MIHAELA RAŞCU* Tg Mureş*Despre frumuseţea locurilor şi a oamenilor*poezie*

 

CREIONAŞUL NĂZDRĂVAN

Creionaşul năzdrăvan,

a fugit din ghiozdan

pentru că s-a supărat

pe stiloul îngâmfat

care, crezându-se star,

i-a luat locul din penar.

Ce să vezi, însă, la şcoală,

rămas brusc fără cerneală,

pe stiloul descărcat

panica l-a apucat,

neştiind cum se vor scrie

de-acum lecţii pe hârtie.

Întristat peste măsură

de aşa încurcătură,

întrebă prin preajma sa

dacă ştie cineva

unde oare a plecat

creionaşul supărat.

Sfătuiţi chiar de penar,

radiera şi-un liniar,

hotărâră să pornească

creionaşul să-l găsească,

căci stiloul, cum se pare,

îşi va cere şi iertare.

Şi ce mare veselie

prinse-n ghiozdan să fie

când, după ce-a fost găsit,

creionaşul fericit,

s-a grăbit frumos să scrie

chiar această poezie.

 

FURNICUŢA ŞCOLĂRIŢĂ

 

Mi-a ieşit în cale-odată

o furnică pistruiată:

– Te-aş ruga fetiţă bună

să-mi arăţi cumva şi mie

cu creionul cum se scrie

şi-apoi cum se socoteşte

bob cu bob, că toată vara

voi lucra să-mi văd cămara

plină ochi şi aranjată

cum nu a mai fost vreodată!

– Mă încearcă bănuiala

că nu ai vizitat şcoala!

Ţine minte, socoteala

boabelor ca să o ţii

cifre trebuie să ştii!

Cu creionul pe hârtie

ca să scrii cuvinte-o mie,

este foarte necesar

de litere s-ai habar!

– Şi-atunci ce să mă fac oare?

Fă-mi şi mie o favoare

şi mă-nvaţă ce şi cum,

să mă pregătesc de-acum

să le-nvăţ pe toate cele

despre care mi-ai vorbit.

Furnicuţei i-am zâmbit:

– Are să îţi şadă bine

dac-ai să devii de mâine

şcolăriţă ca şi mine!

SECRETUL BUJORULUI  DE STEPĂ DE LA ZAU DE CÂMPIE

S-a vorbit mult despre impactul negativ pe care îl are asupra mediului progresul în orice formă ar îmbrăca acesta : economică, socială sau politică. Şi dacă pădurile sunt o rană deschisă în trupul spaţiului carpato-danubiano-pontic, nu acelaşi lucru îl putem afirma despre unele dintre rezervaţiile naturale, declarate adevărate grădini botanice, cu care România se poate mândri nu numai în plan european ci şi mondial. Una dintre aceste rezervaţii este cea de la Zau de Câmpie (jud.Mureş), un loc în care bujorul de stepă continuă să înflorească în ciuda faptului că în alte ţări precum Franţa, Olanda, Anglia, Rusia sau China, Paeonia Tenuifolia este pe cale de dispariţie.

