consider că în sufletul nostru ea trebuie să fie nesfârşită!”, spune artistul.

Acest eveniment de artă contemporană este realizat cu sprijinul Uniunii Sindicale Teritoriale “CARTEL ALFA” OLT, în parteneriat cu Casa de Cultură a Sindicatelor Slatina, sub egida „Galeriile ALFA” ediţia a II-a.
Tema actualei expoziţii de pictură „Cu primăvara în suflet” este inspirată din renaşterea naturii, dar şi a sufletului – fenomene ce se produc simultan cu vestirea anotimpului plin de culoare şi magie – primăvara.
Lucrările expuse la Casă de Cultură a Sindicatelor pot fi admirate şi cu prilejul desfăşurării spectacolelor găzduite aici, în intervalul 16 martie – 30 aprilie. Vizitatorii expoziţiei vor avea ocazia să şi achiziţioneze lucrările expuse, oferind astfel o preţioasă încurajare artistului pentru a-şi continua activitatea de creaţie.

 

 

GELOZIE 50X70
GELOZIE
Păunul
Rama 50x 60 ying yang

Câmpul însorit 50×40
Buchet din dantela 50x 70

 

Capcana lui Venus

 

purgatoriul

 

amor sfâşietor
Buchet de stele

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.