Până la mijlocul secolului al XIX-lea râul Mureș curgea în imediata apropiere a masivului de sare. Din cauza pagubelor produse minelor de sare în timpul deselor inundații ale Mureșului, în anii 50 ai secolului al XIX-lea albia Mureșului a fost mutată cu câteva sute de metri mai spre est. Totuși, în anul 1912 s-a produs o inundație catastrofală a Mureșului, apele pătrunzând în unele dintre minele vechi, provocând surpări ale tavanelor acestora, cu apariția la suprafața terenului a unor pâlnii și cratere de mari dimensiuni care au afectat și zonele locuite învecinate. Spre evitarea extinderii prăbușirilor minelor vechi, în anul 1952 s-a hotărât umplerea tuturor cavernelor și craterelor formate deasupra fostelor mine Romane, Iosif, Francisc, Ferdinand, Regina Maria și Principele Nicolae, cu saramură concentrată.

Catastrofa din anul 1978
În urma avariilor tehnice la mai multe sonde în anii 70 ai secolului al XX-lea, Salina Ocna Mureș n-a mai fost în stare sa furnizeze cantitățile necesare de sare în soluție uzinei de produse sodice UPSOM din localitate. În această situație, s-a hotărât pomparea diferenței de volum din lacurile de pe masivul de sare, umplute cu saramură concentrată, contravenind unui principiu elementar de protecție a masivului de sare. Acest lucru a dus la diluarea crescândă a concentrației apelor lacurilor, respectiv la dizolvarea treptată a peretelui de siguranță dintre mina 1 Mai și lacul învecinat Iosif. În anul 1978 s-a ajuns la situația în care pilierul despărțitor dintre mina 1 Mai și lacul Iosif (la nivelul orizontului -90 m) a cedat, iar apele s-au revărsat în camerele minei, pe care au inundat-o în întregime în câteva minute. Minierii care lucrau în acel schimb s-au putut salva, ieșind la suprafață pe treptele puțului de aeraj. Această catastrofă minieră a dus la sistarea definitivă a exploatării sării în stare solidă la Ocna Mureș, după milenii de activitate aproape neîntreruptă.[7][8]

Catastrofa din anul 2010
Catastrofa a început în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2010 la ora 02:00. Cauza catastrofei a fost probabil neetanșeitatea coloanei prin care se introduce în subteran apă dulce sub presiune, la una din sondele învecinate (123 sau 124). Au fost distruse 3 clădiri (inclusiv un magazin universal) și au fost avariate străzile limitrofe M. Eminescu și N. Iorga. În centrul zonei afectate, din zona sud-estică a masivului de sare, s-a format un crater umplut cu apă cu diametrul de cca 200 m și adâncimea de cca 10 m[8]. Volumul lacului nou format este de aproximativ 100.000 mc.

Debitul de gaze arse anual în Ocna Mureș este de 150000 mc/ora, volumul gazelor reziduale rezultat fiind de 1.314 miliarde mc/an. Perimetrul Ocna Mureș se încadrează în zona seismică ‘E’, valoarea coeficientului Ks=0,12 (PUG Ocna-Mures, 1998, p. 14).

Istorie
Așezare civilă romană în Dacia (sec. II-III), cunoscută pentru exploatarea sării, sub denumirea „Salinae”.[9] Exploatarea relativ intensă a zăcământului de sare în epoca romană, a favorizat dezvoltarea unei importante așezări cu caracter rural, identificată cu „Salinae”, ale cărei urme arheologice se întind pe o mare arie, pe ambele maluri ale Mureșului.[9]

Fără cercetări sistematice, se cunosc descoperiri ce provin de pe aria orașului și din împrejurimi, fără posibilitatea unor precizări topografice: subconstrucții de clădiri, numeroase materiale de construcții tegulare (confecționate din țiglă), sculpturi de marmură, vase de ceramică, un opaiț cu inscripția „FORTIS” și alte obiecte. Din zona minelor de sare provin trei inscripții fragmentare, iar din alte locuri mai multe monede de argint și bronz între care și un dupondius (monedă romană) din timpul împărătesei romane Annia Galeria Faustina (130–176) din anii 138–141.

La marginea de est a localității, lângă drumul spre Uioara de Sus, s-au descoperit în anul 1931 trei morminte cu sarcofage din cărămizi, acoperite cu țigle. Unele cărămizi aveau ștampile de la producătorii particulari P AE TERN și TII (inscripții incomplete).

Numeroase descoperiri numismatice se semnalează și la sud de oraș, în valea de la Hopârta: un sesterius (monedă romană) din vremea împăratului roman Traian, o monedă de bronz și o alta de argint.

Urmele de locuire descoperite pe teritoriul orașului indică prezența oamenilor încă din epoca bronzului (Cultura Wietenberg). Au fost descoperite numeroase obiecte de tezaur, statuia zeiței Hecate și un relief cu Lupa Capitolina.

Prima atestare documentară datează din anul 1203 sub numele de Uioara (care provine de la cuvântul maghiar Ujvár = „Orașul Nou”), apoi la 13 ianuarie 1280 într-un act de schimb de moșii.

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei (Sectio 140), realizată la ridicarea topografică din anii 1769-1773 este marcată în felul următor prezența unor exploatări de sare abandonate în zona actualului oraș Ocna Mureș: „Ruiniert, Saltz Gruben, Okne”.

Localitatea s-a dezvoltat abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când a început exploatarea organizată a sării, respectiv, când administrația austriacă a preluat controlul producției de sare.

În perioada interbelică a fost sediul plășii Ocna-Mureș din cadrul județului Alba (interbelic).

Ocna Mureș a fost declarat oraș în anul 1956 și are în subordine cinci localități; două localități componente (Uioara de Sus și Uioara de Jos) și trei sate (Cisteiu de Mureș, Micoșlaca și Războieni-Cetate).

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.