ANA GHIAUR (Timişoara)*Poeta dragostei*

Date personale

Nume:  Ghiaur Prenume: Ana Locul și data nașterii: Glimboca, 28 febr 1956

Studii: Universitate, Facultatea de matematic

Activități literare: Volume publicate:– Volumul de unic autor, ediţie bilingvă „Oglinda timpului”– poezie, Editura Eurostampa- Timişoara, 2014;–  Cartea „Bunicii”- proză scurtă, Editura Carolina- Cluj, 2017:Volume în colaborare:– „Timişoara, oraş modern şi multicultural”- autori Ionel Cionchin, Tiberiu Ciobanu, Mariana Strungă, Ana Ghiaur.

 Apariţii în volume colective:– „Clipe de bucurie” – Edit.”Amurg sentimental”, Bucureşti 2014;– „În aşteptarea sărutului promis”- Edit. „Singur”, Târgovişte 2014; „Toamna la Apollon”- Edit. „Anca”, Bucureşti 2014;– „Anotimpuri româneşti-vara”- Edit. „Singur”, Târgovişte 2014;– „Anotimpuri româneşti-toamna”- Edit. „Singur”, Târgovişte 2014;– „Roşu-aprins în câmpuri de mătase”-Edit. „Napoca-Nova”, Cluj 2015;– „Cioburi de vise”-vol III- Edit. Ştef, Iaşi 2015;– „Gustul pâinii”-Edit. „ Sf. Ierarh Nicolae”, Brăila 2015;– „Peregrinări”- vol. de proză scurtă, ediţie on-line, Dublin 2014.

Apariţii în reviste sau ziare:– Revista cultural-artistică „Heliopolis”- Timişoara, 1996;– Revista cultural-artistică „Heliopolis”- Timişoara, 1998;– Revista de cultură „Columna 2000” nr 43-44 şi 45-46 – Timişoara, 2010;– Revista de cultură „Columna 2000” nr 47-48 – Timişoara, 2011;– Revista de cultură „Bastion Timisiensis” nr 1-2,  Timişoara, 2011;– Revista de cultură „Columna 2000 nr 51-52, Timişoara, 2012;– Revista Română de Versuri şi Proză nr 1-3, Bucureşti, 2014; Anuarul Asociaţiei „Liga scriitorilor, Filiala Timişoara-Banat” nr 5 – Timişoara, 2014;– Anuarul Asociaţiei „Liga scriitorilor, Filiala Timişoara-Banat” nr 6 – Timişoara, 2015.

Apariţii în dicţionare:– Dicţionarul „Personalităţi române şi faptele lor 1950-2010” vol 58, Editura „Studis”, Iaşi 2014.

 

În parc

Pe-o bancă, într-un parc,
Timpul îşi cerne liniştit depărtările…
Adulmecând zările, un fluture
Încearcă să-şi scuture
De pe aripioare, razele de soare.
Încet, printre gene,
Mă-ncumet alene să-i sorb culorile,
Să le-mprăştii pe florile abia mijite
Printre firele de iarbă
Ce se-aude cum cresc liniştite
Îndăznesc chiar
Să m-oglindesc în apa tulburată
De pletele salciei plângătoare,
Legănată de vântul zburdalnic,
Aplecându-se jalnic spre unde,
Şi-ascunde obida
Printre gândurile mele rebele,
Care încep a se topi
Şi-a curge
Odată cu ele…

Diamante

Chipul meu în ochii tăi,
Două diamante gemene,
Chipul tău în inima mea,
Diamantul vieţii,
Luna în oglinda mării
Cu sclipiri de diamante,
Iubirea în suflete pereche,
Diamante rare,
Mai rare decât perlele mării,
Adevarata dragoste,
Singurul diamant
Care străluceşte
Şi dincolo de moarte.

 

Chipul tău

S-au topit zâmbetele noastre-n lacrimi
Şi cântecele noastre, cu ecou prelung
S-au împrăştiat.
Un murmur uşor, undeva în mine rătăcit
A rămas.
Mă scutură fiori de dor
Şi-ncep să te chem, fără glas.
Pe aripa frântă a gândului meu
S-a oprit chipul tău.
Dar, căzând, s-a spulberat,
M-am aplecat
Şi, fibră cu fibră, l-am adunat.
Pe aripa, frântă acum, a gândului
S-a oprit chipul tău…

Înserare

Cu tine de mână am mers
Şi-am respirat cu fruntea-n căuşul palmei tale.
Ţi-am răsfirat prin păr lumina lunii,
Prin visele tale, rătăcită,
Am adunat pulberea basmului
Cernut pe pleoape pline,
Am simţit lumina venită din tine
Şi-am adormit uşor pe geana ta.
Nici vântul lin nu m-a trezit
Când colbul amintirii, învolburat
S-a aşternut pe chipul tău.
Încet, s-au auzit paşii trecutului…
Speriată, o pasăre, zburând
S-a agăţat de-o cracă şi şi-a frânt aripa.
În clipa aceea,toţi pomii,
Desfrunzindu-se, s-au amărât
Şi visul meu şi-a pomăit roadele,
În părul tău, mirosind încă a vară.
Am simţit înnegrind lumina pe frunze
Şi şoapta mea dusă de vânt…
În ochii tăi, înserarea
A lăsat să cadă o lacrimă,
O bucăţică din luna prea plină.