Înainte de a dezvălui secretul prin care câmpul cu bujori de la Zau de Câmpie, unica rezervaţie de bujor de stepă din Europa, reuşeşte să atragă în fiecare an până la zece mii de turişti, trebuie să ştim că această plantă este de o sensibilitate rară. Pentru a creşte şi a înflori, unei seminţe îi sunt necesari în medie 10 ani (cu trei – patru ani mai mult sau mai puţin în funcţie de condiţiile climatice la care este expusă şi structura solului în care este semănată). Apoi, dacă o singură floare este ruptă din tufa care creşte la o înălţime de 10 până la 30 de centimetri, întreaga plantă se usucă iar floarea ruptă nu trăieşte mai mult de câteva minute. Datând din perioada postglaciară, în urmă cu mai bine de zece mii de ani în urmă, bujorul de stepă a pătruns în stepele pontice, găsind un mediu propice înmulţirii în nisipurile mişcătoare din Rusia şi Ucraina. În România, pentru prima dată, prezenţa sa a fost semnalată în Munţii Măcinului, mai precis în judeţul Constanţa la Hagieni, Techirghiol, Mangalia şi Basarabi. În prezent, în aceste locaţii dar şi în judeţul Caraş-Severin la Fântâna Fetei se mai găsesc doar pâlcuri izolate de bujori de stepă.
La Zau de Câmpie, câmpul cu bujori este împărţit în două parcele. O parcelă de 2,5 hectare, pe care bujorul de stepă creşte la cea mai înaltă cotă din interiorul arcului carpatic, respectiv 477 m şi o parcelă joasă, de 1 hectar, cu o înclinaţie a pantei de 18-20 de grade. O statistică realizată în anul 2014 a consemnat existenţa pe suprafaţa celor două parcele a unui număr de aproximativ cincizeci de mii de exemplare aparţinând unui număr de 279 specii, subspecii şi varietăţi, printre care şi bujorul galben (Adonis Vernalis) sau bujorul alb (Iris Humilis). Custodele actual al rezervaţiei, Octavian Călugăr, povesteşte cu tristeţe cum întreaga zonă cunoscută de localnici sub numele Valea Botei Mari a fost plină de bujori de stepă, aceştia dispărând treptat pentru a mai rămâne doar în rezervaţie. Ar fi dispărut şi de aici dacă n-ar fi existat o mare iubire faţă de aceste plante speciale.

Secretul permanenţei bujorului de stepă la Zau de Câmpie stă tocmai în intervenţia omului, o altfel de intervenţie, de data aceasta non-distructivă. Observând ritmul în care aceste flori dispar, atât fostul custode cât şi actualul custode, pregătit de fapt în ani buni de înaintaşul său, urmăresc an de an seminţele de bujor de stepă, iar în perioada în care ele se înnegresc, le culeg, le selectează şi le seamănă în pământul fertil al celor două parcele înlocuind plantele dispărute. „Când văd an de an câţi turişti vin să se încarce cu energia acestor flori, mă simt fericit” spune Octavian Călugăr de fiecare dată după ce îşi termină de spus povestea, poticnindu-se pentru câte o gură de aer, căci este operat pe cord şi uneori pierde ritmul respiraţiei în focul relatărilor.

Timp de două-trei săptămâni în fiecare an, uneori de la sfârşitul lui aprilie, alteori de la începutul lui mai, bujorul de stepă înfloreşte bucurând sufletele iubitorilor de frumos. Şi aşa cum îi stă bine oricărui loc de pe teritoriul ţării noastre, şi câmpul cu bujori are o legendă a lui. Se spune că pe un mal al lacului de la Zau de Câmpie locuia o fată tare frumoasă, care se îndrăgostise de un băiat de pe celălalt mal. Când să treacă lacul cu barca să se întâlnească cu aleasa inimii lui, băiatul a căzut din barcă şi s-a înecat. Fata a început să plângă cu lacrimi de sânge care s-au transformat în bujorii care au acoperit tot malul lacului.
Dacă drumul vă poartă prin judeţul Mureş în toiul primăverii, nu ocoliţi câmpul cu bujori de la Zau de Câmpie. Din centrul localităţii, la nici cinci kilometri pe drum de ţară, vă poate aştepta o experienţă mai mult decât zen, o bucurie a triumfului naturii în ciuda progresului în orice formă ar fi îmbrăcat acesta.

CENTENAR OVIDIU BÂRLEA LA MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEIFolclorul, sau creaţia culturii populare, a reprezentat întotdeauna, pentru orice popor, un etalon al valorilor moral-creştine şi mai ales istorice, o arhivă a limbii vorbite ale cărei ecouri din trecut se fac auzite în prezent pentru a se constitui într-o reală sursă de inspiraţie pentru creaţia cultă. Unul dintre cei mai reprezentativi culegători de folclor românesc, devenit pe parcursul activităţii sale profesor al majorităţii specialiştilor români în folclor este, fără îndoială, Ovidiu Bârlea, fiu de ţăran din Munţii Apuseni, născut la data de 13 august 1917 la Mogoş (jud.Alba) şi trecut în lumea îngerilor la data de 07.01.1990 la Cluj-Napoca.

