RAVECA VLAŞIN in DEJ,judeţul CLUJ*

FEMEIE

De mii de ani, tu maică şi femeie,
Cu ramuri lungi şi rădăcini adânci.
Ai zămislit în pântec o scânteie
Prin care nemurire-n neam aduci.
Şi iată, câte răni adânci se sapă,
Pe trupul tău şi-n sufletu-ţi zdrobit.
De laşi uitată ciutura cu apă,
Când setea-n tine stă ca un cuţit.
Nu te mai tângui, nu te pierzi cu firea,
Dar scoţi, din când în când, câte-un oftat.
La ochi discret şi-arată strălucirea,
Doi bobi de rouă, din izvor sărat

VISUL NU MĂ LASĂ

De ani de zile visul nu mă lasă
Mă tot provoacă, să-mi clădesc o casă
Pe norul auriu – şi c-o terasă
Scăldată toată-n soarele de-amiază –
De-o fi prea cald, să-mi duc pentru răcoare
Un nuc umbros şi o privighetoare…
Să stau acolo plină de-ncântare
Să semăn flori, apoi să ning petale
În fiecare zi de sărbătoare…
Să lecuiesc desculţii la picioare.

ONIRICE

În onirica lumină,
Către orizont privind,
Am văzut aproape aievea
Alt pământ spre noi venind.
Luneca-ntr-o îmbrăţişare
Şi-un sărut definitiv
Glob de un intens albastru
Sub un nor mai costeliv.

Adâncime-aceea albastră
Se-nălţă până-n tării,
Din îmbrăţişarea castă
Scânteiau nori aurii.

Ochii mei priveau cu teamă
Şi uimire de nescris
La unirea pământeană
Cu o geamănă de vis.

Şi-am crezut că e sfârşitul,
Când un glas mi-a desluşit:
„Asfinţitul, răsăritul
din crepuscul au pornit”.

Nu căzuse nici o piatră,
Nici un zid nu s-a mişcat
Când, de vocea ca un tunet,
Toate s-au cutremurat.

Şi-am văzut cum se sărută
Un ocean cu alt ocean,
Într-o contopire mută,
Scânteind aerian.

Foc imens de artificii
Despletit într-un şuvoi…
„Pe pământ, toate sunt date
După cum alegeţi voi

Împletind răul cu bine
Toate vă ajung din urmă –
Punţile, balanţa dreaptă
Se vor socoti la urmă” –

N-apucai să-ntreb înainte
De-a sări din somn, năuc:
Care-mi este drumul, Doamne,
Pe ce cale să apuc?

***

Doamne, a Ta nemărginire
Mă cuprinde şi pe mine,
Fir de lut şi de credinţă,
Vâlvorat de rău şi bine.

Peregrin clipă de clipă,
Populez clepsidra ta
Printre-atâtea milioane,
Căutându-mi calea mea.

O speranţă, chiar deşartă
Dac-ar fi, nu mi-o lua.
Viaţa-mi toată fără Tine
Tot nimic n-ar însemna.

TAINE
Tu suflete, ce zăboveşti prin vise
Şi cauţi umbre-n gânduri – şi lumini –
Tot iscodind prin semnele nescrise
Te-nvârţi în presupuneri şi în vini.
Îţi cauţi rostul şi menirea-n lume,
Prin ce se-ntâmplă ai vrea să desluşeşti.
Uimindu-te de taine fără nume
Cum scrie viaţa, cartea cu poveşti.
Tu suflete, iscoditor prin lume,
Bătrân vei fi, când n-ai să te uimeşti.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.