JURCA MARINELA FLORINA(Oraș Sânnicolau- Mare, Județul Timiș*Poeta iubirii depline*

Oraș Sânnicolau- Mare, Județil TimișLocul și data nașterii: Oraș Sânnicolau- Mare, Județil Timiș
Domiciliul:Lunga, Comloșul -Mare
Profesia:Hairstylist
Publicații:
Reviste literare: Dor de Dor, Lohanul
Antologii:Cioburi de Vise, Vol 1, 2,3 , Colătorie în regatul cuvintelor, Poezii Poezii, Poezia prietena mea, „Iubirea Un Colț De Rai„
Iubire în freamătul de frunze, (volum personal in duet) încă 3 volume personale în lucru.
Inițiatoarea proiectului cultural-umanitar Cioburi de Vise, ajuns la cel de al lll-lea volum.
Scriu proză și poezii de la vârsta de 12 ani, dar primele apariții editoriale le-am avut in anul 2013 cu revista literară Dor de Dor, revistă în care poeziile mele au văzut pentru prima dată, lumina tiparului.

~ Te ador și te strig și te vreau…~

Te ador și te strig și te vreau…
Apa vieții din al palmei căuș, să o beau.
Să-ți sărut ochii timid… și apoi
Să cadă Cerul cu stele pe noi.

Te ador și te caut și iar dor…
Cu ochii închiși te privesc ș-apoi mor.
Din cenușă renasc și mă-nalț, rătăcesc
Prin bătaie de aripi, și mai mult te iubesc.

Te aud și te strig și te caut ne-ncetat…
Urma pașilor tăi, pe unde-ai umblat.
Îmi răspune-un ecou, nu ești tu și eu plâng
Și la piept amintirea-ți, cu dragoste-o strâng.

Te aștept și iar sper și apoi iar disper…
Sunt pe urma iubirii și-mi caut un reper.
Mi-e aripa frântă, să mai zbor nu mai pot
Mi-aș scoate din piept, inima cu tot.

Nu mi-e scrisă iubirea, o tot caut fără rost
Și adun doar cenusa, a ceea ce-a fost.
O arunc în văzduh și mă doare să văd…
Că în sufletul meu, a făcut doar prăpăd.

Te-am iubit Heruvim, te-am iubit și n-ai știut…
Sacrificii enorme, adesea am făcut.
Tu n-ai știut că trăiesc pentru tine și mor…
Dacă ochii nu-ți văd, mă sting de-al tău dor.

Te aștept și mai sper și disper…
Cu aripa-mi frântă mă înalț către Cer.
Mă aștepți? Mă mai știi? M-ai uitat?
În zbor înspre tine, iubire-am plecat!

_________________________________________

~La poarta sufletului meu~

La poarta sufletului meu,
azi oare cine bate?
E oare totuși cu putință,
de dragoste s-am parte?
E oful meu atât de greu,
să cred în fericire!
Și totuși, eu în sinea mea…
Mai sper să am iubire!
Am mai iubit și m-a durut,
când visul meu s-a stins.
Și nu am spus la nimenea,
când sufletul mi-a plâns!
De dragoste eu am fugit,
ca dracul de tămâie.
Azi vreau să am iubirea mea,
Iubirea cea târzie!
Ai apărut în calea mea,
când nu te-am așteptat.
Privindu-te în ochi azi știu…
iubesc… cu-adevărat!