Un cadru mai potrivit decât Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, în care să fie  sărbătorit anul acesta centenarul Ovidiu Bârlea, nu ar fi existat. Printre exponatele care povestesc despre cultura tradiţională specific transilvăneană, la data de 25 martie 2017, iubitorii de folclor şi mai ales locuitori din comuna Bucium (jud.Alba), urmaşi de buciumani dar şi simpatizanţi, s-au adunat pentru a celebra o activitate de o viaţă închinată culturii populare româneşti, cu o personalizare specială şi punere în valoare a aripii aparţinătoare comunităţii din Bucium ca civilizaţie de milenii aservită exploatării zăcămintelor aurifere. Evenimentul închinat memoriei folcloristului Ovidiu Bârlea a primit deci tenta aurie a cercetărilor de teren din zona Munţilor Apuseni, primind numele de „Ovidiu Bârlea şi buciumanii”. „Vinovaţi” de organizarea întâlnirii cu istoria şi cultura prin prisma operelor semnate de Ovidiu Bârlea s-au făcut Asociaţia „Baia Domnilor” din Bucium şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj Napoca.

Evenimentul a debutat prin cuvântul de bun venit adresat de domnul Tudor Sălăgean, director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, care a a făcut un scurt istoric al muzeului cu sublinierea importanţei istorice a clădirii, amintind din suita evenimentelor pe care aceasta le-a găzduit întâlnirile Dietei din Transilvania şi cel de-al doilea Congres al ASTREI. Devenit aşadar al buciumanilor pentru o zi, muzeul a fost gata să primească în braţele sale şi evenimentul de suflet românesc „Ovidiu Bârlea şi buciumanii”. Domnul inginer Nicolae Ţandrău, preşedintele Asociaţiei „Baia Domnilor” din Bucium, a prezentat programul evenimentului şi pe invitaţii săi, punând accent pe modul în care buciumanii şi urmaşii lor au răspuns la această „strigare a buciumanilor” de a se aduna pentru a-şi onora înaintaşii, pentru a-şi cunoaşte rădăcinile şi pentru a se mobiliza în vederea întoarcerii fiilor satului în această zonă care nu merită nici depopularea şi nici dezintegrarea, comuna Bucium, leagănul aurarilor din Munţii Apuseni.

Auditoriul a fost răsfăţat de către dl. prof.univ.dr.Ioan Cuceu, director al Institutului Arhivă de Folclor al Academiei Române cu o frumoasă dizertaţie despre Ovidiu Bârlea – etnograful şi folcloristul, dizertaţie care a făcut o trecere uşoară de la repere bio-biblografice la specificul activităţii desfăşurate în slujba inovaţieie metodologico-tehnice a liricii populare-româneşti de către Ovidiu Bârlea şi finalizând cu concluzia că acesta a reprezentat în peisajul întemeierii solide a structurii spirituale culturale cel mai mare cercetător de teren al folclorului de după anii 1900.

O evocare a personalităţii lui Ovidiu Bârlea de o cu totul altă factură, dar cu nimic mai puţin atractivă, a realizat dl.prof.univ.dr. Mircea Popa, care, în calitatea sa de critic şi istoric literar, a prezentat partea literară a activităţii folcloristului, evidenţiind caracterul profund şi dens al prozei acestuia şi construind o frumoasă paralelă cu altă personalitate a Munţilor Apuseni, Ion Agârbiceanu. Astfel, pe lângă prezentarea celor mai cunoscute volume ale lui Ovidiu Bârlea, „Urme pe piatră”, „Şteampuri fără apă”, „Drumul pe urmă” şi „Se face ziuă Romanul anului 1848” şi a punctelor de confluenţă a prozei lui Bârlea cu opera lui Ion Agârbiceanu constituite din reprezentarea lumii munţilor şi a celor necăjiţi, cei prezenţi au putut afla că „Fefeleaga” a fost tradusă în 7 limbi dar şi că, din păcate, unele dintre lucrările lui Ovidiu Bârlea rămân un univers închis ermetic, de care nu te poţi bucura fără glosar, datorită termenilor lingvistici autentici în care abundă majoritatea lucrărilor sale.