Două umbre

Picuri de timp coboară alene
Peste băncile mute,
Ecouri de paşi
Plutesc pe alei,
Singuratic, gândul se-ngână
Cu amintirea tristeţii
Din ochii mari,
Lacrimi se preling dureros,
În aerul umbrit
De frunzele copacilor.
Între disperare şi speranţă,
Strigătul se ridică,
În lumina înserării,
Spintecând, ca un pumnal
Cu lama ruginită de vreme,
Sufletul amorţit.
În parcul pustiu,
Două umbre rătăcesc,
În căutarea iubirii pierdute.

Cu anii

Cu anii trec iubirile,
Cu anii, amăgirile
Şi tot cu anii trec, se duc,
Veştede, frunzele de nuc.

Cu anii, amintirile
Se-ntorc în suflete, pribege.
Să năvădească bob de vis,
Să ţeasă dorurilor lege.

Prin ani te văd mereu cum pleci
Şi laşi în urmă paşii mei.
Aripi frânte de porumbei
Mângâie clape reci.

Cu anii-am învăţat să şterg
Lacrima care stă să cadă.
Cine-ar putea să mă înveţe
Prin ani, s-alerg?

S-ajung din urmă ce-am pierdut
Privind la stele căzătoare,
Să iau viaţa de la-nceput,
Mai am timp oare?

Melancolie

Trec una după alta doar zile surori.
Cu privirea ridicată spre nori,
Mă-ntreb de ce timpul nu curge-napoi.

Îmi ţâşnesc rădăcini din artere,
Mă umple cu seva-i tăcuta durere,
Destinul menirea şi-o cere.

Ce rost are clipa de dulce fior,
Când cea care vine mă umple de dor
Şi ştiu că iubirile mor?

Pribeaga de soartă îmi bate la geam,
Ca frunza pe vânt, desprinsă de ram
Şi fără să vreau, îi dau tot ce am.

Cu sufletul gol, pornesc mai departe.
E cineva oare de grijă să-mi poarte,
Altfel, ce rost are o viaţă şi-o moarte?

Caruselul

Ca-ntr-un carusel se-nvârtesc anii,
Amintiri se-nvolbură, aleargă bezmetic,
Sateliţi întârziaţi, regretele străpung
Locaşul gândului.
Inima tresaltă,
Tot mai ameţitor se-nvârteşte caruselul,
Bucurii şi tristeţi se fugăresc,
Încep să picure lacrimi,
Mărgăritare pierdute
Prin asunzişuri de suflet,
Stropi mari de durere cad
Peste căluţii din carusel,
Îi sperie ploaia de râsete,
Gemete amestecate cu chiuituri,
E un vacarm întreg,
Nu se mai înţeleg între ele
Gândurile,
Ameţitor se-nvârteşte caruselul,
Încep să cadă
Primii fulgi de timp albit,
Pletele anilor încărunţesc
Şi-ncepe ninsoarea.
Sfâşiată de tristeţe,
Inima bate tot mai puternic,
Acoperind vacarmul alergătorilor…
Caruselul visurilor noastre
S-a oprit brusc.
Undeva pe Calea Lactee, pluteşte,
Ca un palat de cleştar,
Suspendat,
Un carusel îngheţat.

Zbor abisal

Se scurg luceferii prin trupul meu de lut,
Îmi cresc rădăcini în picioare,
Mă simt ţintuită în necunoscut,
Iar ploaia din suflet mă doare.

Obida năpădeşte şi sapă adâncuri,
Mi-e sete de viaţă, dar mă îneacă norii,
Crâmpeie de vise străfulgeră gânduri,
Mi-e dor să văd zburând cocorii.

Las timpul să treacă uşor pe alee,
Zăresc o stea pălind la asfinţit,
În inima mea răsar curcubee,
Aş bea din ele infinit!

Dar seacă izvorul care adapă cerbii,
Iar luna răsare mereu prea târziu,
În mine încolţeşte firul ierbii,
Durerea-şi trimite cerberii-n pustiu.

Mi-e dor de potopul de soare-n amiază,
Mă trec fiori de amintiri,
Din hăul durerii ţâşneşte speranţa,
Mi-e teamă doar de năluciri.

Plouă cu vise în palma mea de lut,
Le sorb cu trupul amorţit,
Aş vrea să strig, că iar ai început
Să creşti în mine ca un mit.

Ana Ghiaur,
Liga Scriitorilor, Filiala Timișoara-Banat

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.