__________________________________
~Pe o insulă pustie, se ascunde fericirea~

Pe o insulă pustie, se ascunde fericirea
Într-o turlă stă închisă, prizonieră, pe vecii.
Se ferește blestemata, să nu îi zăresc privirea
O aud cum îmi șoptește: Ochii mei, tu nu-i vei știi!
O tot caut prin iarba verde, la hotare de cleștar
Și prin val de mare albastră, însă ochii nu-i zăresc.
Mi-aș dori să înflorească, Primăvara-ntr-un lăstar
Mugurul să-l pun la sân și zâmbind ca să iubesc.
Se ascunde prin pustiu, prin deșerturi infinite
Eu alerg pe urma ei, doar speranța mi-a rămas.
De o viață te aștept, te caut ne-ncetat iubite
Te-aș striga pe nume tare, dar sunt mută, nu am glas.
Poate e de vină teama, de-a iubirii suferință…
De te strâng la pieptul meu, spune-mi tu, oare greșesc?
Și de-ar fi ca să te pierd, am o ultimă dorință…
Strânge-mă la pieptul tău, învață-mă ca să iubesc!
_________
~Dor prin suflet, călător~

Dor prin suflet, călător
Cu tine-n inimă mor.
Tu tot vii, dar nu te chem…
Dorule, cumplit blestem!
Lași o lacrimă și pleci…
Dar p-aici să nu mai treci!
Lasă-mă, prea tare dori…
Îi dai inimii fiori!
Câtă lume-n calea ta…
Te-ai oprit la poarta mea.
Du-te dorule prin lume…
Vreau să uiți de al meu nume!
La poartă mi-am pus zăvor
Nu-ți deschid să știu că mor!
Lasă-mă, furtuni prea multe…
Mi-ai tot desenat pe frunte!
Visuri scuturate-n vânt…
Se transformă în cuvânt.
Eu îl scriu, dar știi cât dor?
Pleacă dorule că mor!

~ Te ador și te strig și te vreau…~

Te ador și te strig și te vreau…
Apa vieții din al palmei căuș, să o beau.
Să-ți sărut ochii timid… și apoi
Să cadă Cerul cu stele pe noi.
Te ador și te caut și iar dor…
Cu ochii închiși te privesc ș-apoi mor.
Din cenușă renasc și mă-nalț, rătăcesc
Prin bătaie de aripi, și mai mult te iubesc.
Te aud și te strig și te caut ne-ncetat…
Urma pașilor tăi, pe unde-ai umblat.
Îmi răspune-un ecou, nu ești tu și eu plâng
Și la piept amintirea-ți, cu dragoste-o strâng.
Te aștept și iar sper și apoi iar disper…
Sunt pe urma iubirii și-mi caut un reper.
Mi-e aripa frântă, să mai zbor nu mai pot
Mi-aș scoate din piept, inima cu tot.
Nu mi-e scrisă iubirea, o tot caut fără rost
Și adun doar cenusa, a ceea ce-a fost.
O arunc în văzduh și mă doare să văd…
Că în sufletul meu, a făcut doar prăpăd.
Te-am iubit Heruvim, te-am iubit și n-ai știut…
Sacrificii enorme, adesea am făcut.
Tu n-ai știut că trăiesc pentru tine și mor…
Dacă ochii nu-ți văd, mă sting de-al tău dor.
Te aștept și mai sper și disper…
Cu aripa-mi frântă mă înalț către Cer.
Mă aștepți? Mă mai știi? M-ai uitat?
În zbor înspre tine, iubire-am plecat!

~Stau pierdută-n gânduri sumbre~

As cânta de-ar plânge cerul…
De-ar înghenunchia toți munții.
Aș cânta să-mi alung greul…
Ce m-apasă-n dreptul frunții.
Stau pierdută-n gânduri sumbre.
Și ce doruri mă apasă…
Amintirile-mi sunt umbre,
Le alung, dar nu mă lasă.
Îmi șoptește vântu-n treacăt…
Să nu plâng, să nu suspin.
Dar mi-e sufletul sub lacăt…
Eu la ceruri mă închin.
Stropi de ploaie rătăcită…
Cade lin pe a mea față.
Sunt așa nefericită…
Supărată-s rău pe viață.
Unde codrii se apleacă
Unde vântul se răzbună
Unde clipa stă să tacă
Unde cerul iarăți tună.
Sunt doar eu, cu a mele gânduri
Ce-mi săgeată toată firea.
Mai înșir vreo două rânduri…
Să-mi alung nefericirea.