Editura „Casa cărţii de ştiinţă” care a făcut posibilă prezenţa în cadrul evenimentului a celor patru volume purtând semnătura lui Ovidiu Bârlea „Urme pe piatră”, „Şteampuri fără apă”, „Drumul pe urmă” şi „Se face ziuă Romanul anului 1848”, a fost reprezentată de către d-na Alexandra Blendea, redactor, care a conturat şi mai mult tabloul reprezentat de zestrea folclorică adunată de către Ovidiu Bârlea, trasând cu delicateţe liniile între care oscilează prezentarea pe care o face acesta decorurilor, personajelor şi lexicului regional arhaic, care se constituie într-un material de studiu veritabil al legendelor, credinţelor şi superstiţiilor din Munţii Apuseni. În această lume nealterată a lui Ovidiu Bârlea, de o exprimare sinceră şi clasică a vieţii simple amintind de Ion Creangă, a păşit şi dl.prof Ioan Bembea, care, prin prisma scriitorului, a prezentat revolta din Munţii Apuseni din anul 1886 şi epopeea sa consemnată în „Verşul buciumanilor”, povestire în versuri de o similitudine izbitoare cu fenomenul Roşia Montană care stă dovadă asupra faptului că aurul Apusenilor a fost dorit atât ieri cât şi azi.

S-au aliat pentru a creiona şi ancora în contemporan fascinaţia pe care o exercită viaţa buciumănească dl. Remus Hădărean, scriitor, care a prezentat considerentele care au făcut din domnia-sa un adevărat buciuman prin adopţie, doamna asist.univ.drd.Cipriana-Elena Peica de la Universitatea Babeş-Bolyai  din Cluj al cărei „Cuvânt despre Bucium şi buciumani” a pogorât asupra auditoriului iubirea, aşa cum este ea prezentă în poveştile, doinele şi faptele locurilor şi a locuitorilor, doamna Iozefina Postăvaru, care, în calitatea sa de vicepreşedinte al Asociaţiei REPER a deschis un colorat evantai al potenţialului turistic din zonă şi nu în ultimul rând, domnul ing. Cornel Napău, primarul Comunei Bucium-Alba, care, a prezentat cu sentimente de orgolioasă mândrie o serie de imagini ale zonei cu extrapolare evolutivă în contemporan.

Ca orice sărbătoare buciumănească, evenimentul – centenar „Ovidiu Bârlea şi buciumanii” s-a încheiat cu un spectacol de cântece şi dansuri buciumăneşti prezentat de Ansamblul folcloric „Aurarii” din Bucium – Alba şi cu o şezătoare cu aromă de plăcinte, cârnaţi, slănină, brânză, ouă şi ceapă roşie. Dându-şi întâlnire pe 20-21 mai la Sărbătoarea Narciselor de la Zlatna, participanţii s-au despărţit de evenimentul creator de amintiri cu convingerea că întreaga muncă a lui Ovidiu Bârlea de culegere şi de interpretare a folclorului din Munţii Apuseni va avea asigurate toate premisele de continuitate şi permanenţă.

 

Mihaela Raşcu – Liga Scriitorilor Români – Filiala Mureş

2 Comments

  1. „Creionașul năzdrăvan”,”Furnicuța școlăriță”poezii pline de farmecul copilăriei.Felicitări sincere mai ales pentru faptul că autorii de poezii pentru copii sunt rari.

    • Bine spus,puţini şi editează pe banii lor cei mai mulţi de aceea şi numărul de volume pe piaţa cărţii sunt puţine

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.