POEZII DE CONSTANTIN TRIŢĂ

te pot deschide

 

Te pot deschide ca pe-o floare,
Cu degetele-mi nebuneşti,
Dându-ţi contur cu-n val de mare,
Şoptindu-ţi…cum să mă iubeşti.

Te pot deschide ca pe-un gând,
Cu întrebări ce te-nfăşoară,
Când în adâncuri îţi pătrund
Şi ceru-n pat la noi…coboară.

Te pot deschide c-o privire,
Pe coapse-alunecând uşor,
Spre-un tainic loc de întâlnire,
În care blând…să mă strecor.

Te pot deschide, eşti femeie,
Vibrezi şi arzi…unduitoare,
Ştii în ce stă a vieţii cheie
Şi care este-a ta chemare.

Te pot deschide, ştiu misterul
Smaraldelor ce mă îndeamnă,
Să las uitarii, efemerul
Şi să alerg spre tine…doamnă.

 

 

Noaptea asta

Noaptea asta mă iubesc cu luna
Şi de stele n-am să mă feresc,
Am s-o-nvăţ ce nu ştie niciuna,
Pe-un covor de oaie haiducesc.

Voi lăsa ferestrele deschise
Şi la uşă n-am să pun zăvor,
Noaptea asta torc cu luna vise,
Pitulaţi în umbra unui nor.

Picură…cu pulbere-argintie,
Nesfârșitu-i gri și-ntrebător,
Risipind extaz şi agonie,
Simfonii de patimi și de dor.

Este noaptea ultimei ispite,
Cupidon…e tainicul recrut,
Aruncând săgeți îndrăgostite,
În căldura unui aşternut.

O pâine caldă

Ce poate fi mai bun, decât o pâine,
În care pui speranţe şi plăceri,
Răvăşitoare…clipele de mâine
Şi-aroma dulce-a gândului de ieri.

Miroase-a pâine caldă si pufoasă,
A suflet de femeie-ndragostit,
Care în urm-atâtea doruri lasă
Şi-arome blânde-n trupul ei sfinţit.

O pâine caldă-i ca o bucurie,
Ca o-mplinire…fără de păcat,
În aburul ei doarme-o poezie
Şi fericirea…urme a lăsat.

Sonetul ca o rugăciune

Aruncă Doamne peste lume harul!
Și iartă traficanții…de iubire,
E poate clipa lor…de nemurire,
Ce-a ignorat credința și altarul.

Însuflețește!…tainica psaltire,
Amestecă tăcerile…cu-amarul!
Și când o fi…să ridicăm paharul,
Fă din păcate, pas, spre mântuire!

Alungă răul, vrajba și ranchiuna!
Ispitele transformă-le-n soroc!
Pune pe frunte mirul cu noroc!
Când de argint…e scuturată luna.

Aruncă Doamne în abis…minciuna!
Și lasă-mi doar cuvintele…de foc!

 

Doamne iartă-mă

Numai pentru tine Doamne!
Adunat-am în păr toamne,
Primăverile-n priviri
Şi o vară de iubiri.

Pentru Tine Doamne Sfinte!
Aştept iernile cuminte,
Talmăcind în slova ştearsă,
Taina sufletului, arsă,

Pentru Tine înalţ rugă!
Timpul să îmi mai ajungă,
A sorbi foc şi scântei,
Din sfinţitele femei.

Plec genunchii, pentru Tine!
Fiindcă împlineşti destine,
Dezgolite-n primăveri,
Prin secundele de ieri.

Tu mă iartă Doamne!… iartă!
Gândurile când mă poartă
Şi m-aruncă pătimaş,
În al dragostei sălaş.

Veşnic fie al Tău nume!
Și slăvit în astă lume,
Învătându-m-a iubi,
Inimile a dezrobi.

 Dup-atâta post

Dup-atâta…post smerit,
De mătănii…și de rugă
Te-a prins pofta de iubit,
Și nu ai un ban în pungă.

După dogme și canoane,
Fum…tămâie…rugăciui,
Ai da iama prin cucoane,
Că n-ai fost de două luni.

După…ore de-nchinare,
Cazne lungi și pocăință
O fătucă…dulce floare,
Ți-e de mare trebuință.

 

Paște românesc

 

 

 

Oala cu sarmale…este importantă,
Gusturi şi arome…într-un ciob de lut,
Pentru fiecare este o constantă
Pusă-n veşnicie…de la început.

Mielul și curcanul sunt ca o-mplinire,
În sfinţite clipe…şi în sărbătoare,
Reprezintă satul şi a lui menire,
Farmecul, belşugul, ziua asta mare.

Drobu-i o rețetă tipic…românească,
Nicăieri în lume…nu o mai găseşti,
De magie nimeni, nu o să vorbească,
Nici de truda clipei…ce o rostuiești

Pasca împletită are dulci…secrete,
Taine neștiute…frământând tăceri
Gândul și-ndrăzneala minţilor deştepte,
Mierea și esența…veșnicului ieri

Oul roșu…parcă…o reclamă este,
Pentru cel ce ştie unde-i pus misterul
Şi găsindu-l, mândru, lumii dă de veste,
Că pe masa-ntinsă… se răstoarnă cerul.

Vinul și pălinca…înfloresc destinul,
Harul și credința…celor ce postesc,
Ignorând ispita…și-alegând puținul
Ca o mântuire…PAȘTE ROMÂNES

 

 

Și merg iar la femei

 

 

Nu mai caut, nimicuri,
Nici intrări fără chei,
N-am frisoane sau ticuri
Cînd mă duc la femei.

Nu mai caut, oferte,
Nici cai verzi pe pereți
Și îi rog…să mă ierte!
Pe distinșii asceți.

Nu mai caut, cuvinte,
Doar metafore noi,
Știu exact cine minte
Când e vorba de ploi.

Nu mai caut, norocul,
Nici virtuți…fără rost,
Însă pot s- aprind focul,
La ieșirea din post.

Nu mai caut frumosul,
Nici genunchiul smerit,
Fiindcă…el…păcătosul,
Fluturi albi a stârnit.

Nu mai caut, nimicuri,
Doar intrări fără chei,
Pun monezi în fișicuri
Și merg iar…la femei.

 

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.