~ Când sufletul ți-e prin ruine ~

Când sufletul ți-e prin ruine
Și rătăcești în labirint
Te minți că totul va fi bine
Ai vrea să fii pală de vânt.
Când simți nefericirea vieții
Și plângi cu lacrimi de argint
Nu poți s-alungi norii tristeții
Mai poți rosti doar un cuvânt.
Dar cine să te-asculte oare,
Tristețea, cine-ți înțelege?
Singurătatea rău te doare…
Un alt destin, nu-ți poți alege!
Vor trece norii de furtună
Și tu rămâi în urma lor.
Nu mai plouă, nu mai tună…
Doar amintirile te dor.
Vei învăța cum să trăiești…
Printre ruine, tu, ciob de vis
Și printre lacrimi, să zâmbești…
Cât visul nu ți-a fost ucis!

~Dă-mi tu lacrimi să plâng…~

Dă-mi tu lacrimi să plâng, eu nu mai am deloc
Şi dă-mi Doamne puterea, ca timpul să-l întorc.
Să pot să şterg, din suflet tot ce doare
La trista suferinţă, să pot să-i fug din cale .
Mai dă-mi lacrimi să plâng, când sufletu-i secat,
Cu ele-mi spăl trecutul şi rănile ce dor!
Pe mâini simt lanţuri grele , dă-mi aripi…
Ca să zbor!
-Şi fiecare zală, un an din viaţa mea-
Mă ţine prizonieră, să scap, ce mult aş vrea!
Dintr-un trecut, să cern, doar clipele senine
Şi-n suflet să-mi privesc, să spun: Da, va fi bine!
O lacrimă mai dă-mi…cu ea să-mi spăl destinul
Şi norii mi-i alungă, să pot vedea seninul.
De cer prea mult, mă iartă de păcat…
Doamne, nu sunt doar vorbe, din suflet te-am rugat!

~Parc-aș plânge înc-o clipă~

Parc-aș plânge înc-o clipă
Să mă scutur de suspin.
Sângerând a mea aripă…
Unde merg? De unde vin?
Privesc viața peste-un umăr
Și din ochi iar lăcrimez.
Număr clipe și ani număr…
Mai am voie să visez?
Rătăcesc pe-a vieții stradă
Drumul meu, i-un labirint.
De tristețe fac paradă…
Mi-e prea greu ca să mă mint.
Dar zâmbesc să-i fac în ciudă,
Sorții mele blestemate.
Plânsul, să nu mi-l audă…
Să pot merge mai departe.
Greu mi-e drumul, plin de hopuri…
Mă impiedic pas cu pas.
Am plătit prea multe prețuri…
Nici să plâng nu mai am glas.
Azi amărăciunea toată…
Rău o simt cum mă-nfioară.
Doar speranța o să poată…
Să mă facă să nu doară.
~ Pe drumul vieții mele ~
M-am întâlnit pe drum cu fericirea
Și m-a rugat s-o iau la mine-acas.
I-am spus că nu-i cunosc privirea
Și ca răspuns i-am zis un ”bun rămas”
În drumul meu am întâlnit iubirea;
M-a rugat la pieptul meu s-o strâng.
Dar știind că-i soră cu nefericirea…
Am refuzat, că nu mai vreau sa plâng.
Mergând pe drum, am întâlnit suspinul;
S-a aciuat la sânul meu rapid.
Ce era să fac? Așa îmi e destinul…
Între tristețuri sumbre, să pot să mă divid.
Am rătăcit plângând pe drumuri neumblate,
Cu suflet răvășit și ochi înlăcrimați.
Nimenea în jur, care să m-asculte…
Când îmi intrați în suflet, vă rog vă desculțați.
Pe drumul vieții mele, atâtea am întâlnit…
Am acceptat destinul, nu m-am înverșunat.
Mi-am șters fața de lacrimi, pe urmă am zâmbit
Am știut ca să rămân cu sufletul curat.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.